Din cei patru austrieci au ramas trei: Liviu si Luca

Intotdeauna am crezut ca, in momente de valtoare politica, atunci cand se agita apele sociale si se involbureaza cele economice, e bine sa stai deoparte, cat mai pitit, sa treaca tavalugul si sa-i ia o data cu el doar pe cei care si-au itit mutrisoarele prea mult si prea des intr-o perioada cand politica inteleapta e sa te-ncui in casa.

Dar ceea ce se intampla in ultimele zile in satul nostru comun - numit Romania - e mai mult decat o galceava pe ulita sau o harta pe camp, printre cornute la pascut si gurese oratanii de pe langa casa. E vorba de fenomenul - cum sa nu fii mai nimic, dar sa ai tupeu din ce in ce mai mare. Ma refer, expres, la liderul Sindicatului din Petrom - Liviu Luca.

Intrat in randurile sindicalistilor umil, ca orice tip cu ambitie nemasurata si necajit ca soarta nu l-a aruncat in aceasta viata macar ca descendent al vreunui print mostenitor din Brunei, Liviu Luca s-a impus, inca de la inceput, prin vointa de a ajunge ceva mare. Si cum nu poti fi ceva mare si tare, umbland doar printre pitici, Luca s-a facut luntre si punte pentru a deveni agreabil si stimabil celor mari - mai ales celor dornici de a avea mascarici pe la curte.

Santaj, trafic de influenta, fortarea unor contracte pe muchia legii - cam acestea, spun apropiatii lui Liviu Luca, sunt metodele intrebuintate. Putine, sigure si eficiente. Politicienilor corupti le place sa stea la masa cu sindicalistii si mai corupti - le da o stare de bine, de imaculare sufleteasca, ii ajuta sa le scada colesterolul politic si glicemia electorala.

Ce s-a ales de amaratii sindicalisti condusi de Luca? Sunt bine mersi... adica mai mult bine decat mersi. In timp ce stapanul lor bate si intra numai pe la porti inalte, traieste ca un nabab - masini scumpe, case neimaginat, viata extravaganta - din lupta sindicala, nu? - , amaratii de angajati din petrol isi numara maruntisul in palma, de la o leafa la alta si strang marunt din buze acum cand generosul lor lider spiritual le rade in nas, dandu-le inca cateva mii la leafa. Si amenintandu-i pe capete ca, fara el, viata lor ar fi o mizerie si mai crunta decat cea de acum.

Ce mi se pare de-a dreptul delirant e felul in care Liviu Luca - botezat si stapanul antenelor - de cand s-a bagat pana-n gat in afaceri cu presa (ca deh, petrol fara miros de plasme audio-video si tus de ziar se pare ca nu mai mergea) este ca patronii Petrom - austriecii de la OMV - se lasa ofensati, in public, de un sindicalist care a facut mai multe drumuri pe la guvernanti pentru a apara pielea unor amici intrati la zdup, ori a altora care nu sunt prea departe de aceasta perspectiva, decat in folosul celor carora le scoate ochii cu cateva mii de lei in plus.

O fi el om darz si indurator - austriacul, dar chiar sa se lase calcat in picioare de un sindicalist - devenit patron - pe spatele naivilor care i-au incredintat actiuni si credibilitate, crezand in povestile lui cu prieteniile la nivel inalt? Si, din nou, ce mi se pare cel putin curios, de ziua petrolistilor, la Sfanta Maria Mica, directorul general al Petrom - Gheorghe Constantinescu - altminteri un specialist de prima mana din domeniu, ii sorbea vorbele sindicalistului - patron - de parc-ar fi dat citate din Sfanta Evanghelie.

Curios, daca nu chiar disproportionat respect pentru o astfel de persoana. Dar mirarea mi se opreste brusc atunci cand imi aduc aminte cum s-au jucat banii sindicatelor din petrol - bagati la multiplicat intr-un fond de investitii esuat lamentabil - dar ca, ce noroc, sa vezi! - au fost scosi la timp, chiar inainte sa dea public faliment, iar prostimea investitoare sa ramana fara banii de case, nunti, botezuri si inmormantari.

De aceea zic, inainte de a ma cauta si in gaura de sarpe Liviu Luca - ori pentru a-mi oferi invincibilitate financiara, doar ca sa tac, ori perspectiva sociala, doar ca sa uit de el - ca din cei patru austrieci pusi pe treaba la Petrom se pare ca au ramas, ca in poveste, doar trei: Liviu si Luca. Ma duc repede sa-mi fac plinul la benzina.