x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Diagnosticul lui Ranieri

0
Autor: Dan Dumitrescu 29 Sep 2010 - 00:00
Claudio Ranieri, antrenor sub co­man­da căruia au evoluat fotbalişti ro­mâni de toată isprava, antrenor ca­re a avut astfel prilejul de a-şi forma o impresie nu tocmai rea despre ceea ce se mai juca pe la noi cu ceva ani în ur­mă, părea destul de liniştit înaintea meciului pe care echipa sa, AS Roma, ur­ma să îl joace în compania clujeni­lor de la CFR.

Ranieri considera că într-o normalitate netulburată de cine ştie ce situaţii neprevăzute, într-o nor­malitate netulburată de vreo sur­pri­ză nebună, italienii n-au cum să nu debuteze în Liga Campionilor cu o victorie. Diferenţa de clasă dintre cam­pionatul italian şi cel românesc aco­peră raţional argumentarea unei ase­menea declaraţii. Şi, în consecinţă, orice bâzdâc al replicii orgolioase n-ar fi decât stupid. Orice tentativă de a ne repezi la Ranieri ca la un duşman al poporului, de a ne repezi la el precum curca-n crăci ne-ar caracteriza destul de întunecat. De aceea nu suntem bântuiţi de umbrele vreunui re­proş. Dimpotrivă! Considerăm că spu­sele lui Ranieri, oricât de tăioase ar fi ele, au darul de a ne trezi la reali­ta­te. Au darul de a ne face să căutăm răs­punsul unei întrebări dureroase. Un­de ne aflăm noi pe harta fotbalului de-ndată ce Ranieri îşi poate per­mi­te să afirme fără a deveni în vreun fel culpabil: "Dacă Clujul ne va surprinde, suntem cei mai proşti?".

Să în­ţelegem că singura şansă care mai poate apropia echipele româneşti de vic­torii convingătoare prin Europa ar fi aceea de a-i surprinde pe cei mai proşti? Nu cunosc rezultatul meciului AS Roma - CFR Cluj. Scriu înain­te ca acest meci să se fi disputat. Dar oricare va fi să fie rezultatul respectivei confruntări, trebuie să re­cu­noaş­tem că adevăratul răspuns la ultima noastră întrebare este unul afirmativ. Fotbalul românesc se află într-o continuă degradare din momentul în care a intrat, prin cluburile sale, în proprietatea unor troglodiţi fără cusur. Iar această pacoste se di­fu­zea­ză prin capilarele ierarhice în între­gul organism al fotbalului, generând starea de metastază.

Competiţiile fotbalului nostru nu mai au capacitatea de a ierarhiza va­lo­­rile. Negustoria de tarabă lucrează cu mare obrăznicie în fabricarea to­pu­rilor mincinoase. Meseriaşii fotba­lului sunt batjocoriţi într-un mare fel. Şi mulţi dintre aceştia au acceptat bat­jocura de foame. Au acceptat-o ca singură variantă a supravieţuirii. Al­ţii, puţini la număr, au plecat capul, doar pentru că astfel au fructificat sin­gura posibilitate de a se mai men­ţi­ne pe orbită. Iar despre neînclinaţi, ce să mai zicem. Păsări rare şi pe cale de dispariţie. Locul lor este ocupat în­tr-o mare frenezie de impostori slu­gar­nici. De tot felul de ciorditori ai no­torietăţii slinoase. Privite cu aten­ţie, mişcările care au tulburat în ulti­mul timp fotbalul românesc repr­e­zin­tă, în fapt, un diagnostic îngri­jo­ră­tor al pacientului. Un diagnostic care nu poate fi tratat decât în regim de ur­genţă.

Fiindcă mitocăniile pe care ju­cătorii sunt nevoiţi să le suporte pentru a-şi putea practica meseria devin insuportabile. De neacceptat sunt şi umilinţele la care sunt supuşi an­trenori atunci când, neavând în­co­tro, răspund afirmativ ofertei vreunui patron. Şi, peste toate astea, cel mai greţos spectacol îl reprezintă lici­ta­rea la mare preţ a unor preşedinţi de club care nu se fac remarcaţi decât prin abilităţile lor de a gestiona vicii­le competiţiei.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de