x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Diferenţa

0
Autor: Tudor Octavian 14 Apr 2009 - 00:00

Între literatura tipărită şi cea online, de citit, carevasăzică, pe monitor şi pe laptop diferenţa e la obişnuinţe. La tradiţie. Astăzi, e normal să te lungeşti în pat şi să deschizi o carte.



N-a fost dintotdeauna ceva normal. Multora le pare mai normal să se aşeze într-un fotoliu şi să deschidă laptopul. Diferenţa e şi la numărul de utilizatori. Cititul pe sticlă m-a determinat deja să-l numesc utilizator şi pe cititorul de cărţi.

În cartierul în care m-am născut, lumea nu se omora cu cititul. Dispreţul public pentru cei care dădeau în patima cititului era concretizat într-o frază, pe care am auzit-o de multe ori, din gura mai multor persoane: "Cutare e un neisprăvit, stă toată ziua în pat şi citeşte!". Statul în pat cu cartea în mână era o dovadă de nimicnicie. Ziua, bărbatul adevărat muncea. Bărbat era şi acela care se îmbăta de dimineaţă. Bea şi el, ca omul, dar măcar nu stătea lungit, ca betegii din naştere, în pat cu nasu-n carte. Ai casei îmi povesteau cum se lungea tata în adolescenţă cu o carte pe piept prefăcându-se că citeşte, ca să-i tihnească somnul de leneş de după-amiază şi cum îl căina bunică-mea, ca pe un suferind ce trebuia menajat, până ce avea să se vindece, nu cu medicamente, ci cu îndurarea lui Dumnezeu. "Vai de păcatele mele, ce carte groasă!", zicea ea cu un glas de mamă oropsită care nu merita o astfel de pedeapsă, să-şi vadă băiatul istovindu-se cu cititul.

Am fost întrebat de o revistă virtuală ce părere am despre scrisul şi publicatul pe internet. Întâi am vrut să spun că e cam acelaşi lucru cu amorul virtual şi cu icrele negre sintetice, dar m-am controlat amintindu-mi câte nerozii au circulat la fiecare noutate tehnică şi cum se răfuiau cândva ţesătorii cu războaiele mecanice, cărăuşii cu trenurile şi caligrafii cu tiparul. Un alt fapt care m-a reţinut de la ironii a fost invitaţia, venind de la un traducător de limbă engleză, de a-mi licita pe Internet o selecţie de povestiri. Traducătorul e şi agent literar. El are câteva contracte bune cu edituri de carte străine pentru scriitori români promovaţi întâi online şi tipăriţi apoi pe hârtie. E ca şi cum ai face un ocol prin Australia, ca să ajungi mai repede la Ploieşti. Trimiţi creaţia în văzduh, în infinitul care ne înconjoară, şi ea e culeasă de acolo şi făcută din nou obiect de nişte oameni pe care nu e musai să-i vezi la faţă.

Scenarii de viitor poate să închipuie fiecare, dar cum va fi, nu pot să spună cu o aproximaţie rezonabilă nici inventatorii celor mai ingenioase modalităţi de comunicare computerizată. Diferenţa nu e la mijloace, e tot la acceptarea lor. Cunosc autori care or să moară şi tot cu creionul pe caietul dictando or să-şi scrie romanele. Iar diferenţa dintre valoare şi banal nu va fi la creion, ci încă la măiestrie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de