Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Te-ai aştepta de la un organism menit să lupte impotriva corupţiei la vărf să fie caracterizat mai ales printr-o istorie a infruntărilor dure. Milioane de dolari căutaţi cu lumănarea, descinderi eroice, lupta cu capii mafiilor, dezvăluiri şocante, mecanisme ale stagnării date in vileag. Eroi ştiuţi şi neştiuţi. Mit şi legendă. Scenarii de film. Nu, istoria DNA nu arată aşa. Fără falsă modestie, istoria DNA incepe cu subsemnatul.
Dimineaţa, la televizor, DNA. La prănz, DNA. După amiază, DNA. Seara, DNA. In loc de proiecte de viitor, DNA. In loc de solidaritate naţională, DNA. In loc de dialog, DNA. Da, aţi inţeles. Traian Băsescu guvernează. I-aţi dat ce a vrut şi acum vă dă ce vreţi. Sau nu?
Poate că DNA nu are logică, nu are scop, nu are coerenţă, dar ea are cu siguranţă, deja, o istorie. Una complicată.
Te-ai aştepta de la un organism menit să lupte impotriva corupţiei la vărf să fie caracterizat mai ales printr-o istorie a infruntărilor dure. Milioane de dolari căutaţi cu lumănarea, descinderi eroice, lupta cu capii mafiilor, dezvăluiri şocante, mecanisme ale stagnării date in vileag. Eroi ştiuţi şi neştiuţi. Mit şi legendă. Scenarii de film.
Nu, istoria DNA nu arată aşa.
Fără falsă modestie, istoria DNA incepe cu subsemnatul. Prin 2005, o intreagă instituţie a inceput să lucreze la un dosar. Nu era unul simplu. Pentru că in el nu era nimic, aşa că totul trebuia inventat. Asta e cel mai greu pentru un anchetator. Cănd primeşti mai intăi soluţia in plic şi abia pe urmă trebuie să construieşti cazul. Să chemi martori, să-i convingi să-şi "aducă aminte". Dacă nu-şi aduc aminte, să-i şantajezi puţin cu libertatea. Să asculţi mii de convorbiri telefonice fără aprobare şi multe altele (căndva o să vi le povestesc...). Totul a inceput cu mediatizarea. Principala probă era chiar prezenţa mea şi a soţiei mele in faţa sediului DNA. Ambele forţate. Dar aşa a inceput istoria unei instituţii. Sigur, de săptămăna viitoare urmează "generaţia a 2-a", prietenii, rudele. C-aşa e-n democraţie. "Unul pentru toţi şi toţi pentru unul". Tradiţia se respectă. Aşa era şi in feudalism. Răspundea tot satul!
Toate astea s-au petrecut pentru că Alianţa oranj promisese că va lupta contra mea şi trebuiau să se ţină de cuvănt. Pe urmă, alianţa a dispărut. Şi părţile ei au inceput să lupte una contra celeilalte.
Din acel moment, istoria DNA a devenit mai complicată şi mai diversă. Prin faţa instituţiei au inceput să se perinde miniştrii. Liberali, evident, dacă şeful statului se certă cu liberalii. Dar şi conservatori, evident, dacă acelaşi om se certa cu conservatorii. Sau UDMR-işti, pentru că Traian Băsescu s-a simţit părăsit şi de ei.
De curănd, lucrurile au inceput să devină complexe. Răsăriţi de nu se ştie unde, ţăraniştii s-au opus intălnirii publice a preşedintelui cu poporul. Şi nu au trecut nici zece zile pănă cănd DNA şi lupta anticorupţie au reacţionat. Vechiul caz Ioan Mureşan a devenit proaspăt. Combinat cu silueta inconfundabilă a unui alt fost ţărănist, actualul ministru al agriculturii...
Nu am trecut in revistă toate astea doar ca să mă aflu in treabă. Istoria DNA explică foarte bine chiar statutul instituţiei. Urmăriţi evoluţia dosarelor. Uitaţi-vă la vărfurile care apar in diagramă. La persoane şi la partide. Şi corelaţi toate astea cu ce se petrece in general pe scena publică. Nu avem de-a face numai cu un segment politizat al justiţiei. E mai mult, e insuşi buzduganul pe care Traian Băsescu il aruncă in poarta mass-media ori de căte ori duşmanii apar la orizont.
DNA nu e o parte a justiţiei. E o formă de comunicare politică. Intre preşedinte şi partide. Intre preşedinte şi politicieni. Intre preşedinte şi cetăţean.
Şi apropo de comunicare, in cei trei ani de mandat Traian Băsescu a dat decoraţii la străini, la decedaţi, la sportivi, la căntăreţi. La miniştri nu. Lor le-a dat mandate. Pentru DNA. Poate că unii o merită. Dar se exagerează. Şi lucrul acesta ne costă. Pe toţi.
Poate că DNA nu are logică, nu are scop, nu are coerenţă, dar ea are cu siguranţă, deja, o istorie. Una complicată.
Te-ai aştepta de la un organism menit să lupte impotriva corupţiei la vărf să fie caracterizat mai ales printr-o istorie a infruntărilor dure. Milioane de dolari căutaţi cu lumănarea, descinderi eroice, lupta cu capii mafiilor, dezvăluiri şocante, mecanisme ale stagnării date in vileag. Eroi ştiuţi şi neştiuţi. Mit şi legendă. Scenarii de film.
Nu, istoria DNA nu arată aşa.
Fără falsă modestie, istoria DNA incepe cu subsemnatul. Prin 2005, o intreagă instituţie a inceput să lucreze la un dosar. Nu era unul simplu. Pentru că in el nu era nimic, aşa că totul trebuia inventat. Asta e cel mai greu pentru un anchetator. Cănd primeşti mai intăi soluţia in plic şi abia pe urmă trebuie să construieşti cazul. Să chemi martori, să-i convingi să-şi "aducă aminte". Dacă nu-şi aduc aminte, să-i şantajezi puţin cu libertatea. Să asculţi mii de convorbiri telefonice fără aprobare şi multe altele (căndva o să vi le povestesc...). Totul a inceput cu mediatizarea. Principala probă era chiar prezenţa mea şi a soţiei mele in faţa sediului DNA. Ambele forţate. Dar aşa a inceput istoria unei instituţii. Sigur, de săptămăna viitoare urmează "generaţia a 2-a", prietenii, rudele. C-aşa e-n democraţie. "Unul pentru toţi şi toţi pentru unul". Tradiţia se respectă. Aşa era şi in feudalism. Răspundea tot satul!
Toate astea s-au petrecut pentru că Alianţa oranj promisese că va lupta contra mea şi trebuiau să se ţină de cuvănt. Pe urmă, alianţa a dispărut. Şi părţile ei au inceput să lupte una contra celeilalte.
Din acel moment, istoria DNA a devenit mai complicată şi mai diversă. Prin faţa instituţiei au inceput să se perinde miniştrii. Liberali, evident, dacă şeful statului se certă cu liberalii. Dar şi conservatori, evident, dacă acelaşi om se certa cu conservatorii. Sau UDMR-işti, pentru că Traian Băsescu s-a simţit părăsit şi de ei.
De curănd, lucrurile au inceput să devină complexe. Răsăriţi de nu se ştie unde, ţăraniştii s-au opus intălnirii publice a preşedintelui cu poporul. Şi nu au trecut nici zece zile pănă cănd DNA şi lupta anticorupţie au reacţionat. Vechiul caz Ioan Mureşan a devenit proaspăt. Combinat cu silueta inconfundabilă a unui alt fost ţărănist, actualul ministru al agriculturii...
Nu am trecut in revistă toate astea doar ca să mă aflu in treabă. Istoria DNA explică foarte bine chiar statutul instituţiei. Urmăriţi evoluţia dosarelor. Uitaţi-vă la vărfurile care apar in diagramă. La persoane şi la partide. Şi corelaţi toate astea cu ce se petrece in general pe scena publică. Nu avem de-a face numai cu un segment politizat al justiţiei. E mai mult, e insuşi buzduganul pe care Traian Băsescu il aruncă in poarta mass-media ori de căte ori duşmanii apar la orizont.
DNA nu e o parte a justiţiei. E o formă de comunicare politică. Intre preşedinte şi partide. Intre preşedinte şi politicieni. Intre preşedinte şi cetăţean.
Şi apropo de comunicare, in cei trei ani de mandat Traian Băsescu a dat decoraţii la străini, la decedaţi, la sportivi, la căntăreţi. La miniştri nu. Lor le-a dat mandate. Pentru DNA. Poate că unii o merită. Dar se exagerează. Şi lucrul acesta ne costă. Pe toţi.
