x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dobânda-cheie nu deschide nimic

0
Autor: Ionuț Bălan 07 Mai 2009 - 00:00

În urmă cu patru ani observam că diferenţialul de productivitate (tehnologic) dintre America şi Europa nu este atât de mare, încât să justifice un decalaj atât de amplu între ratele de şomaj - 5% în Statele Unite, 9% în zona euro.



În septembrie 2008 - când rata şomajului avansase peste 6% în Lumea Nouă -, devenise limpede că reducerea consumului nu va putea fi contracarată de scăderea de dobândă pregătită de Fed - banca centrală a Statelor Unite -, şi atunci am spus că urmează o creştere a şomajului fără precedent în ultimii 25 de ani: 9%.

Iată că a venit momentul ca previziunea să se îndeplinească. Fed a ajustat dobânda-cheie, în decembrie 2008, la cel mai scăzut nivel din istorie (0%-0,25%), dar s-a dovedit a fi doar un paliativ din moment ce şomajul şi-a văzut nestingherit de drum, urcând, în aprilie 2009, la cea mai înaltă cotă din ultimul sfert de secol: 8,9%. Singurul efect al relaxării politicii monetare a Fed a fost mărirea marjelor băncilor, acestea încercând astfel să-şi procure rapid lichiditate.

Trecând acum cu discuţia de la Statele Unite la România, se observă cam aceleaşi intenţii. Dobânzile interbancare s-au relaxat brusc, iar "ţintele" nu pot fi decât creşterea economică şi reducerea şomajului.

Mai ales că previziunile sumbre nu mai contenesc. După Fondul Monetar Internaţional, care anticipează circa 700.000-800.000 de oameni fără loc de muncă şi o comprimare cu 4,1% a PIB la finele anului 2009, a venit rândul Comisiei Europene să prognozeze un număr similar de disponibilizaţi (o rată a şomajului de 8% înseamnă peste 700.000 de persoane fără joburi) şi o contracţie economică de 4%.

La noi apar cam aceleaşi intenţii şi elemente ca la americani, ba încă unele în plus, care se constituie în circumstanţe agravante. În situaţia în care şomajul este principalul responsabil pentru scăderea cu trei sferturi a deficitului extern, Guvernul se apucă să lovească în timidul spirit antreprenorial autohton cu impozitul minim. Oare ce vrea? Să ducă rata şomajului peste 10%, iar deficitul de cont curent să se transforme în excedent?!

Este evident pentru oricine că impozitul minim acţionează împotriva celor care creează locuri de muncă, însă Guvernul se gândeşte că, taxând anticipat cifrele de afaceri, va extrage resurse pe care le vor produce ulterior firmele, după reluarea creditării.

Crede cu tărie că după ce vor veni banii de la Uniunea Europeană (negociaţi în cadrul acordului cu FMI), eliberarea unor resurse către bănci, va condiţiona instituţiile de credit să le atribuie companiilor la dobânzi în scădere, şi acestea din urmă îşi vor relua ciclul de afaceri.

Din păcate însă, aşteptările Executivului se pot dovedi la fel de eronate ca şi cele ale administraţiei americane. Pe de o parte, nimic nu garantează că băncile nu vor folosi resursele pentru a-şi lărgi marjele de profit. Pe de altă parte, pentru a relua creditarea, mai e necesar să ai şi ce finanţa. Iar consumul e veriga slabă - cu un şomaj care-i grăbeşte exponenţial dispariţia.

Dacă Guvernul vrea neapărat să stimuleze ceva, nu la credit trebuie să se uite, ci direct la cerere. Şi nu orice fel de consum e indicat să fie încurajat, ci acela al unor ramuri cu ciclu scurt de fabricaţie, cum ar fi serviciile.

Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că până şi liberalizarea prostituţiei ar fi mai potrivită decât impozitul minim. Serviciile nu necesită mult capital, se lucrează în general cu materialul clientului şi resursele sunt abundente, deci ieftine. Dar asta cu precizarea că statul trebuie să-şi încaseze banii după prestarea activităţii, şi nu înainte, ca la "forfetar" sau TVA.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de