Dialog cu un cersetor

Lui Vasile B. i-a murit cel mai bun prieten. Insa chiar in ziua in care acesta urma sa fie inmormantat, Vasile B. a trebuit sa umble pana la inchidere pe la niste banci, dupa un imprumut. Si n-a mai ajuns la cimitir.

Fiind luni, Vasile B. a zis: "Ma duc eu zilele astea, oricum pana joi, si-l rog pe Aurica sa ma scuze. Ca doar si el, umbland dupa un imprumut, a facut infarct. Precis ma va intelege".

Pana joi, Vasile B. n-a gasit pur si simplu acel ceas liber, ca sa dea o fuga pana la cimitir. "Asta e - si-a spus - dar pana la sfarsitul saptamanii, precis ca ma duc". Dupa care, trecand zilele si saptamanile, si-a acordat un termen de gratie mai larg: pana la sfarsitul lunii.

Asta se intampla in mai. Drept care, in august, Vasile B. si-a propus sa mearga la cimitir, la mormantul prietenului sau, pana-n toamna cel mai tarziu. In orice caz, nu mai departe de noiembrie, deoarece in noiembrie incepea nebunia cu noile contracte si era exclus sa mai gaseasca un ceas liber. In noiembrie, n-au fost numai contractele; au inceput si viscolele. "Iarta-ma, Aurica - a zis Vasile B. - dar iti jur ca pana la sfarsitul anului te vizitez, acolo unde esti. Sa mai stea nitel zapada, ca sa-ti gasesc numele pe placa".

La fix un an de la moartea celui mai bun prieten al sau, adica la inceputul lunii mai, Vasile B. a visat ca e vizitat la birou de Aurica si ca se uita amandoi in agenda, ca sa fixeze o intalnire. Iar ce era ciudat in vis era ca Aurica nu gasea, in agenda lui, un ceas liber, ca sa-l primeasca pe Vasile B. sa se reculeaga si sa-si ceara scuze acolo, langa mormant. In zilele ce au urmat visului, Vasile B. nu s-a gandit la altceva decat la drumul ce urma sa-l faca, pana la sfarsitul saptamanii, cel tarziu, la cimitir. Si la discutia tihnita, de iertare a tuturor pacatelor, pe care avea s-o poarte cu duhul lui Aurica.

O obsesie se instaleaza din te miri ce. Trei nopti la rand, Vasile B. s-a trezit la intervale foarte scurte, muncit de spaima ca intarzie la cimitir. Si nu a putut sa doarma ca lumea, decat dupa ce si-a fixat ferm o zi - vineri - si o ora - cincisprezece - cand, indiferent de agenda, avea sa se duca la cimitir.

Iar pentru ca pe vii poti sa-i mai duci cu vorba, dar pe morti nu se cuvine, Vasile B. si-a dat tot programul la serviciu peste cap si vineri, la ora cincisprezece fix a intrat spasit, dar cu sufletul impacat, pe poarta Cimitirului Reincarnarea.

Mai exact spus, vineri, 18 octombrie 2003, la sapte ani si jumatate de la inmormantarea celui mai bun prieten al sau, Aurica Solomon.

S-a dus asadar la cimitir, bucurandu-se, daca se poate spune astfel, de atmosfera placuta a locului. In sapte ani si jumatate, mormintele isi pierd mult din prospetime, in schimb castiga in atmosfera. "Aurica - i-a zis Vasile B. defunctului - uite ca am venit. Mai mult ce-ar fi de spus?!" "Nimic - a raspuns Aurica, in felul politicos, lipsit de ranchiuna, in care ne raspund mortii, la multi ani dupa ce nu mai sunt printre noi - dar de ce a trebuit sa te grabesti in halul asta? Ca doar eu am destul timp! Hai, fugi la banca, fiindca se inchide la patru. Si, lasa, ca nu se poate sa nu-ti faci tu in anii ce vin un ceas complet liber".