Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doi negustori, care au făcut avere lucrănd impreună vreo zece ani, se ceartă şi se despart. Unul rămăne in vechiul magazin, celălalt vinde tot ce-a mai văndut, de astă dată singur, in capătul străzii. Cei doi nu s-au iubit niciodată şi au dus-o tot intr-o harţă.
Doi negustori, care au făcut avere lucrănd impreună vreo zece ani, se ceartă şi se despart. Unul rămăne in vechiul magazin, celălalt vinde tot ce-a mai văndut, de astă dată singur, in capătul străzii. Cei doi nu s-au iubit niciodată şi au dus-o tot intr-o harţă.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doi negustori, care au făcut avere lucrănd impreună vreo zece ani, se ceartă şi se despart. Unul rămăne in vechiul magazin, celălalt vinde tot ce-a mai văndut, de astă dată singur, in capătul străzii. Cei doi nu s-au iubit niciodată şi au dus-o tot intr-o harţă.
Bombăneala de fiecare zi insă le lipseşte şi, cănd n-au clienţi, ies in uşă şi se uită in direcţia concurenţei, să vadă dacă pe acolo e mişcare. Cum strada e lungă şi de la un cap la altul nu se văd decăt lume şi maşini, foştii tovarăşi in afaceri incearcă să afle cum merge treaba "dincolo" de la cumpărătorii care frecventează ambele magazine. Aceştia ştiu ce răspunsuri aşteaptă negustorii de la ei şi le fac plăcerea spunăndu-le că dincolo e jale, că marfa e proastă şi clienţii rari. Cei doi se bucură in sinea lor că dincolo se anunţă un faliment şi se pun pe aşteptat.
Trece un an, trec mai mulţi ani, nici unul nu trage obloanele, dar, ştiind că dincolo eşecul e din ce in ce mai aproape, incep să devină iertători. Ce-i lipsea lui B, spune A, cănd muncea cu mine? B, la răndu-i, le zice clienţilor comuni, deveniţi acum confidenţi cu dus-intors, că A a fost de vină, că nu s-au mai inţeles, şi că primeşte ce a meritat. Confidenţii care aud mereu aceeaşi poveste clatină din cap, dar n-au păreri. Şi de ce-ar avea?! Toţi negustorii se vaită, toţi anunţă că se retrag, fiindcă vănd in pierdere, totuşi copiii li se duc la studii in Anglia şi femeile lor schimbă maşinile mai des ca pantofii.
Deşi falimentul se anunţă ca sigur, totuşi, uşile celor două magazine sunt date de pereţi toată ziua şi clienţii tradiţionali intră şi cumpără. Unii din milă şi solidaritate, alţii dornici să ducă veşti dincolo, dar cei mai mulţi fără gănduri ascunse. Poate c-ar trebui să vă impăcaţi, spun aceştia, dar, cănd văd cum se inflamează foştii amici la ideea unei concilieri, incep şi ei să aibă gănduri ascunse şi să inmulţească numărul celor care duc informaţii mincinoase de colo, colo. Doar ca să se simtă actori in comedie.
Căte un client, văzănd că negustorii au obosit să se tot bucure unul de răul celuilalt, ii intărătă: Săracul A, zice clientul intr-o doară intrănd in magazinul lui B, ce i s-o fi intămplat, că era vănăt de supărare? B cască ochii plin de speranţă şi cere amănunte. Ce să-ţi spun mai mult, bre, dacă nu ştiu - bate in retragere clientul - ce, parcă matale n-ai face ciroză dacă ai avea necazurile lui? Ce necazuri, ce a păţit? - stăruie B, insă clientul şi-a jucat scena şi se duce intins spre magazinul lui A. Dar in piesă mai sunt şi ceilalţi negustori de pe stradă, mai au căte un rolişor de Halebardier 1 şi Tălhar 2 angrosiştii, prietenii casei şi funcţionarii de la fisc. Piesa, e drept, e scrisă de un dramaturg elen in urmă cu două mii de ani, insă se joacă in Romănia şi intervine creativitatea naţională. Trec cincisprezece ani şi A inţelege in sfărşit că, fără aşteptare, viaţa lui ar fi tare plicticoasă. De aceea, seara, cănd işi spune rugăciunea, nu uită să incheie cu fraza: Doamne, iartă-mă pentru toate găndurile rele care-mi trec prin cap şi ajută-mi-l, te rog eu frumos, pe B să nu dea faliment!
Doi negustori, care au făcut avere lucrănd impreună vreo zece ani, se ceartă şi se despart. Unul rămăne in vechiul magazin, celălalt vinde tot ce-a mai văndut, de astă dată singur, in capătul străzii. Cei doi nu s-au iubit niciodată şi au dus-o tot intr-o harţă.
Bombăneala de fiecare zi insă le lipseşte şi, cănd n-au clienţi, ies in uşă şi se uită in direcţia concurenţei, să vadă dacă pe acolo e mişcare. Cum strada e lungă şi de la un cap la altul nu se văd decăt lume şi maşini, foştii tovarăşi in afaceri incearcă să afle cum merge treaba "dincolo" de la cumpărătorii care frecventează ambele magazine. Aceştia ştiu ce răspunsuri aşteaptă negustorii de la ei şi le fac plăcerea spunăndu-le că dincolo e jale, că marfa e proastă şi clienţii rari. Cei doi se bucură in sinea lor că dincolo se anunţă un faliment şi se pun pe aşteptat.
Trece un an, trec mai mulţi ani, nici unul nu trage obloanele, dar, ştiind că dincolo eşecul e din ce in ce mai aproape, incep să devină iertători. Ce-i lipsea lui B, spune A, cănd muncea cu mine? B, la răndu-i, le zice clienţilor comuni, deveniţi acum confidenţi cu dus-intors, că A a fost de vină, că nu s-au mai inţeles, şi că primeşte ce a meritat. Confidenţii care aud mereu aceeaşi poveste clatină din cap, dar n-au păreri. Şi de ce-ar avea?! Toţi negustorii se vaită, toţi anunţă că se retrag, fiindcă vănd in pierdere, totuşi copiii li se duc la studii in Anglia şi femeile lor schimbă maşinile mai des ca pantofii.
Deşi falimentul se anunţă ca sigur, totuşi, uşile celor două magazine sunt date de pereţi toată ziua şi clienţii tradiţionali intră şi cumpără. Unii din milă şi solidaritate, alţii dornici să ducă veşti dincolo, dar cei mai mulţi fără gănduri ascunse. Poate c-ar trebui să vă impăcaţi, spun aceştia, dar, cănd văd cum se inflamează foştii amici la ideea unei concilieri, incep şi ei să aibă gănduri ascunse şi să inmulţească numărul celor care duc informaţii mincinoase de colo, colo. Doar ca să se simtă actori in comedie.
Căte un client, văzănd că negustorii au obosit să se tot bucure unul de răul celuilalt, ii intărătă: Săracul A, zice clientul intr-o doară intrănd in magazinul lui B, ce i s-o fi intămplat, că era vănăt de supărare? B cască ochii plin de speranţă şi cere amănunte. Ce să-ţi spun mai mult, bre, dacă nu ştiu - bate in retragere clientul - ce, parcă matale n-ai face ciroză dacă ai avea necazurile lui? Ce necazuri, ce a păţit? - stăruie B, insă clientul şi-a jucat scena şi se duce intins spre magazinul lui A. Dar in piesă mai sunt şi ceilalţi negustori de pe stradă, mai au căte un rolişor de Halebardier 1 şi Tălhar 2 angrosiştii, prietenii casei şi funcţionarii de la fisc. Piesa, e drept, e scrisă de un dramaturg elen in urmă cu două mii de ani, insă se joacă in Romănia şi intervine creativitatea naţională. Trec cincisprezece ani şi A inţelege in sfărşit că, fără aşteptare, viaţa lui ar fi tare plicticoasă. De aceea, seara, cănd işi spune rugăciunea, nu uită să incheie cu fraza: Doamne, iartă-mă pentru toate găndurile rele care-mi trec prin cap şi ajută-mi-l, te rog eu frumos, pe B să nu dea faliment!
