x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Diferenţa la NU

0
Autor: Tudor Octavian 03 Mai 2011 - 19:05

Tot ce faci înseamnă ceva, dar şi ce nu faci niciodată înseamnă. Ce n-ai făcut niciodată şi ce îţi impui să nu faci. Ce nu faci, fiindcă nu-ţi stă în fire, nu ai fost învăţat sau obli­gat să faci, nu merită, nu e bine, nu-i demn, nu-i frumos. O viaţă sub semnul lui NU e tot atât de întreagă ca şi una sub semnul lui DA.

De la o vârstă încolo, renun­ţă­rile sunt factor de progres. Ceea ce, la o judecată pripită, e renun­ţare, de fapt e decizie interesând eficienţa timpului pe care-l mai ai de trăit. Nu mai iroseşti vremea cu lucruri care nu au şi un sens, un câştig cu înţeles major, un liman spiritual. De când  ne naştem, ni se spune ce trebuie să facem şi doar în secundar, în completarea unei didactici primare, ce nu se cuvine. La un NU cu încărcătură semnificativă ajung puţini oameni şi printr-un proces de trezire vecin cu durerea. În Memoriile şi în Jurnalele unor oameni de seamă, găsim însem­nări despre aceste praguri, ale conştientizării cantitative.

Praguri între anii trăiţi şi cei care ar mai fi să-i trăieşti. La bărbaţi, vârstele la care soluţia cu NU începe să de­vi­nă provocatoare sunt 27-28 de ani, 34-35, apoi 45-50. Iar de la 60 de ani mai departe are grijă etatea şi societatea să-ţi spună ce DA şi ce NU. A spune NU în multe împrejurări în care toată lumea zice DA, deşi o bună parte din această lume gândeşte NU, este de fapt un mod de a afirma, de a-l muta pe DA pe alt teritoriu social, cultural, educativ. Există persoane la care, prin felul în care există ele între semeni, chiar dacă nu fac caz de regulile lor de viaţă, regulile acestea se simt, se deduc, se eviden­ţiază parcă de la sine. Ştii, fără să ţi se spună asta, că n-are rost să le abordezi într-o mulţime de treburi în care toţi cunoscuţii tăi sunt abordabili, pentru că vei avea parte de un NU.

Într-un veac în care s-au înmulţit exponenţial posibilităţile de a fi diferit de toată lumea, în care tipologia socială nu mai poate fi catalogată, fiindcă e prea vastă şi prea neaşezată ca să îngăduie o clasificare elocventă, diferenţa la NU e mai doveditoare, în toate privinţele, decât tradiţionala dife­renţiere prin DA. Jurnaliştii ajung frecvent în situaţia de a spune „Eu asta nu fac”. De modul în care se poziţionează faţă de NU depind evoluţia lor în profesie şi definiţia individului prin caracter. Existând „Yes man”-ul, e normal să existe şi „No man”-ul. Numai că despre acesta nu ştiu să se fi scris roluri pentru filme şi nici să i se fi dedicat analize tipologice.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de