x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din nou despre Gogol - Genialitatatea, in materie de amanunt comic

0
Autor: Ion Cristoiu 04 Feb 2007 - 00:00
Din nou despre Gogol - Genialitatatea, in materie de amanunt comic


Recitesc Suflete moarte. Fata de alte lecturi, numarul semnelor plantate pentru viitoare consemnari e destul de mic. Si, totusi, nu m-am putut stapani sa nu fac cateva remarci:

1. Relectura mi-a confirmat genialitatea lui Gogol in materie de amanunt comic.
Mijloacele descrierii sunt ale realismului clasic minutios, sub semnul caruia tocul usii face obiectul a jumatate de roman, cealalta ramanand exclusiv clantei. Cel mai mare scriitor satiric din toate timpurile, Gogol pune realismul harnic, minutios in slujba recrearii unui univers comic unic in felul sau: cel al Rusiei tariste din vremea iobagiei, univers valabil pentru Rusia tuturor timpurilor, inclusiv al Rusiei in varianta sovietica. In Suflete moarte, asa cum am incercat sa conving in eseul Dl Goe rescris de Gogol, nu exista han, brisca, roata, drum, usa si bariera in general. Fiecare dintre aceste lucruri, expediate de prozatorul realist clasic, e, in roman, de sorginte gogoliana. Are ceva comic sau, mai bine zis, rusesc, care-l individualizeaza si, intr-un fel, il face viu, biciuitor al atentiei. Mosierita Korobocika, "vaduva de secretar de colegiu", da fuga la oras ingrijorata deodata ca sufletele moarte, vandute lui Cicikov, ar putea costa mult mai mult. Sosirea mosieritei va insemna o cotitura dramatica in destinul lui Cicikov. Gogol imprumuta de la proza de aventuri trucul intrarii in oras, la ceas de noapte, a personajului rasturnator de destin. Un timp, descrierea tine de romanul senzationalist, vandut in foileton: "Dar pe cand in jiltul lui tare Cicikov era sacait de ganduri si de nesomn, ospatand din belsug pe Nozdriov cu tot neamul lui; pe cand o lumanare de seu gata mereu sa se stinga ii palpaia in fata cu festila de mult acoperita cu o caciula neagra; pe cand bezna noptii intunecoase, care sta sa se inalbastreasca de revarsatul apropiat al zorilor, se uita pe fereastra; pe cand cocosii cantau in departarea orasului adormit tun; pe cand intr-o manta de postav gros un nenorocit de cine stie ce grad, care nu cunoaste (vai!) decat un singur drum, drumul batut de norodul rus adus la deznadejde, isi tara incet picioarele - in acelasi timp, la alt capat al orasului, se petrecea un eveniment care urma sa inrautateasca situatia neplacuta a eroului nostru. Si anume, pe ulitele si ulicioarele din mahalalele orasului trece hodorogind o trasura tare ciudata, careia, in prada celei mai mari nedumeriri, nu stiai cum sa-i zici".

SUBTILA PARODIE. S-ar cuveni ca trasura "tare ciudata" sa dea fiori cititorului, pregatindu-l pentru rasturnarea cruciala de destin. Gogol e insa un geniu satiric. Intregul moment de capa si spada se deconspira drept o subtila parodie. Pentru ca misterioasa trasura nu e a unui cavaler enigmatic, sau al unei domnite pale, nici macar a unui ucigas platit. E a mosieritei Korobocika, prototipul babei tari de cap: "Nu semana nici cu un tarantas, nici cu o caleasca, nici cu o brisca, ci mai degraba cu un pepene bortos pe roti. Burta acestui pepene, adica usile, care mai purtau urme de vopsea galbena, se inchideau prost de tot, din pricina starii nenorocite a clantelor si broastelor, legate de mantuiala cu sfoara. Pepenele era plin cu perini imbracate in cit, ca niste saculeti, suluri sau perine obisnuite; era ticsit de saci cu paine, cu colaci, cu branzoaice, cu pateuri si cu covrigi de coca fiarta. Un pirog cu carne de pasare si alt pirog umplut cu maruntaie ieseau la iveala din saci. Pe treapta din spatele trasurii sta o faptura nebarbierita, care facea pe valetul, imbracat in bluza vargata de bumbac de casa, cu fire albe in par, faptura numita «baietel»". Intrarea in oras e pazita. Romanul cavaleresc apeleaza si aici la un cliseu. Cel al paznicului trezit din somn de trasura misterioasa. Gogol il ia si-l intoarce pe dos: "Galagia si scartaitul scoabelor labartate si ale suruburilor ruginite desteptara la capatul celalalt al orasului o caraula, care isi ridica alebarda, racnind cat il tinea gura cu glasul adormit: «Cine-i acolo?», dar vazand ca nu-i nimeni si ca hodorogeala se aude departe de tot, caraula prinse pe ceafa o lighioana si, ducandu-se la felinar, o executa pe loc, intre doua unghii. Apoi, lepadandu-si alebarda, adormi din nou, potrivit oranduielilor cavaleresti".

NIMIC NU SE PIERDE

Regina Maria la varsta de zece ani. "Simt ca nu indraznesc sa ma opresc prea mult aici, unde amintirile imi sint invaluite ca in bruma unei minunate vraji, datorita in mare parte departarii, si mai ales lumii de basm in care numai copiii stiu sa traiasca."
  • Din "Povestea vietii mele" de Maria, Regina Romaniei
  • LUMEA PRIN CARE TREC

    Privirea lui Marin Preda

    Lansare de carte la Ramnicu-Valcea. Prezentatorul tipic - intelectual de provincie - a sustras dintr-un dictionar de scriitori romani teza cu influenta lui Marin Preda asupra scrisului meu. Raspund: nu-i vorba de o influenta de lectura, ci de altceva mai subtil. Privirea lui Marin Preda (foto) e cea a unui om dezbarat de orice iluzie ieftina. Nu intamplator Marin Preda a realizat o antologie din Caragiale. Scriitorul din Silistea-Gumesti a descoperit in autorul "Noptii furtunoase" ceea ce avea si el: luciditatea. Privirea mea e cea a unui om care stie ca: lumea reala a satului n-are nici o legatura cu lumea de carte postala din lirica lui Cosbuc sau Alecsandri; dincolo de vorbele late ale politicienilor stau interese meschine.
    Sagalnicii. Multe nestemate din Corespondenta lui Caragiale au drept izvor autoironia lui Caragiale, nota de esenta a personalitatii dramaturgului, ca expresie indiscutabila a inteligentei. La 29 martie 1910, autorul "Scrisorii pierdute" ii scrie de la Berlin lui Paul Zarifopol: "Stimate domnule Doktor, vremea trage a primavara, zezonul rozelor si al poetilor, iar noi stam asa indiferenti, fara sa luam un stimulent reconfortant. Careva-s’zica, daca nu sintem poeti lirici si nu preamarim umana intelepciune, trebuie sa renuntam la marile principii ale Revolutiunii - la drepturile omului? Si este oare un drept mai sacru pentru orice om decit dreptul la pitrecere?"

    BARFE

    Puterea de lumini si sunete

    Un mai vechi cunoscut are o firma de show-bizz. Produce clipuri muzicale si publicitare. Produce mai ales spectacole de sunet si lumini, inclusiv dintre cele care se vor mitinguri politice. Ma invita sa vizitez sediul firmei. Impreuna cu alti colaboratori ai gazdei, stransi in jurul unei mese de consiliu, ajungem la concluzia ca show-bizz-ul poate face dintr-un mediocru un mare artist. Din potriveala luminilor si a sunetelor, din atmosfera tesuta cu mijloace perfide, o ceapa degerata poate sa treaca drept portocala. Cu o singura conditie: sa nu incerci s-o musti cumva! Dar omul politic? Si omul politic poate fi creat si recreat printr-o campanie de publicitate agresiva, avand drept puncte de varf spectacole de sala, de hala, ba chiar si de stadion. Trebuie sa recunosc: Intr-adevar, nici un partid din Romania de azi nu mai face mitinguri pur si simplu. Cu o sala umpluta cu militanti si figuranti, cu un prezidiu intruchipat de o masa acoperita cu panza draperiei de plus din biroul presedintelui.
    Mitingurile, congresele, conferintele nationale sunt azi spectacole de sunet si lumini, regizate cu talent, nu de putine ori veritabile opere de show-bizz. Nu e o noutate. Hitler a fost produsul unor astfel de spectacole. Chiar si comunistii au apelat la ele. Plec de la firma zicandu-mi: Nu de la Hitler trebuie s-o pornim cu cercetarea. Cel mai mare spectacol politic de sunet si lumini a fost regizat de Nero (foto), cand a dat foc Romei.

    UN SECOL IN IMAGINI

    MAI 1965, Beaufort, Carolina de Sud. Membri ai Ku Klux Klan depun juramant de loialitate asa-zisei suprematii a rasei albe.
    Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   gogol

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de