x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Distinsa de la toaletă

0
Autor: Tudor Octavian 01 Sep 2009 - 00:00
La prima mea prezenţă într-una din cele mai faimoase Case de licitaţii din Paris, am rămas cu imaginea doamnei de la toaletă, care încasa câte 20 de cenţi de la clienţi, cu un aer distins, de aristocrată a cărei prezenţă înnobilează locul. Frumoasă cândva şi încă arătoasă, elegantă şi cu mişcări studiate, amintind de patroanele unor magazine de lux şi de amfitrioanele unor petreceri din lumea marilor afaceri, femeia m-a intimidat, iar la plecare i-am lăsat un euro, cu speranţa că nu mă va fi observat. Ce mai încolo, încoace, era genul de femeie în memoria căreia ai fi preferat să nu exişti doar ca ins care a plătit să meargă la pisoar.

Un al doilea fapt, care mi-a pus mintea la lucru era zâmbetul ei complice la salutul ceremonios al unor bătrânei rufoşi, grăbind din uşă să se descheie la pantaloni. Unii din ei nici nu plăteau, totuşi femeia, a cărei ţinută dovedea că trăise şi vremuri mai bune, în cu totul alte locaţii, decât în ghişeul de la toaletă, le cinstea vizita cu un surâs de am­fi­trioană, cuvenit unor oaspeţi selectaţi.

La o Casă de licitaţii nu vin săracii. Aici nu trebuie să te iei după aerul decrepit al unei bărâne şi nici după mirosul imposibil al unui excentric. Super-baba poate fi o miliardară, iar ciudatul, un vestit colecţionar, care se scaldă în bani. La urma urmei, nu era un veceu public accesibil negrilor şi vagabonzilor, ci toaleta unui templu al banilor şi al vanităţilor. Intrigau, în felul de a se purta cu obiş­nuiţii casei al doamnei atât potrivirile cu locul, cât şi nepotivirile. Toaleta propriu zisă nu era nici mai dotată nici mai îngrijită ca aceea a unui restaurant de mâna a doua. Vreau să spun că noul venit, după ce depăşea ghişeul elegantei cu un sentiment de nimicnicie, incompatibil cu funcţiile Maison-ului unde se vindeau opere de artă, şi ajungea la bateria de cabine, suferea a doua contradicţie. La banii care se învârteau în celebrul Maison, omul avea, ca să zicem aşa, un alt orizont de aşteptare. Cine a avut ocazia de a lua la rând interioarele lumii bune dintr-o me­tro­polă vestită a remarcat, cu siguranţă, diferenţele la arhitectura oficiilor sani­tare a rest room-urilor. În Occident, europeanul din Estul continentului e marcat de acestea pozitiv, la fel de intens ca marcajul negativ din voiajele prin closetele Asiei.

Ultima oară, când am trecut pe la vestita casă de licitaţii, n-am mai văzut-o pe distinsa doamnă la ghişeu. Oficia, la încasarea taxei pe cabină şi pisoar, un domn în etate. Şi el însă la fel de important ca prezenţă şi salut. Dacă nu l-ai fi văzut la intrarea în toaletă, ci licitând sume mari într-una din sălile unde se vindeau obiecte de artă scumpe, nu te-ai fi mirat deloc. La urma urmei, despre toţi obişnuiţii Casei puteai să spui acelaşi lucru. Faptul trebuia să însemne ceva necunoscut mie, dar ce însemna, n-am reuşit nici până azi să-mi dau seama.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de