x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doamna Dinică Gabriela. Sau Gabi pentru cei norocoşi, prietenii

0
Autor: Cristina Bazavan 14 Noi 2009 - 00:00
Am întâlnit-o o singură dată la o ceremonie a revistei VIP. Stătea în umbra domnului Dinică, dar era extrem de prezentă.

Îl urmărea cu privirea de la distanţă, cu o căldură şi o înţelegere care mă emoţionează şi acum când mă gândesc la ele. În seara aceea m-am uitat mai mult la dânsa decât la oricine altcineva. N-a avut nici un gest prin care să-şi manifeste posesivitatea sau tandreţea faţă de domnul Dinică, dar din toată prezenţa sa era ca un "tot" cu dânsul.

"Doamna Gabi" (cum îi spunea şi soţul) a intrat în viaţa domnului Dinică pe când dânsul avea 60 de ani. Avea deja tabieturi de singuratic, avea o lume a lui de artist timid (dincolo de glumele de scenă). Avea o foame de a juca, aproape disperată, deşi nu ducea lipsă de roluri.

Avea temerile lui despre relaţiile cu ceilalţi, ca oricare om care se exprimă prin filme/ teatru/ muzică cu o forţă care arată că aceasta era singura cale pe care ştie să o folosească pentru a vorbi pe limba lumii.

Şi-atunci a întâlnit-o pe doamna Gabi la masă la nişte prieteni. Nu o să ştim ce magie a fost acolo, dar doamna aceasta micuţă, discretă şi distinsă a intrat în lumea lui fără să i-o strice. Ba chiar i-a ordonat-o cu discreţia pe care o merită oricare mare artist. I-a protejat coconul de singuratic, chiar dacă l-a mutat mai spre lumină. I-a adoptat motanul persan...

Ştiu că toată lumea îl omagiază acum pe domnul Dinică. Merită fiecare cuvânt bun, fiecare floare.

Şi mai presus de acestea, merită să ne amintim de dânsul rememorând întâmplările pe care le-a trăit, anecdotele pe care le-a provocat, farsele pe care le-a jucat amuzându-se de viaţă. Astfel de rememorări îl vor păstra în memoria noastră mai mult decât exprimările gen "maestrul scenei româneşti", îl vor menţine la nivelul legendei care este.

Eu mi-aş dori însă foarte, foarte mult ca toate gândurile bune din aceste zile să meargă spre Doamna Dinică.

Pentru că pentru dânsa e cel mai greu.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de