x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale DNA, din greșeală în greșeală spre victoria finală!

DNA, din greșeală în greșeală spre victoria finală!

de Serban Cionoff    |    11 Mai 2018   •   16:42
DNA, din greșeală în greșeală spre victoria finală!

Nici nu au apucat, Nefertiti și coechipierii, să își revină după șocul provocat, ieri, de către judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție care i-a achitat pe fostul premier Victor Ponta și pe fostul ministru Dan Șova, pentru care DNA ceruse, nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani ,respectiv 6 ani, de închisoare că, astăzi, tot ÎCCJ, îl achită pe Toni Greblă.  Un alt inculpat cu miză mare pentru palmaresul multilateral medaliatei doamne. Foarte adevărat, ca și în cazul lui Victor Ponta și în cel al lui Dan Șova, și decizia de azi a ÎCCJ nu este definitivă, dar asta nu  ne împiedică să semnalăm enorma ruptură creată între acuzele procurorilor DNA și netemeinicia lor. Ruptură categorică pe care o adâncește achitarea fostului judecător al Curții Constituționale.

„Două înfrângeri răsunătoare, în două zile”,titrează cu deplină îndreptățire Antena 3, ceea ce pe bună dreptate trebuie să dea de gândit factorilor competenți. Și nu numai de gândit, zice din ce în ce mai multă lume…Numai că,până acum, nici-una dintre proeminentele personalități care au girat-o, în mod consecvent și repetat, pe multilateral medaliata Zeiță a Anticorupției nu a binevoit să iasă la rampă și să comenteze această rușinoasă, întreită, contraperformanță. Iată, mă uit pe ceas, este 16,30 fix trecute acum când scriu și dinspre Dealul Cotrocenilor nici vorbă să primim veste că domnul președinte Klaus Iohannis va face o declarație de presă pe acest subiect pur și simplu incendiar. Cu atât mai mult cu cât cele trei decizii ale ÎCCJ pun sub un foarte-foarte mare semn de întrebare frenezia justițiară cu care domnul președinte Klaus Iohannis pronunța, era sau nu era cazul, epitetul „ penali”.

 Nu îmi fac, firește, iluzia că modesta mea așteptare va beneficia de atenția domnului președinte. În schimb, cred că este în deplină concordanță cu normele elementare și cu uzanțele unei autentice democrații ca domnul președinte Klaus Iohannis să răspundă , neîntârziat, întrebării pe care i-a adresat-o, azi, Toni Greblă și să ne spună de ce nu vrea să vadă lucrurile rele pe care le face DNA?

 După cum, iertat să fiu de vorbă proastă, poate că nu strica să aflăm și care este părerea pe care o au anumite distinse personalități diplomatice aflate la post aici, în scumpa noastră patrie, care, până acum nu au scăpat nici-un prilej, să își exprime „profunda îngrijorare” față de orice încercare de a da la o parte cortina aparențelor și de a arăta care este adevărata față a campaniilor DNA.       

 Cât despre tăcerea unor anumiți lideri ai înaltelor autorități ale Uniunii Europene și a extrem de exigentelor comisii care au monitorizat cu deplină obiectivitate modificările pe care guvernul PSD &ALDE le aducea legilor justiției, aici chiar că nu mai știu ce să spun. Deși, dacă mă gândesc mai bine, tot răul spre bine! Vreau să spun că , după aceste trei înfrângeri în două zile, pe care le-a încasat fără să crâcnească DNA și încă de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt convins că printre europarlamentarii noștri se vor afla oameni cu demnitate și curaj care, în forumurile Uniunii Europene, să spună răspicat adevărul despre cotele pur și simplu intolerabile și inacceptabile pe care le-au atins abuzurile DNA. Demonstrând, cu dovezile pe masă, că nu minciunile otrăvite ale europârâcioasei Monica Macovei și ale altor personaje de teapa ei sunt mesajele cărora trebuie să li se dea crezare și susținere.

Ar mai fi de pus, înainte de a încheia, doar o modestă întrebare. Pe care mă și grăbesc să o adresez acelor spirite elevate specializate în înflăcărate elogii închinate Laurei Kovesi. Întrebare care sună așa: după ce a șefa sa a fost complimentată  ba Nefertiti, ba Slujirea, ce definiție emblematică ați avea, după aceste trei zguduitoare înfrângeri pe care le-a înregistrat pe bandă rulantă, pentru onor DNA?  

 Dar, pentru că știu cât de greu le este să dea, pe loc, răspuns la o asemenea întrebare, le propun, cu toată seriozitatea, deviza clasică și mereu actuală lansată, cu ani în urmă, de șugubățul Ion (Guță)Băieșu:”Din greșeală în greșeală, spre victoria finală!” Doamne ajută!

×