Disparitia copiilor, un subiect neinteresant pentru televiziuni

Vinerea trecuta, televiziunile au sarbatorit iesirea dlui Sisu din inchisoare. Masa si darul au avut loc in prime-time, la programele de stiri, asa cum se cuvine unui eveniment important pentru tara. Coplesite de emotie, unele posturi tv n-au mai avut rabdare sa faca temenele in fata inchisorii, drept pentru care l-au preluat pe dl Sisu direct din celula. Asaltat de camere si intrebari de genul "Ce simtiti?", "V-a fost greu?", "Ce veti face in continuare?", dl Sisu acorda absolvente precum Salieri in Amadeus. Corect informati, am adormit linistiti: dl Sisu, vedeta hip-hop condamnata pentru trafic cu droguri, a revenit printre noi.

Vinerea trecuta, in cadrul acelorasi stiri, disparitia unei fetite a trecut pe repede-nainte. Daca, Doamne fereste, ar fi disparut dl Sisu, probabil ca programul de stiri ar fi fost prea mic pentru un eveniment atat de mare.

Din 1990 si pana azi au disparut mii de copii. In frunte cu postul public, nici o televiziune nu a acordat o atentie speciala acestei probleme. Nici o dezbatere si nici macar o singura investigatie jurnalistica n-au vazut lumina ecranului tv. Nici un protest al societatii civile nu a taxat indiferenta televiziunilor fata de soarta copiilor disparuti. In schimb, au fost bestelite, infierate, parate la UE ca nu s-au ocupat de coruptie. Mai corect spus, ca n-au preluat ori n-au certificat acuze aparute in unele ziare. Sa fi vrut si n-ar fi putut. In timp ce libertatea de exprimare a unor ziare pare sa fie absoluta, libertatea posturilor tv este conditionata prin lege: acuzatiile trebuie dovedite.

Cati copii trebuie sa mai dispara ca sa ne pese? De ce nici o televiziune nu pune cap la cap toate datele, incat sa putem judeca daca e vorba de cazuri accidentale sau de un fenomen? Cum si de ce au disparut? Ce putem face pentru a-i proteja mai bine pe copii? Ce numitor comun leaga cazurile de disparitie? Si, mai mult decat orice, de ce nu stim cati copii au disparut efectiv de 15 ani incoace? Aceeasi indiferenta o regasim si in cazul mortalitatii infantile. Anual, multi copii mor cu zile din cauza neglijentei sau a nepasarii adultilor. Televiziunile ar putea sa salveze vietile multor copii, cu conditia implicarii. E mult mai usor insa sa te implici in cumparaturile lui Adrian Mutu.

Daca dl Sisu a fost scaldat in imagini si intrebari stupide, consumul de droguri e abordat cand si cand si doar daca naste evenimente pentru programele de stiri: arestari, procese controversate sau perchezitii. Lipsesc intrebarile si implicit raspunsurile. Avem sau nu o problema cu drogurile? Daca da, ce fac autoritatile? Dar politicienii? Din pacate, astfel de emisiuni cer cu totul alte calitati decat concursurile de miss sau divertismentul grosier, care abunda in programele tv.

S-a spus ca programele de stiri sunt invadate de mondenitate din cauza presiunilor politice si a publicitatii primite de la stat. Structura si calitatea programelor de stiri nu s-au schimbat prea mult fata de anul trecut. Agenda televiziunilor continua sa fie cu totul alta decat a publicului. Problemele mari, importante isi fac cu greu loc printre surprize, iertari, declaratii si tradari din dragoste, copii-minune, Vali Vijelie, manele, fotbal si telenovele. Exista deci si alte cauze. Pe de-o parte, segmentele de public dominante, dornice de caterinca, scandaluri si sex. Pe de alta parte, cum observa si Sartori, nivelul intelectual si profesional scazut in cazul multor reporteri si realizatori. Lucrurile se amesteca, ducand la un cocteil distrugator pentru o buna parte din public.

O ultima observatie. Desi vor sa fie in permanenta la radio, in ziare sau pe sticla, cei mai multi politicieni plictisesc. Nu stiu ce si cum sa comunice, situatie in care telecomenzile iau foc. Daca dl Sisu are un public mai numeros, daca televiziunile il conduc din celula pana dincolo de poarta inchisorii, de vina sunt si multi politicieni si reprezentanti ai autoritatilor. Cu dl Sisu la stiri, televiziunile fac audienta si vand publicitate. Cu politicieni si guvernanti, ele pierd bani.