x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Discrepanta" intre prost si inteligent

"Discrepanta" intre prost si inteligent

de Valentin Stan    |    27 Iul 2006   •   00:00
"Discrepanta" intre prost si inteligent

Dragi Fani ai lui Base! Cum este posibil ca presedintele sa isi "permita" la 9 iulie "chiar sa si judece" si la 24 iulie sa constate ca nu are "atributiuni de a judeca"?

Unii fani ai presedintelui sunt oripilati ca il critic tot timpul pe idolul lor! Corect! Pentru ei nu conteaza argumentele, ci subiectul! Persoana sacrosancta a unui personaj, in care cred cu tarie biblica, e inatacabila oricate nenorociri dovedite ar produce, pentru Romania, acel personaj! Oricate tampenii ar enunta pe ora personajul cu pricina, care a recunoscut public, la 12 septembrie 2005, in fata copiilor emotionati de inceperea scolii, ca "intotdeauna si cand eram ministru si ca primar general, cand vad un dascal, parca imi vine sa... stiu eu ce intentii are, sa-mi puna vreun patru!".

Cu ocazia Zilei Justitiei, Basescu a rostit un discurs, pe 9 iulie 2005 (cf. comunicat oficial):
"(...) Ori de cate ori voi observa mari discrepante intre modul cum a fost judecat la o instanta un caz si modul cum a fost judecat la o instanta superioara, intotdeauna voi utiliza institutia gratierii, permitandu-mi chiar sa si judec. (...) Pana la urma, si dumneavoastra aveti nevoie sa va dati seama cum judeca Presedintele".

Iata-l pe presedinte si "judecator", nu numai "jucator". Asadar, "intotdeauna" cand la instanta de fond, datorita unui probatoriu insuficient, criminalul roman va primi o pedeapsa modica, iar la instanta superioara ani grei, motivati, de puscarie, presedintele nostru il va gratia? Aceasta aberatie a fost spusa de un sef de stat de pe planeta Terra, acolo unde in toate sistemele judiciare ale democratiilor consolidate exista, de multe ori, discrepante uriase intre solutia data in instanta de fond si cea superioara?

Pai, in SUA, sunt anulate sentinte care contin pedeapsa cu moartea, asa cum a fost cazul deciziei Curtii Supreme din Washington, descris in numarul 18 din The New Abolitionist, ianuarie 2001! Ce discrepanta mai mare ca asta poate exista? In Lincoln, Nebraska, s-a mers pana acolo incat Curtea de Apel a anulat sentinta vizand pedeapsa cu inchisoare intre 15 si 50 de ani, pentru soferul unui autobuz de scoala, care molestase un copil, pentru simplul fapt ca judecatorul George Thomson facuse referiri biblice inainte sa dea sentinta!

Orice firma faimoasa de avocati din SUA isi face reclama aratand cum a reusit sa "intoarca" sentinte care costau pe clientii lor zeci, sute de mii sau milioane de dolari! Inseamna asta ca "discrepantele" din solutiile date de instante, in SUA, indica automat "incorectitudini" sau coruptie? Sau, mai degraba, faptul ca justitia libera de amestecul politicului poate interpreta diferit faptele? Orice analfabet traitor in democratie stie ca, "daca vorbesti cu practicienii legii, iti vor spune ca sunt judecatori care impun sentinte diferite pentru infractiuni in mare parte similare" (cf. The Sunday Times-Scotland, 30 aprilie 2006).

Asta nu inseamna ca eu afirm ca nu este coruptie in justitia romana. Asta inseamna ca este o tampenie sa generalizezi ideea de coruptie sau incompetenta in justitie plecand de la solutiile diferite promovate de instanta de fond si cea superioara.

Apropo, in interventia de dupa sedinta CSAT, la 24 iulie 2006, presedintele cel temator de dascali a spus presei urmatoarele (cf. comunicat oficial): "Va rog sa nu confundati Institutia Prezidentiala nici cu o institutie care are atributiuni de urmarire, nici cu o institutie care are atributiuni de a judeca". Dragi Fani ai lui Base! Cum este posibil ca presedintele sa isi "permita" la 9 iulie "chiar sa si judece" si la 24 iulie sa constate ca nu are "atributiuni de a judeca"? Sa fie aici "discrepanta" intre prostie si inteligenta?
×
Subiecte în articol: editorial