Diplomația culturală, act de știință și de conștiință

Reuniunea de ieri a Fundației Europene Titulescu s-a dorit a fi, așa după cum remarca prof.univ.dr. Adrian Năstase, președintele fundației în alocuțiunea inaugurală, una de excepție. Și asta din mai multe puncte de vedere! În primul rând, pentru-că a fost ocazionată nu de lansarea unei cărți( așa după cum se procedează de regulă) ci a patru volume gândite, scrise și publicate de către Nicolae Mareș, personalitate de marcă a mediului nostru diplomatic și cultural care,astăzi, împlinește 80 de ani. Prilej fericit de a–i adresa eminentului sărbătorit cele mai sincere urări de sănătate, viață îndelungată și noi realizări în activitatea sa creatoare într-un domeniu de maximă însemnătate pentru promovarea valorilor reprezentative ale României. Este vorba despre diplomația culturală, în sfera căreia diplomatul și cărturarul Nicolae Mareș și-a câștigat, după șase decenii de intensă, susținută activitate, un temeinic prestigiu, dobândind , prin aceasta, calitatea de model pentru noile generații de diplomați.

 Dintre cele patru lucrări lansate ieri, două îl au ca autor pe Ioan Paul al II-lea ( cardinalul Karol Wojtyla) - ,,Triptic roman’’și, respectiv ,,Exiști poeme alese’’- , fiind traduse de Nicolae Mareș, cel care, la rândul său, este autor al exegezei ,,Mihai Eminescu în limba polonă’’și al unui florilegiu de ,,Maxime militante’’. Aceste patru recente apariții editoriale constituind elemente de referință al unei incitante dezbateri moderată  de către președintele fundației-gazdă, prof.univ.dr.Adrian Năstase, în cadrul căreia au susținut alocuțiuni scriitorul Mihail Diaconescu, ambasadorul Dumitru Preda și criticul literar Alex.Ștefănescu.  Dezbatere în cadrul căreia una dintre ideile care a revenit cu o semnificativă frecvență a fost aceea a specificului diplomației culturale ca act de știință și de conștiință în dialogul României cu Europa și cu lumea. Disciplină care, după cum remarca și Nicolae Mareș, își are în istoria noastră străluciți exponenți, precum Miron Costin, spătarul Nicolae Milescu, fruntașii pașoptiști Nicolae Bălcescu și Ion Ghica,  Enăchiță Văcărescu și  urmașa sa Elena Văcărescu, Aron Cotruș, Lucian Blaga,  Nicolae Iorga, Eugen Ionescu și, firește, Nicolae Titulescu- ,,cel care a adus România în Europa și Europa în România’’.

 Din păcate, așa după cum s-a demonstrat și cu această ocazie,la ora actuală ceea ce se numește(sau ar trebui să se numească!)diplomația  culturală românească este, încă, departe de a confirma așteptările. Lucru deloc întâmplător dacă ne gândim că, o vreme, atribuțiile în materie de diriguire a trebilor diplomației românești au fost încredințate- din motive politicianiste și nu politice!- unor acoliți ai regimului lui Traian Băsescu, dintre care unul a avut cinismul de a-l numi pe Eminescu ,, scheletul din debara’’. Împrejurare pe care nu putem decât să o punem într-o foarte semnificativă antiteză cu demersul eminentei poete Kazimiera Ihakowiczovna ( care, mai târziu va deveni secretara personală a maresalului Josef Pilsudski) și care, în anul 1947, traduce în limba sa ,,Rugăciunea’’ lui Mihai Eminescu, pentru ca, numai peste câțiva ani, să traducă și ,,Doina’’. Toate acestea petrecându-se într-o Polonie de-acum intrată sub dominație stalinistă, unde o reprezentantă de marcă a liricii feminine, cutează să tălmăcească în limba sa scrieri ale Poetului Nostru Nepereche! Ale lui Mihai Eminescu, cel pe care Nicolae Mareș, în recenta sa lucrare, îl așează într-o pe cât de surprinzătoare pe atât de temeinică alăturare cu un alt creator de geniu, polonezul Chopin. Iată:,,Chopin a făcut ca prin,,Polonezele’’sale să glorifice patria oprimată- am spune așa cum a făcut-o și Eminescu în ,,Doina’’ și în ,,Scrisoarea a III-a’’.    

 Nu contest, astăzi- ca, de altfel,și în alte momente dificile-,  diplomația culturală românească, diplomația românească în ansamblul său-, trebuie  să înfrunte multe prejudecăți și, mai ales, nedrepte clișee negative, situație datorată fie lipsei unor informații corecte fie unor interese meschine perfid mascate în exigențe ale lumii moderne! Inerții- și, mai grav, inepții!- în fața cărora ceea ce ar fi de dorit să fie diplomația culturală a României de azi manifestă o regretabilă timiditate. Că există reale și valide modalități de a răspunde, punctual și riguros, unor asemenea prejudecăți ne-a dovedit-o, cu câțiva ani în urmă, tot Nicolae Mareș. Mă refer la lucrarea sa ,,Eugen Ionescu, diplomat român în Franța’’, în care autorul a dat o categorică replică alegaților de o revoltătoare rea credință pe care le-a lansat Alexandra Leigner Lavastine în cartea tezist intitulată  ,,Cioran,Eliade,Ionesco. L*oubli du fascisme’’. Carte care- trebuie neapărat să spun  și lucru acesta!- s-a bucurat de o entuziastă receptare și de o intensă mediatizare tocmai din partea acelor cercuri de auto-proclamate elite al căror exponent și promotor era însuși personajul care îl socotea pe Mihai Eminescu ,,scheletul din debara’’. Și, cu asta, am spus, cred, totul!...

 Există, firește, încă multe alte argumente care îndreptățesc și probează această  demonstrație inclusă în fapte despre nevoia de a regândi și de a relansa o diplomație culturală românească modernă. O diplomație culturală  cu adevărat competitivă, pe care o aflăm în scrierile și în demersurile statornice ale lui Nicolae Mareș. Iar un asemenea demers nu ar fi complet dacă nu am menționa și faptul că la pregătirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat-o în anul 1999 în România o certă contribuție a avut-o și diplomatul român, omul de cultură și scriitorul Nicolae Mareș.  Cât privește faptul că,dintr-o funciară modestie și bună cuviință, domnia sa evită să dezvolte subiectul, acesta  nu poate fi, și pentru noi, un motiv de a nu îl menționa cu tot respectul pe deplin meritat.Cu atât mai mult cu cât, în anul care vine, vom marca împlinirea a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ale României cu Vaticanul. Prilej cu care, după cum a anunțat profesorul Adrian Năstase, se intenționează organizarea unei expoziții consacrată documentelor românești aflate în arhivele secrete ale Vaticanului, după modelul celei deschise în 1996 la Biblioteca Vaticanului. Proiect având o impresionantă valoare morală și educativă în legătură cu care datorăm o mențiune aparte cercetărilor întreprinse de către profesorul Ion Dumitriu Snagov, prestigioasă personalitate a diplomației culturale românești.     

,,Talent multilateral,harnic și prolific’’, cum l-a caracterizat Ion Dodu Bălan pe pagina consacrată manifestării de ieri de la Fundația Europeană  Titulescu, Nicolae Mareș este și îi dorim să rămână un remarcabil exponent al vocației diplomației culturale românești ca act de știință și de conștiință. Adevăr reconfirmat prin înmânarea Medaliei Centenarului Unirii Basarabiei cu România, care i-a fost conferită sărbătoritului de către Liga  Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, al cărei președinte este prof.univ. dr. Victor Crăciun, el însuși un adevărat promotor al diplomației noastre culturale.