x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din dragoste

0
Autor: Tudor Octavian 08 Mar 2009 - 00:00

Ion şi Ioana s-au luat din dragoste. Ioana s-a mai culcat doi ani cu fostul iubit, dar atât. Până la urmă, Costel a înţeles că nu-l părăsise fiindcă nu-l  mai iubea, ci pentru că îl iubea mai mult pe Ion.



La numai o lună după cununie, Ion a prins-o pe Ioana cu administratorul. Normal ar fi fost să dea cu amândoi de pământ, însă ştiţi cum sunt unii bărbaţi, când iubesc apoi iubesc, nene, nu se joacă! Întrucât s-a purtat civilizat, Ioana i-a explicat lui Ionel al ei, care venea de la ţară, că aşa e la bloc, te culci de la început cu administratorul ca să-ţi aperi căsnicia. Dacă boşorogul nu se linişteşte, îl spui nevesti-sii şi l-ai nenorocit.

Pe Ion, Ioana l-a cunoscut la maică-sa, în garsonieră. Femeia primea tineri curaţi şi liniştiţi în gazdă, dar, când şi-a dat seama că Ion se potrivea mai bine cu Ioana, i-a lăsat să se îndrăgostească unul de celălalt şi a primit în gazdă alt tânăr curat şi liniştit. Cititorii nu trebuie să se scandalizeze. E vorba despre mama vitregă a Ioanei, nu despre cea naturală. Cât despre garsonieră, aceasta era dublă şi cu hol. La nevoie, maică-sa putea primi cu chirie doi tineri curaţi şi liniştiţi.

Imediat după nuntă, Ioana s-a culcat la repezeală cu naşul pe raftul din cămara unde ţinea murăturile. Tot ce face o femeie la repezeală, o ştie oricine, nu se pune. La urma urmei putea să fie şi naşul naşului, putea să fie şi unchiu-său, putea să fie şi popa. În hărmălaia de la nunţi, cine să mai ţină cont de ce face unul şi altul?

Într-o zi, întorcându-se Ion acasă de pe şantier, din cauza crizei, mai devreme, a găsit-o iarăşi în pat cu administratorul. Nu da, Ioane, nu cu toporul, dacă zici că mă iubeşti, stai să-ţi explic, nu e nimic din ce crezi tu! Însă Ion şi-a pierdut răbdarea şi chiar a doua zi s-a înscris pe lista de aşteptare la o emisiune tv, unde bărbaţii şi femeile aflau în transmisie directă dacă se mai iubesc sau e cazul să-şi refacă vieţile.

Se pare că povestea de dragoste a celor doi l-a impresionat pe realizator, fiindcă i-a chemat pe platou după câteva zile. Când publicul începea să aplaude, Ion şi Ioana trebuiau să intre pe două uşi diferite şi să se arunce plângând unul în braţele celuilalt strigând: "Te iubesc şi nimeni n-o să ne despartă". Numai că Ioana, în loc să sară de gâtul lui Ion s-a repezit ca nebuna la moderator strigând: "Al meu eşti, bibicule!".

Bietul om făcea şi el ce putea ca să scape de Ioana, care-l pupa în draci, nu cum se pupă pe platouri, pe lângă urechi. Noroc că Ion, civilizat ca de obicei, i-a explicat că nu e ce vede toată ţara şi ce-ar putea să creadă cine-i prinde aşa, îmbârligaţi, că e ceva trecător şi că într-o familie, dacă nu e dragoste, degeaba ai ciorba pe masă. La cuvântul ciorbă, publicul a aplaudat mai tare ca la cuvântul dragoste, ceea ce nu era în scenariu.

Mi-a plăcut emisiunea, a zis Ioana, să mă mai duci. Da' şi tu, a zis Ion, prea ai tăbărât pe ăla. Ce ştiţi voi, i-a răspuns Ioana. Când tu eşti la serviciu, mă uit la toate emisiunile. Aşa fac fetele, că de aia-s fete. Sunt mai pasionate. Pupă şi bărbaţii, însă mai rar.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de