x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale DNA, între şansa reabilitării şi cea a repetenţiei

DNA, între şansa reabilitării şi cea a repetenţiei

de Dan Dumitrescu    |    15 Apr 2009   •   00:00

Competiţia şmecherilor din fotbal s-a încins rău de tot. Multe dintre meciurile primei ligi lasă în urma lor damful puturos al făcăturilor ieftine, confirmându-i în funcţie, deopotrivă, pe corupţi şi corupători. Nesimţirea este atât de mare încât păpuşarii nu se sfiesc să lucreze cu sforile la vedere.



Mizează ei pe faptul că ceea ce se observă cu ochiul liber şi orice mărturie în acest sens, oricât ar fi ea de corectă, nu poate ţine loc de probă în justiţie. O echipă care se predă poate invoca pasa proastă, un arbitru care fluieră sub influenţa sarsanalei poate invoca greşeala omenească, traficul de influenţă are preţuri care sfidează criza mondială şi, astfel, treaba merge strună. Două dintre titlurile pe care mi le-a inspirat urmărirea unor meciuri din ultimul timp au fost "Campionat cotonog, protezat prin fraudă" şi "Finalul strâns creşte preţul blaturilor. Am scris astfel în speranţa că semnalele din presă, nenumărate de altfel, vor trezi din adormire pe bugetarii anticorupţiei, plătiţi la greu din banul public. Acum, când Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin au fost săltaţi de cei care se pretind comisari ai dreptei judecăţi, ar trebui să mă declar satisfăcut. Paradoxal însă, tot circul ultimelor zile îmi provoacă deznădejde şi o stare de profundă lehamite. Am impresia că asist la un nou blat, la o lansare de fumigene de cea mai proastă calitate. Motivele reacţiei mele au temei în faptul că am mai văzut acest film şi mă tem că între timp scenariştii nu au lucrat la vreo altă variantă de final. DNA, în urmă cu vreo doi ani, a mai organizat o serbare populară în cadrul căreia am fost lăsaţi să înţelegem că s-a declanşat o acţiune furibundă împotriva blatiştilor din fotbal. Finalul a fost profund dezamăgitor pentru microbişti. De fapt, a fost o doar o acţiune care viza evaziunea fiscală, evident sancţionabilă şi ea, dar care nu avea nimic comun cu ceea ce ni se promisese, şi anume asanarea competiţiei sportive. De această dată a fost săltat Penescu de la FC Argeş. Pentru cunoscători, Penescu este doar o figură palidă în peisaj, iar FC Argeş o echipă cu rezultate normale, care ocupă loc pe merit în clasament. Putem trăi aşadar cu impresia că procurorii DNA curăţă apa de guvizi pentru a lăsa rechinii să înoate nestingheriţi. Apoi ni s-a spus că dovezile solide care-l încriminează pe Penescu vizează afacerile sale din afara fotbalului. Să înţelegem că presupusele mişmaşuri din fotbal au fost anexate dosarului de bază doar pentru ca acţiunea DNA să se constituie din nou într-un spectacol de mare popularitate? Răspunsul pozitiv la această întrebare este forţat şi de faptul că "sursele" DNA au avut grijă să convoace, contrar rigorilor instituţiei, armata martorilor din media. Fotbalul este un fenomen care găzduieşte corupţia. Au recunoscut acest fapt chiar conducătorii de marcă ai federaţiei şi ligii. Dacă nici de această dată recolta procurorilor DNA nu va fi una consistentă, atunci instituţia va purta definitiv pecetea repetenţiei, a compromiterii.

×
Subiecte în articol: editorial