Diferenţa

Diferenţa dintre un autor şi un comentator vine din faptul că un comentator n-ar avea ce comenta dacă n-ar exista autorul, pe când autorul poate ignora cu totul existenţa comentatorului.

De aceea, când îi ascult, îi citesc şi îi văd pe nişte comentatori foarte populari, datorită limbii lor ascuţite, cum se ţin mari de parcă autorii şi creatorii nici n-ar trebui puşi la socoteală, întâi le dau dreptate, apoi mă scutur repede de farmecul lor şi conchid că-s totuşi nişte simpli comentatori. Că după ei nu rămâne decât farmecul, dar şi acesta cât comentatorul e activ în rostul lui public, pe când după cel mai neînsemnat autor rămâne ceva. Chiar şi opera care-l dovedeşte ca neînsemnat e ceva. Nu vreau să spun că toţi comentatorii ar putea să-şi caute altă meserie, ci doar c-ar trebui să-şi vadă lungul nasului.

Nu aş fi scris toate astea dacă într-o seară nu l-aş şi văzut şi auzit pe un comentator de televiziune, în felul lui simpatic, bătându-şi joc, e drept cu graţie, cu aplomb, de autorii pe seama cărora îşi câştigă leafa. Nu modul în care-i ironiza de sus, de foarte de sus pe autori m-a scandalizat, ci calculul economic pe care-l aducea ca argument pentru întâietatea vorbăriei sale în relaţia cu textele comentate. Per total, banii câştigaţi indirect de postul tv, din reclamele date în timpul emisiunii sale, erau mai mulţi decât banii obţinuţi de autori - ziarişti, scriitori şi eseişti - direct din munca lor.

Mândria comentatorului venea din aceea că săltăreaţa caragaţă pe care el o făcea seară de seară pe seama unor gazete şi jurnalişti îi motiva pe negustori să dea publicitate în cuprinsul emisiunii, pierzând din vedere faptul că el şi emisiunea lui de caragaţă spumoasă existau numai pentru că nişte autori luau în grav viaţa, îşi creau şi-şi semnau textele la modul serios, indiferenţi la interesele negustorilor de cosmetice, detergenţi şi lichide vopsite ca să semene a sucuri. Un produs principal trebuie considerat cu respect înaintea oricărui produs secundar. Pe moment, produsul secundar poate să fie mai convingător prin foloase decât acela din care rezultă, dar ordinea lucrurilor nu se schimbă. Înainte de 1990 se înmulţiseră într-atât criticii, încât creatorii păreau un derivat. Librăriile erau pline cu cărţi de critică şi goale de literatură, de creaţie.

În toate epocile de mare confuzie spirituală se înmulţesc şi sunt plătiţi bine comentatorii. Şi sunt batjocoriţi, minimalizaţi şi plătiţi prost autorii, creatorii, adevăraţii producători. În realitate, comentatorii nu există secundar autorilor, ci depinzând de negustori şi de reclamă. Sunt angajaţii reclamei, nu derivatele creaţiei. Publicul observă, pe bună dreptate, că îşi fac treaba cu har. Numai că ar trebui să vorbim despre har cu aceleaşi unităţi de măsură atât la cel care construieşte o casă, cât şi la cel care o dărâmă.