Diavolul cu ochi albaştri şi urme de foc ucigător pe mâini

Are ochii în lacrimi România, scrie pe reţele cuvinte adânci, sensibile la pozele celor două fete ucise, chinuite de un diavol, se crispează hârtia, refuză să-i scriu numele acestul accident genetic. Dacă-l numeşti animal, jigneşti animalele. Ce deşteaptă, curajoasă în idei şi în înfruntarea bestiei, sărmana Alexandra! S-a luptat cu disperare pentru viaţa ei, a găsit modalitatea de a suna la 112 de 3 ori, a dat amănunte decisive pentru localizarea iadului unde fusese legată cu sârmă şi violată. Dar speranţa ei că va veni cineva la ţipătul ei disperat nu s-a înfăptuit, o adunătură de slujbaşi fără suflet, cu minte puţină, necunoscători ai legilor, cinici, n-au simţit nimic la zbaterea unei adolescente, au lăbărţat rezolvarea, împingând acţiunile lor în domeniul ridicolului. Ore întregi s-au scărpinat în cap în timp ce viaţa se scurgea din trupul copilei, au plimbat hârtii stupide, au pândit o noapte în poarta fortăreţei diavolului, unde sângele era şi-n iarbă, urmele de scrum din oase, fărâmele de dinţi, cercelul fetiţei îl acuzau fără clătinare pe bărbatul cu priviri de bestie. Au apărut tot felul de mestecători de vorbe degeaba, care lansează teoria că toţi suntem vinovaţi, ca să plutească toate culpele adevărate ale unor neisprăviţi fără inimă într-o ciorbă sleită în timp. Biata Alexandra, era un copil cuminte al Ţării, când a fost răpită purta ie, nu pierdea orele prin cluburi cu fum de ţigări de iarbă cotropitoare, învăţa, dansa în grupul de dans folcloric „Dor de Romanaţi” şi făcea naveta. Mulţi elevi navetişti ar trebui să aibă în şcolile din oraşe nişte camere unde să stea în faţa caietelor până la ora în care microbuzele transportului interurban au ora de sosire, să nu mai rişte la „ia-mă, nene”. S-a golit de conţinut misiunea poliţistului de proximitate, vechiul sectorist, care trebuie să ştie şi cum arată curţile celor din sectorul lui, care să bată periodic la poarta cetăţenilor, să simtă populaţia că există poliţie. La prânz, după telefoanele disperate ale Alexandrei trebuiau convocaţi toţi poliţiştii de proximitate din Caracal, să spună cine este bărbatul gras, cu ochi albaştri, ferecat de ziduri în curtea de unde se aud câini, sunt rămăşiţe de maşini, de unde se ridică fum cu miros de carne de la arderea trupurilor de adolescente. Încâlceala STS-ului, mintea înceată şi lipsa de omenie a procurorului şi-au bătut joc de o copilă care cerea ajutor, plină de sânge şi cu carnea tăiată de sârme. La câteva zeci de metri de locul izolat de ziduri înalte al diavolului, este un lac unde s-au petrecut mereu bătăi, violuri. Există o fântână denumită cu spaimă fântâna blestemată, unde s-a aruncat Gogu, securistul care a crăpat capetele fratelui, cumnatei, nepotului cu toporul plin de creier şi sânge.