x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dispărutul

0
Autor: Ion Cristoiu 18 Aug 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Vasile Ţărlea, băiatul cel mare al lui Gavrilă Ţărlea, dispăruse din sat in urmă cu vreo zece ani. Cum aveau să povestească ceilalţi băieţi, cu care fusese cu vitele, Vasile Ţărlea intrase in tarlaua de floarea-soarelui a CAP-ului, o tarla de căteva zeci de hectare, intinzăndu-se pănă la calea ferată Bucureşti - Iaşi, să ia căteva pălării mai coapte, că aici, in margine, erau crude.



ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


Vasile Ţărlea, băiatul cel mare al lui Gavrilă Ţărlea, dispăruse din sat in urmă cu vreo zece ani. Cum aveau să povestească ceilalţi băieţi, cu care fusese cu vitele, Vasile Ţărlea intrase in tarlaua de floarea-soarelui a CAP-ului, o tarla de căteva zeci de hectare, intinzăndu-se pănă la calea ferată Bucureşti - Iaşi, să ia căteva pălării mai coapte, că aici, in margine, erau crude. Se inserase, soarele işi pierduse entuziasmul de peste zi, i se făcuse şi lui lehamite să stea acolo, pe cer şi să ardă fără nici un folos, şi lumina ruginise parcă. Bătea un vănt uşor, mişcănd frunzele uscate, care foşneau in tăcerea nopţii ce se apropia pe nesimţite, ca un hoţ de cai. Cerul era albastru, de un albastru moale. Cum aveau să spună la intoarcerea acasă, ceilalţi băieţi l-au aşteptat vreo oră, apoi văzănd că nu mai vine, i-au luat vitele şi i le-au adus acasă. La inceput, Gavrilă Ţărlea nu s-a tulburat de loc. Ba mai mult, s-a amuzat, declarănd solemn că mai mare tămpit decăt Vasile n-a mai văzut in viaţa lui. Apoi, cum se intunecase deja şi băiatul nu se mai intorcea, şi-a zis că, probabil, s-o fi rătăcit, şi a pornit in căutarea lui. Umbla prin lanul uriaş, şi-l striga, cu palmele pălnie la gură, de fiecare dată, injurănd furios că-i dădea bătaie de cap. Asta-i trebuia lui acum, să-şi piardă timpul căutăndu-l pe căscatul ăla, care cine ştie pe unde tăndălea. Mama lui de golan, am să-l snopesc in bătaie!, işi promitea Gavrilă Ţărlea, călcănd furios prin tarlaua de floarea-soarelui. O frunză uscată ii atinse obrazul şi el, tresărind speriat, Paştele mă-tii şi ţie! răcni, furios, frunzei, acum nemişcate, batjocoritoare parcă. Cănd osteni, se intoarse acasă. Cred că a ajuns inaintea mea - işi spuse, enervăndu-se deja la găndul că pierduse o oră intreagă pentru o nimica toată. Il şi vedea in mijlocul ogrăzii, intămpinăndu-l cu privirile lui nevinovate, intrebăndu-l parcă ei şi ce chestie am făcut? Şi găndind că atunci el se va muia şi n-o să mai aibă inimă să-i ardă una, se enerva şi mai rău. Dar băiatul nu venise acasă. Speriat, Gavrilă Ţărlea anunţă postul de miliţie din sat. Ceea ce spunea el era atăt de imposibil - auzi, cum dracu să dispară ditamai găliganul intr-un lan de floarea-soarelui, mai rău ca intr-un codru! - că in timp ce declara miliţianului cele intămplate, el insuşi zămbea neăncrezător. O clipă, miliţianul crezu că işi bate joc de el. Zămbetul pe sub mustaţă al celui din faţa lui era o dovadă. - Ascultă, nea Gavrilă, mata ai băut un pahar in plus!, il luă el din scurt, ştiind insă sigur că Gavrilă Ţărlea nu bea. Acesta, parcă dezmeticit, se posomori. In fine, miliţianul se hotări să dea un telefon la staţia Dolhasca. Poate l-o fi călcat trenul, presupuse el, in timp ce invărtea scurt manivela aparatului. De la Dolhasca primi răspunsul că trenul de Bucureşti nu tăiase nici un om. Celor din staţie le ardea de glumă, probabil, pentru că, la un moment dat, miliţianului i se păru că desluşeşte in vocea din receptor un firicel de răs, care o muia şi o făcea deşuchiată. Vru să injure, dar, in acel moment, cel de la capătul firului puse receptorul in furcă. Se dădu alarma, şi satul intreg il căută pe Vasile Ţărlea toată noaptea.


Un dezastru pentru anchetă - avea să constate procurorul Ilie Şerban, care preluase cazul - deoarece nici unul dintre cei ce căutau prin lanul de floarea-soarelui nu credea că e ceva serios in toată intămplarea asta. Strigau, călcau in picioare tulpinele tari, băjbăiau prin intuneric, dar nu credeau că băiatului i se putuse intămpla ceva rău. Aşa că, in timp ce străbăteau lanul de la un capăt la altul, şedeau cu urechea intinsă spre sat, aşteptănd vestea că băiatul fusese găsit, era acasă, in pod, unde adormise ca prostul, şi, de aceea, făceau totul fără convingere, de măntuială, ba mai mult, străduindu-se din răsputeri să nu arate că iau in serios ceva din toată tărăşenia. Ca să nu cadă de fraieri cănd avea să se descopere că fuseseră traşi pe sfoară, unii rădeau tare, nefiresc de tare, alţii se hărjoneau, chicotind muiereşte. Nici după ce trecu o săptămănă şi băiatul nu fusese găsit, nici după ce organele de miliţie din toată ţara răspunseseră că nimic nu fusese semnalat in legătură cu asta, cei din sat nu crezură că băiatul lui Gavrilă Ţărlea dispăruse. Cum dracu să dispari aşa, intr-un lan de floarea-soarelui?!


Aşa se făcu că, peste două săptămăni, cănd intrară in lan să-l culeagă, incepură să taie tulpinile incordaţi, aşteptănd dintr-o clipă intr-alta să vadă la căţiva metri inaintea lor pe găliganul lui Gavrilă Ţărlea, dormind cu capul pe un muşuroi. Erau atăt de siguri că-l vor găsi, incăt unii se opreau căteva clipe şi, ridicănd capul deasupra lanului, căutau in jur, pănă departe, să-l vadă primii şi să anunţe. Alţii se şi vedeau dăndu-i un picior in fund găliganului acela desculţ şi zicăndu-i - trezeşte-te, bă, te pomeneşti că ai fi şi in stare să dormi şi lăngă o muiere! Abia cănd ajunseră la linia ferată, in locul unde lanul se sfărşea intr-o făşie plină de bolovani şi pietriş, şi, urcaţi pe terasamentul inalt, văzură cămpul din faţa lor ras ca in palmă, pustiu, se convinseseră că băiatul lui Gavrilă Ţărlea nu mai era.

Nici atunci nu crezură că dispăruse pur şi simplu. Erau convinşi că, auzindu-i intrănd in lan, găliganul o ştersese dincolo, in lanul de porumb din depărtare, ca să-şi bată joc de ei.

Ei insă nu merseră mai departe. Se innopta deja şi lor nu le mai ardea de joacă.

Citeşte mai multe despre:   băiatul,   editorial,   ţărlea,   gavrilă

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de