Dinamo s-a făcut de ecarisaj

Dinamo este pe cale să mai împlinească un an competiţional de veşnică pomenire. Ratarea Cupei şi călcătura cotonoagă din campionat ofilesc iremediabil impresia de sănătate din debutul returului. Şi, din păcate, dinamoviştii nu au nici posibilitatea de a da vina insucceselor pe adversari.

Pentru că nu au fost aceştia pe atât de puternici pe cât de atomică este prostia sinucigaşă a fudulilor care s-au împroprietărit cu dreptul de a decide în Ştefan cel Mare. Cred că nici o altă echipă din fotbalul nostru cel păstoresc nu este capabilă la ora actuală să concureze forţa autodistrugătoare pe care dinamoviştii o etalează într-un mare fel.

Vizionând meciul de la Bistriţa am avut impresia că vizitez un pacient internat la urgenţă. Impresia a fost deplorabilă. Mi-a fost milă de cei care s-au compromis în terenul de joc. Iar silă îmi este de troglodiţii cu ştaif şi fişă de post care, prosteşte, mincinos sau iresponsabil, încearcă să convingă poporul că ei n-au nici o vină, că echipa a fost virusată din exterior, de forţe oculte şi iresponsabile.

Vorbăreţii din interiorul clubului şi goarnele lor din dotare brodează dramatic pe tema ultimului scandal de la Dinamo, pe tema trădării, a derapajelor comportamentale fără precedent şi a unei monstruoase coaliţii. Observarea superficială a evenimentelor creează impresia că sămânţa de scandal a constituit-o conflictul dintre Bratu şi N'Doye.

Că taberele ulterior formate se situează de partea unuia sau altuia dintre cei doi şi că scenariul acestui film are sursă de inspiraţie doar în prezent sau în trecutul apropiat. Să fim serioşi! Cangrena este adâncă. S-a format în timp. S-a format în perioada în care fotbaliştii au început să aparţină mai degrabă unuia sau altuia dintre acţionari şi mai puţin echipei. S-a format în perioada în care jucătorii erau protejaţi, titularizaţi şi salarizaţi în funcţie de puterea stăpânului din club şi nicidecum în raport cu valoarea sa.

Antrenorii erau, la rândul lor, buni sau răi în funcţie de cum receptau sau nu comenzile şefilor în alcătuirea echipei. Nedreptăţile astfel create au alterat profund şi alterează în continuare atmosfera de la echipă. Iar conflictele dintre jucători nu sunt decât consecinţă a respectivei stări de fapt, nu reprezintă decât partea vizibilă a disputelor pentru marcarea teritoriului care au loc la nivelul conducerii.

Dinamo s-a făcut de ecarisaj. Am auzit câteva declaraţii pe care prietenul Cornel Dinu le-a făcut în ultimul timp pe această temă. Procurorul spunea că în lunga lui experienţă nu s-a confruntat cu asemenea crize de personalitate ale unor jucători, cu asemenea stări de revoltă pe care el a numit-o trădare. Minţi, Cornele! Minţi pentru că iubeşti şi nu mai poţi ajuta echipa pe care o iubeşti decât prin denaturarea adevărului în interesul cauzei. Foştii tăi antrenori ştiu că tu minţi.

Mai ştiu ei însă că lângă nebunia voastră frumoasă era loc de meserie adevărată. Ştiu că proştilor de atunci li se dădea doar impresia că au puterea. Destinul fotbalului, cu foarte puţine excepţii, era pe mâna oamenilor de fotbal.