x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Diversiunea Amaratii din Irak

Diversiunea Amaratii din Irak

de Ion Cristoiu    |    06 Feb 2007   •   00:00
Diversiunea Amaratii din Irak

Transmis tuturor redactiilor, interviul contrazice flagrant teza prezidentiala a unor amarati care au incalcat Regulamentele de ordine interioara filmand fara permisiune in baza militara dintr-un impuls de turisti japonezi. Potrivit marturiilor lor, cei doi au fost anchetati timp de trei luni intr-un centru de detentie pentru cei suspectati de terorism. Presupunand ca americanii nu sunt atat de tembeli, incat sa confunde doi romani cascaunzi cu niste membri ai retelei Al Qaeda, e limpede ca Electricianul si Tamplarul au fost suspectati de altceva decat de prostie calificata.

Profitand de dimineata zilei de duminica, Traian Basescu s-a lansat intr-un incredibil sir de insulte la adresa unor politicieni romani. Un moment de iesire golaneasca, incompatibil nu numai cu conditia de presedinte al Romaniei, dar si cu ipostaza - presupusa - de mamifer care difera de maimuta nu numai prin faptul ca umbla si pe doua picioare. Pentru o astfel de iesire, Traian Basescu ar trebui suspendat nu numai din postul de presedinte, dar si din cel - mult mai important - de ins cu cei sapte ani de acasa.

Incalificabilul atac a impins in plan secund pricina iesirii din tatani a presedintelui: respectivii politicieni ar fi sustinut ca Electricianul si Tamplarul - cei doi muncitori detinuti in Irak - ar fi fost lucratori ai Serviciilor Secrete romanesti.

Traian Basescu si-a facut o trista faima din a face afirmatii fara acoperire. Cea de la ProVest e una dintre ele. Nici unul dintre cei acuzati de domnia sa n-a sustinut ca muncitorii retinuti de americani sunt spioni romani trimisi de Servicii intr-o baza militara din Irak sa-i iscodeasca pe camarazii de arme americani. Domniile lor au evidentiat un lucru spus in toate comunicatele oficiale difuzate de autoritatile romane si de cele americane in perioada scandalului: cei doi au fost retinuti si detinuti sub suspiciunea de spionaj.

Prefacandu-se ca uita tot ceea ce au spus nu numai americanii, ci si romanii, Traian Basescu o tine langa cu teza celor doi amarati care au filmat fara aprobare intr-o baza militara americana si, incalcand prin asta Regulamentele de ordine interioara, au fost pedepsiti cu trei luni de detentie ca prizonieri de razboi.

Ieri-dimineata, Agentia Rador a difuzat un interviu luat celor doi de corespondentul Radio Romania Actualitati in Irak la baza militara romaneasca secreta unde sunt tinuti respectivii (alta dandana, de ce sunt tinuti intr-o baza militara secreta?).

Transmis tuturor redactiilor, interviul contrazice flagrant teza prezidentiala a unor amarati care au incalcat Regulamentele de ordine interioara filmand fara permisiune in baza militara dintr-un impuls de turisti japonezi. Potrivit marturiilor lor, cei doi au fost anchetati timp de trei luni intr-un centru de detentie pentru cei suspectati de terorism. Presupunand ca americanii nu sunt atat de tembeli, incat sa confunde doi romani cascaunzi cu niste membri ai retelei Al Qaeda, e limpede ca Electricianul si Tamplarul au fost suspectati de altceva decat de prostie calificata.

Ca si in cazul diversiunii cu jurnalistii rapiti in Irak, intreaga afacere miroase de la un capat la altul. Sunt atatea contradictii, fapte ilogice, minciuni de-a dreptul si minciuni prin omisiune in Scandalul muncitorilor detinuti in Irak, incat Traian Basescu ar putea sa iasa pe posturile de televiziune pentru a ne avertiza, ca si cazul Rapirii jurnalistilor, ca vom sti adevarul abia peste decenii, cand se vor descuia arhivele Serviciilor Secrete.

Evenimentele care au urmat in timp Diversiunii Teroristul din martie 2005 au dovedit in chip zdrobitor ca toti cei care au avut la vremea respectiva dubii in legatura cu afirmatiile oficialitatilor noastre in frunte cu Traian Basescu au avut dreptate. Omar Hayssam a fost facut scapat printr-o operatiune tipica serviciilor secrete.

Primit cu huiet, momentul eliberarii si fugii din tara a asa-zisului Terorist a trecut. Ca si in cazul Teroristilor din decembrie 1989, nimeni n-a fost pedepsit pentru asta. Cel care, printr-un abuz de neiertat, l-a facut scapat pe Omar Hayssam - procurorul Ciprian Nastasiu - continua sa profeseze. Si pentru a ne dovedi inca o data ca Romania e tara tuturor posibilitatilor, i-a fost data o alta afacere obscura: de tradare si spionaj.

Am facut, ca jurnalist, o ancheta pe cont propriu in cazul jurnalistilor rapiti. Am descoperit suficiente semne de intrebare, pe care le-am evidentiat cititorilor si telespectatorilor, pentru a concluziona, la vremea respectiva, ceea ce azi e un adevar banal: a fost vorba despre o afacere pusa la cale de serviciile secrete sub conducerea lui Traian Basescu.

Si cazul muncitorilor retinuti ridica serioase semne de intrebare. Suficiente pentru a putea presupune ca ne aflam in fata unei noi diversiuni.
Tot in legatura cu Irakul.
Tot in legatura cu terorismul.
Tot in legatura cu Serviciile secrete romanesti.
Tot in legatura cu Traian Basescu.
Diversiunea Amaratii din Irak.
Detinerea din Irak.
×
Subiecte în articol: basescu traian editorial irak