x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Din dragoste

Din dragoste

de Tudor Octavian    |    29 Dec 2009   •   00:00

· Prima soţie a doctorului N., după ce acesta s-a recăsătorit iar ea s-a măritat din nou cu un avocat, i-a devenit lui N. amantă. Ca amanţi, au avut o relaţie armonioasă vreme de zece ani, până ce doamna a divorţat şi de avocat. Avea nevoie de un soţ cu certificat, ca să-l poată învinovăţi oficial de faptul că ea nu suportă căsnicia. Avocatul fiind o persoană mai mult decât ocupată, îi oferea femeii justificarea morală pentru relaţia paralelă. Apoi s-a ambiţionat şi l-a determinat pe doctor să se despartă şi de a doua soţie. După ce acesta a înaintat divorţul, l-a părăsit, justificându-se într-un mod la care N. nu se aştepta: se temea că ar fi cerut-o din nou de nevastă. Situaţie în care avocatul ar fi urmat să-i devină amant. Explicaţia ei a fost una fără echivoc: Avocăţelul ăsta al meu chiar nu-mi place. Nu discută cu mine, ci pledează. Până şi în pat.


· Tot un medic îmi povesteşte cazul unei vârstnice de nouăzeci de ani. Aceasta profita de faptul că fusese o cunoştinţă a bunicii lui ca să-l sâcâie cu nişte bubiţe. Dermatologul şi-a dat seama într-un târziu că bătrâna căzuse cloşcă. Scuză-mă că apelez la această formulare oribilă, mi-a zis medicul, însă era evident vorba de o chestiune hormonală contra naturii. Mă aştepta zâmbitoare cu mici cadouri, mă primea în neglije, se alinta când trebuia să-mi arate banala ei iritaţie, mă suna la ore târzii şi avea tot timpul o privire galeşă, care te făcea să fugi şi să nu mai te uiţi în urmă. L-am întrebat pe medic cum s-a terminat idila, iar el mi-a răspuns, ca şi cum nu mai era vorba de o chestiune sentimentală, ci de una de cabinet: A, simplu de tot. M-am consultat cu un endocrinolog şi mi-a dat câteva pastile de ale lui. I le-am dat bătrânei şi s-a făcut bine.


· Nevastă-mea e o femeie tare de treabă, o laudă un domn între două vârste, numai că face totul pe grabă. Spală, calcă, dă cu aspiratorul de parcă ar trebui să termine treaba la o oră anume, nici un minut mai târziu. După care domnul oftează şi completează: Şi în pat e la fel. Poţi să crezi că şi-a luat aspiratorul cu ea.


· Am citit cândva un roman poliţist în care ucigaşul plătit angaja cu seara fete care s-o facă pe îndrăgostitele. Le plătea cu 50 de dolari sceneta. Fetele trebuiau să-l primească în camera lui de hotel ca pe un soţ revenit acasă după o zi de muncă grea şi să-i ofere tandreţurile unei căsnicii fericite. Un coleg care face "anchete speciale" la un cotidian îmi spune că, în Bucureşti, un bordel de lux le serveşte clienţilor cu bani mulţi, dar nefericiţi în familie, soţii de o seară cu talent pentru rolul de consoarte perfecte.


· La un an de la căsătorie, soţul descoperă că soţia are la servici o relaţie de mai mulţi ani cu un coleg de birou. Soţia ştie că soţul a aflat de această relaţie şi se aşteaptă de la o zi la alta să-l vadă pornit rău pe ceartă, în uşa biroului. Când soţul, care e un lungan, de un metru şi nouăzeci, vine la biroul unde lucrează soţia, ca să tranşeze bărbăteşte lucrurile, descoperă că "relaţia" e un scundac de un metru şi şaizeci. Derutat, cu furia înjumătăţită, îşi priveşte soţia. Ei, vezi - îi spune ea - şi erai să faci scandal degeaba.


×
Subiecte în articol: editorial