x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Diversiunea Băsescu-Geoană

Diversiunea Băsescu-Geoană

de Ion Cristoiu    |    12 Mar 2009   •   00:00

Recentul schimb de replici dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană a fost abordat de presa noastră zisă şi de calitate în planul confruntării dintre doi frizeri de mahala. Disproporţia dintre bădărănia atacului prezidenţial şi politeţea răspunsului lui Mircea Geoană i-a făcut pe toţi jurnaliştii să-l declare knock-out pe liderul PSD.



Mie, în această polemică, mi s-a părut însă ceva ciudat. E vorba de atacul lui Traian Băsescu. La început, reacţia preşedintelui mi s-a părut a fi una a unui politician care, deşi şef de stat, reacţionează mai ovarian decât o pedichiuristă. Evident, Traian Băsescu e un ins căruia îi sare repede ţandăra. Reacţia lui de mitocan la sintagma “centură de castitate” folosită de Mircea Geoană în replică la sintagma “centură de siguranţă” pare a se înscrie în această logică de ins cu nervii slabi. Traian Băsescu nu e însă un sinucigaş politic. Au fost ocazii anterioare când atacuri mult mai dure nu i-au stârnit nici o reacţie. În cazul celei de luni seara, se contura riscul unei replici la fel de dure a lui Mircea Geoană, urmate rapid de o replică a lui Traian Băsescu, astfel încât se putea ajunge la o rupere a actualei Coaliţii. Un asemenea fapt ar fi însă catastrofal pentru Traian Băsescu, a cărui supravieţuire nu numai politică, dar şi de om liber, depinde fundamental de supravieţuirea actualei coaliţii. De ce să fi riscat Traian Băsescu o înrăutăţire atât de gravă a relaţiei cu Mircea Geoană?

Sub puterea acestei întrebări, dar şi a surprinzătorului de slab răspuns al lui Mircea Geoană, m-am întrebat asupra disputei ca să constat, nu fără surprindere, că ea a acoperit cu gălăgia de maidan o altă dispută, cu adevărat profundă: cea privind acordul cu FMI.

Concentrată pe păruiala de tip lăutăresc, presa a trecut cu vederea adevărata sfidare adusă de Traian Băsescu lui Mircea Geoană.

Aflat la Varşovia, Traian Băsescu a declarat că un acord cu FMI trebuie să se facă numai după o consultare a Parlamentului şi a populaţiei.

Sesizaţi de această poziţie, jurnaliştii şi politicienii s-au grăbit să avanseze profeţia că domnul preşedinte va folosi Mesajul adresat Parlamentului pentru a-i întreba pe aleşii poporului dacă sunt de acord cu o înţelegere făcută cu FMI. Profeţia se baza şi pe faptul că Mircea Geoană, vorbind în numele PSD, îşi exprimase poziţia de refuz faţă de un împrumut al ţării noastre la FMI.

Traian Băsescu s-a referit în cuprinsul Mesajului la împrumutul extern pe care trebuie să-l facă România. Nu însă sub formula unei consultări a Parlamentului, ci sub cea a punerii Parlamentului în faţa faptului împlinit. De altfel, în timp ce domnia sa vorbea despre acordul cu FMI ca despre ceva care nu mai poate fi discutat, FMI anunţa sosirea unei delegaţii în România.

Poziţia lui Mircea Geoană faţă de acordul cu FMI nu-şi are temeiul în faptul că PSD n-a fost informat de negocierile începute de Guvern fără ca PSD să ştie.

Poziţia lui Mircea Geoană îşi are temeiul într-o realitate politică esenţială:

Prin notele sale, un acord cu FMI înseamnă angajarea României la respectarea unor condiţii catastrofale pentru electoratul PSD.

De altfel, aşa cum sesiza Ion Iliescu la emisiunea de vineri seara, de pe Antena 3, la care a participat şi subsemnatul, acordul cu FMI e menit a asigura bani dintr-un împrumut extern pentru firmele private din România.

Dacă ţinem cont de condiţiile impuse de FMI, putem spune că acordul e o măsură în favoarea celor puţini şi bogaţi, dar în defavoarea celor mulţi şi săraci.

Partidul care se pretinde a reprezenta în România interesele celor mulţi şi săraci e PSD.

În condiţiile în care, deşi PSD e partener de guvernare, PD-L şi Traian Băsescu au mers mai departe, pe calea acordului cu FMI, ar fi fost normal ca Mircea Geoană să convoace forurile de conducere ale PSD pentru a pune în discuţie alianţa cu PD-L şi Traian Băsescu.

Mircea Geoană n-a făcut-o. S-a mulţumit cu o replică ironică la Mesajul lui Traian Băsescu şi, mai ales, cu precizarea că trebuie să fim atenţi la condiţiile negociate.

Cu vreo săptămână în urmă, domnia sa era categoric împotriva acordului cu FMI.

Acum şi-a nuanţat poziţia. N-are nimic împotrivă, cu condiţia să fie negociat bine. Acordul cu FMI se va încheia.

Pe spatele electoratului PSD.

Fără ca PSD să plece de la guvernare.

Această adevărată realitate a confruntării dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană a fost împinsă în plan secund de confruntarea verbală de mahala.

Ceea ce mă face să cred că această confruntare de mahala a fost provocată dinadins de cei doi.

E drept, din ea Mircea Geoană a ieşit din nou Prostănac.

Dar e mai bine, poate, să ieşi prostănac decât trădător al electoratului tău!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial mircea psd geoană