x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dinu C. Giurescu a scris istoria si a trait istoria

0
Autor: Serban Cionoff 26 Apr 2018 - 17:56
Dinu C. Giurescu a scris istoria si a trait istoria


O dată cu moarte academicianului profesor Dinu C. Giurescu nu numai știința istorică românească suferă o uriașă pierdere, ci însăși societatea românească. Mă gândesc, desigur, la acea partea a societății românești care fiind confruntată cu un acut proces de alienare, de reificare și de manipulare, resimte nevoia unor repere ferme și durabile care să le călăuzească felul de a gândi și de a trăi. Repere care să ajute societatea românească, vie și dinamică, să fie și să rămână ea însăși, în datele sale esențiale și, totodată, să preia și să încorporeze valorile cardinale ale unei civilizații de un dinamism poate fără precedent. În fapt,atunci când spunem profesorul Dinu C. Giurescu ne gândim, deopotrivă, la prelegerile de istorie pe care domnia sa le-a predat  ani la rând la facultatea Almei Mater  bucureștene și despre care foștii studenți au numai cuvinte elogioase,la numeroasele sale cărți considerate a fi lucrări de referință în patrimoniul spiritualității noastre și, în ultimă instanță, la însăși lecția de știință și de conștiință pe care acest eminent cărturar ne-a oferit-o  nouă, contemporanilor săi. Lecție pe care Adrian Năstase  a definit-o într-o formulare concisă și foarte expresivă:,,curajul opiniilor sale care a marcat generații și a moralizat elitele intelectuale’’.

 Cu adevărat, profesorul Dinu C.Giurescu a fost un intelectual de mare , admirabil curaj. Dar, mă grăbesc să adaug, de un cu totul altfel de curaj decât cel pe care îl afișează, cu ostentație și chiar cu o violență soră bună cu intoleranța fanatică, o anumită pătură a intelighenției noastre, pentru care noțiunile de ,,patrie’’ și de ,,patriotism’’ aparțin,definitiv și irevocabil,  dicționarelor de arhaisme. Asta,în vreme ce apartenența noastră la comunitatea europeană și mondială nu însemnă, pentru ei și ai lor,nimic altceva decât preluarea servilă a unor modele proclamate ca universal valabile. Într-o radicală despărțire de acest soi de mimetism, prin discursul său public și prin activismul său civic, profesorul Dinu C.Giurescu și-a asumat menirea de a rosti, cu voce tare, răspicat, adevăruri pe care unii nu au determinarea să le recunoască:,,Se dorește parcă ștergerea treptată a identității, a conștiinței apartenenței la națiunea română’’. Și mai departe:,,Se vorbește de globalizare noastre, dar constat că se dorește formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale și pseudo-culturale, fără identitate națională. Cu alte cuvinte, un pălmaș modern’’.Raționament inatacabil, după care avertismentul marelui nostru cărturar și umanist vine categoric, necruțător:,,Cu cât uiți mai repede trecutul care –ți aparține , cu atât ți se șterge identitatea mai rapid’’. Avertisment care revine statornic în mult dintre declarațiile publice ale profesorului Dinu C Giurescu și pe care îl vor regăsi dezvoltat într-o memorabilă lecție de viață prin care devoala, fără drept de apel, resorturile perverse ale unei așa-zise inițiative de modificare a hărții administrative a teritoriului statului nostru național, unitar și indivizibil :,,Partea cea mai gravă e că vor să ne șteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acțiuni de buldozer, pur și simplu, vor să fiu ca frunza pe apă- căci frunza este acum un simbol- ca să nu mai știu ce e cu mine, să fiu un fel de cetățean, așa , al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, și care voi fi, încă o dată, înscris într-un indice numeric, într-o listă. (…)Asta este tot, dar în cazul acesta România:adio!’’.

Înseamnă, însă, aceste raționamente că profesorul Dinu C.Giurescu ar fi pledat pentru o Românie autarhică, izolată, refractară sau chiar ostilă față de marile schimbări și de gravele întrebări ale lumii de azi?Categoric, nu!Dimpotrivă, așa după cum a demonstrat-o în mod strălucit în cartea ,,Zid de pace, turnuri de frăție’’, un captivant excurs ideatic ,,pe două partituri’’, realizat dimpreună cu profesorul Mircea Malița, Dinu C.Giurescu spunea un alt adevăr pe care , încă, unii sau alții nu se încumetă să îl recunoască:,,Anii care vor urma fac cu totul necesară afirmarea pe plan diplomatic a României față de Uniunea Europeană, de Federația Rusă, de China, de Statele Unite’’. Enunț care se sprijină pe un alt adevăr categoric pe care profesorul Dinu C.Giurescu are luciditatea să îl pună în evidență:,,În era globalismului economic, dar și cultural, crește sensibil rolul diplomației în menținerea și apărarea unor atribute esențiale ale statului’’.

 În ce măsură și cu ce rezultate reușește,însă, diplomația românească să răspundă acestor deziderate?-iată o întrebare căreia, exigent, realist și sincer, după cum îi era în fire, profesorul Dinu C.Giurescu îi dă răspuns în termenii unui avertisment categoric:,,Dacă lucrurile vor continua pe această direcție, în curând, în 10-15 ani, statul român și societatea românească vor exista doar ca denumire, nu și ca o  realitate efectivă’’. S-ar putea, nu neg lucrul acesta, ca  avertismente de o asemenea încărcătură ideatică să fie amendate ca alarmiste sau, mai grav, ca putând pune în umbră sensurile esențiale ale Sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Dimpotrivă, eu cred că ele trebuie primite cu aceeași bună credință și sinceritate cu care au fost formulate de către profesorul Dinu C.Giurescu. Asta cu atât mai mult cu cât ele ne sunt și trebuie să ne rămână teme de profundă,responsabilă reflecție,urmând să își primească din partea mediului politic și academic răspunsuri pe măsură.

Descendent și continuator al unei distinse familii de istorici, Dinu C. Giurescu a înțeles și a demonstrat, prin tot ceea ce a năzuit și a împlinit, că acela ce vrea și poate să scrie despre istorie trebuie ca el însuși, să își asume istoria timpurilor sale și, la rându-i, să se străduiască să îi adauge alte noi pagini. Din acest adevăr cu valoare de axiomă a decurs, sunt convins, și implicarea sa în viața cetății, în mod cu totul deosebit, faptul că răspunzând invitației profesorului Dan Voiculescu,  a candidat și a fost ales în Legislativul României. După cum, tot în acest fel se explică prezența sa, statornică, substanțială, în emisiunile canalului Antena 3.
  Pentru aceste motive nu cred că aș putea încheia modestele mele însemnări despre academicianul profesor Dinu C.Giurescu decât cu această tulburătoare evocare pe care ne-a oferit-o europarlamentarul Victor Boștinaru. Prin anul 1971(anul proclamării de către Nicolae Ceaușescu a  funestelor Teze ale revoluției sale culturale) un cadru de nădejde al partidului l-a întrebat pe profesorul Dinu C.Giurescu în fața unui amfiteatru plin de studenți, așa după cum se întâmpla de fiecare dată la cursurile domniei sale, despre cum face educația patriotică a tineretului? Răspunsul a venit  de o franchețe care nu admitea replică:- Predându-le adevărul! După care, văzând că răspunsul l-a lămurit pe politruc, a revenit și a accentuat:-Dacă le predau adevărul, consider că am făcut educație patriotică!

  Crez al profesorului Dinu C.Giurescu, Om și Cărturar care a scris Istoria și a trăit Istoria!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de