x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doamne ajuta!

0
15 Iul 2004 - 00:00

CAND VINE MOMENTUL SA-SI IA LA REVEDERE, multi spun "Doamne ajuta!". Felul in care oamenii isi iau la revedere e diferit de la individ la individ.

Atat de diferit ca poate sa semnifice "Ma bucur sincer ca ne-am vazut si am stat de vorba", dar si "Adio si lasa-ma in pace!". Cand zic "Doamne ajuta!", au insa in timbru o vibrare de speranta, parca numai de initiati stiuta. Initiatii lui "Doamne ajuta!". Oameni foarte deosebiti intre ei rostesc cuvintele la fel, ca si cum au fost invatati cum trebuie spuse ca sa aiba efect. Pare si un test prin care credinciosii se recunosc in multimea celor care se prefac a fi.

PE LINIA TRAMVAIULUI 14 e foarte activa o nebuna care vorbeste singura, cu aerul ca ti se adreseaza. Daca n-o iei in seama, pleaca si turuie langa altcineva si tot asa pana ce prinde unul mai slab de inger la dialog. Unii nici nu stiu ca e nebuna. Ea nu vorbeste totalmente aiurea. Tot ce spune e adevarat. Rosteste snur toate banalitatile aparent adjudecate de folclorul social. Ai mai auzit oameni zicand ce zice ea, ca fetele cuminti n-au noroc si ca de-aia n-are oamenii bani, ca se fura. E drept ca frazele nu se urmeaza logic, dar cine face caz de logica in tramvai? Partea proasta e ca delirul ei produce scurtcircuite in memorie cand nu te astepti. Cobor in statia unde am treaba, am uitat de femeia cu mintea dusa si deodata o voce interioara imi aminteste ca fetele cuminti n-au noroc si ca lumea n-are bani fiindca se fura.

ASTEPTAM CATEODATA TOATA ZIUA DUPA O GAINA - spune o doamna de buna conditie evocand anii adolescentei in cartier - ca sa-i iau oul si sa i-l mananc. Iar gaina, stresata de insistenta cu care ma tineam dupa ea, oua greu. Si-mi ziceam plina de ciuda: "Ce bine mai traiesc unii!", cand un vecin care crestea mai multe gaini se lauda c-a facut o omleta cu trei oua. Omleta cu trei oua era indestularea in absolut in foarte multe case. Si astazi, cand imi prepar o omleta cu cateva oua, prajesc trei, chiar daca mi-ar ajunge unul. Omleta cu un ou imi produce o senzatie de nesiguranta cu ecouri nitel clinice.

AM CITIT IN CARTI SI IN ZIARE despre experimentul unui psiholog care l-a pus pe un om cu darul povestitului sa istoriseasca zilnic o intamplare, aceeasi intamplare. La sfarsit, psihologul a vazut ca subiectul experimentului sau modifica zilnic povestirea. Nu mult, dar destul ca ultima sa nu mai semene cu prima. "E normal - i-a zis povestitorul psihologului - pentru ca si eu ma modific de la o zi la alta. Nici dumneata nu mai esti acelasi ca acum o luna". Ce-i interesant e ca si cei care relateaza in carti si ziare intamplarea - citita desigur in alte carti si ziare - o transforma: ba ca a durat o luna, ba un an. Modifica, de asemenea, si explicatiile povestitorului. Vin cu propriile explicatii. Intr-un loc am citit ca omul ar fi spus: "Omenirea se transforma, si eu o data cu ea". Intr-o zi, un amic, nestiind ca sunt la curent cu chestiunea, mi-a zis: "Te-as pune sa povestesti in fiecare luna lucrurile pe care le-ai mai povestit in ziar anii trecuti". I-am raspuns: Asta si fac, numai ca nu te-ai prins. Povestesc cateodata zi de zi aceleasi lucruri - cum ne nastem, cum traim, cum murim - si foarte ciudat, cititorii au impresia ca e ceva nou.

I-AM DARUIT UNUI MEDIC O CARTE si el, in chipul cel mai indatoritor cu putinta, mi-a zis: "Da-mi, te rog, si un motiv ca s-o citesc".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de