Dinamo nu-l merită pe Dănciulescu

Dinamo se află într-un proces de autodistrugere cum nu mi-a fost dat să mai aflu prin fotbalul românesc sau cel de aiurea.

Situaţia jalnică în care au ajuns dinamoviştii nu reprezintă nicidecum consecinţa vreunui destin tragic. E vorba de lucrare omenească, de vinovaţi şi vinovăţii concrete. Lupta pentru putere dintre Nicolae Badea şi Cristian Borcea reprezintă eşafodul pe care este sacrificată echipa. Nicolae Badea are minte. Cristi Borcea este călăuzit de instinct. Nicolae Badea are la ora actuală prim-planul şi vrea să şi-l conserve chiar şi prin debarcarea lui Borcea, individ însemnat de niscaiva pete penale. Borcea, tocmai pentru a fi mai puternic în războaiele din afara fotbalului, ar vrea să-şi consolideze poziţia în club. Badea foloseşte strategii rafinate diplomatic. Borcea se simte mai puternic în gaşcă, gaşcă pe care încearcă s-o formeze prin racolarea de mercenari şi acordarea unor favoruri nemeritate trupeţilor deja încorporaţi în club. Cam acesta ar fi mobilul dezbinării interne, acea dezbinare distrugătoare care a contaminat tribunele şi chiar vestiarul echipei.

Războiul fotolnicilor, ca temă străină fotbalului, nu mă preocupă în nici un fel. Cred că el ar deveni interesant doar dacă adversarii s-ar devora între ei şi astfel locul ar rămâne curat. Dar ferocitatea carnivorilor hrăneşte, nu lasă jungla pustie. Pătimesc doar cei care nu au antrenat instinctul de conservare, cei care, în naivitatea lor, devin victime inocente ale veroaselor dihanii bipede. Iar când printre aceste victime se numără şi sportivi fără vină, nu mai poţi ocoli subiectul.

Ionel Dănciulescu este unul dintre fotbaliştii dinamovişti care nu ştie ce-i trădarea şi jocurile murdare. Şi-a văzut de treabă cu o conştiinciozitate fără cusur chiar şi atunci când a fost pus în situaţia de a înfrunta umilinţa. A slujit echipa exemplar şi a trecut interesul personal în plan secund cu o seninătate dezarmantă. Foarte des am auzit spunându-se despre Dănciulescu că ar fi prost de bun. Omul a semnat întotdeauna contractele care i-au fost puse în faţă de şefii dinamovişti fără negocieri. A refuzat în schimb, în ultimul moment, un contract foarte avantajos pentru sine, cu Nantes, fiindcă Borcea l-a sunat şi i-a spus că Dinamo are nevoie de el. A revenit la Dinamo. Pe bani puţini. şi a jucat împotriva Stelei cu faţa spartă (după un meci cu Craiova) pentru că trebuia să dea gol echipei antrenate de naşul său, Marius Lăcătuş. A pus mereu capul în crampoanele adversarului fără să gândească vreodată că epavele protejate de Borcea fac figuraţie pe salarii de două, de trei sau chiar de patru, cinci ori mai mari decât cel cu care se mulţumea el.

La ora actuală, singurul titular al lui Răzvan Lucescu a ajuns un fel de rezervă pentru fundaşul Bonetti. Dacă ar fi doar o opţiune a macaronarului, am zice că omul n-are informaţii suficiente despre Dănciulescu, că nu ştie ce face. Mi-e teamă însă că nefericitul Bonetti este influenţat de românaşii din preajma sa. şi atunci vin să spun că la Dinamo sabotajul intern este în floare. Ceea ce-mi întăreşte convingerea că Dinamo nu-l merită pe Dănciulescu.