Dictatura Mona Lisa

Prin fata tabloului lui da Vinci, de la Luvru, se perinda zilnic mii si cateodata zeci de mii de persoane, din toata lumea.
Daca n-ai sti ca e o pictura, ai putea gandi ca e un altar, la care vin sa se mantuie de o ignoranta sau sa-si faca un mare plin spiritual oameni de toate credintele.

La atata excitatie si imbulzeala, nici nu poate fi vorba de contemplatie si rasfat estetic. Mona Lisa e un obiectiv turistic, unul faimos, ce trebuie musai vizitat, ca sa ai ce raspunde celor care te intreaba: "Da’, macar ai vazut Mona Lisa?" Indiferent ca-s chinezi, americani sau ceceni, crestini, budisti sau musulmani, femei, barbati sau transsexuali, cei care se preumbla, pret de un minut, prin fata celui mai fotografiat tablou din lume raspund dandu-si smeriti ochii peste cap. Semn c-au facut-o si p-asta. Drept care nu le mai ramane decat sa urce in Statuia Libertatii, ca sa moara impacati: au bifat tot ce merita cu adevarat sa fie bifat intr-o viata de om!

Din cand in cand, cate un cinic tulbura memoria grupurilor de pelerini soptindu-i prietenei sale, dar asa, ca sa fie auzit de toti: "Nu-i originalul, e o copie. Stiu precis".

Vestea ar trebui sa faca pe loc explozie, dar se stinge in emotia incinsa a cohortelor de vizitatori, deoarece nimeni nu vrea sa afle adevarurile care ne-ar pune mintea la munca. Cine vine la Luvru sa vada Mona Lisa si n-o vede s-a nascut degeaba. Mai rau de atat nu-i decat sa mergi la Paris si sa nu admiri orasul din Turnul Eiffel.

Faptul ca Mona Lisa e cel mai vestit tablou din toata istoria picturii mondiale a acreditat definitiv si cu un considerabil tuseu mistic o idee pe care nici un muzeograf sau istoric al artei n-ar cuteza s-o promoveze si anume ca e opera perfecta. Lumea face pelerinaj la Mona Lisa sa se extazieze, sa traiasca un maximum de frumos, sa se umple de sublim pentru tot restul vietii. Vedi Mona Lisa e puoi mori! E drept ca, dupa ce trec de tablou, oamenii se intreaba daca, afara de ghionturile japonezilor si ale copiilor lasati in voia sortii de parinti, au mai simtit ceva. Dar nimeni nu-si evalueaza trairile cu voce tare.

Multi din dreptcredinciosii veniti la Mona Lisa pentru o portie mare de absolut raman incarcati cu mirari, frustrari si atatari, care ar cere o solutie. Dar cine sa le-o dea? Nimeni nu indrazneste sa observe ceea ce-i de fapt evident: Mona Lisa nu mai e un tablou decat pentru specialisti. Pentru cei care pot sa scoata panza din rama, ca sa o cunoasca nemijlocit, la tehnologie si la mana artistului, nu la lucrarea de cinci veacuri a timpului si a legendei. Milioanele si milioanele de turisti, care cred si nu cerceteaza, tanjesc dupa o dictatura luminata. Si aici o au. Platesc iluzia ca pe o certitudine. Si consuma clipa de vraja indiferenti la motivul acesteia. N-au vazut nici o Mona Lisa, dar s-au gasit, pentru un minut, doua, in locul pe unde trec toti cei care spun ca au vazut-o pe Mona Lisa. Au fost atat de aproape de a o vedea, incat nu mai conteaza ca n-au vazut-o.

Cand atata amar de omenire e gata sa jure si-n fata lui Dumnezeu ca a vazut-o pe Mona Lisa, cum sa indraznesti tu, o biata entitate umana, sa-ti ridici glasul si sa spui: n-am vazut, am trecut doar pe aproape?