x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doctorate cu preţ redus

0
Autor: Tudor Octavian 11 Apr 2011 - 19:14

Multe subiecte de media proprii pervertitei democraţii româneşti mă cenzurează, îmi impun o anu­me rezervă. Democraţiile desfiin­ţea­ză câteva tipuri de cenzuri, dar ins­tituţionalizează altele. Capeţi li­bertatea de a face şi a vorbi des­pre orice, însă libertatea asta, dacă nu e dublată şi de înţelepciunea de a tăcea şi a nu face chiar orice, e un continuu necaz. Cei mai mulţi oa­meni ar prefera cenzura statului, obositorului efort la autocenzură.

Am scris cândva un articol despre bogaţii care au în casă câini mari cât viţeii, bazându-mă pe observaţia că noii înavuţiţi fac din câinii lor mari, din casele lor mari şi din maşinile lor mari o chestiune de putere. Redactorul-şef al publicaţiei la care scriam m-a întrebat ritos ce m-a găsit să mă leg de câinele patronului?

Un subiect, care mă obligă la pru­denţă în  abordare, e şi în­mul­ţi­rea peste poate a doctoratelor. Cei care-şi cumpără atestatele de doc­tori în nu ştiu care ştiinţe nu fac toţi caz de doctoratele lor. Unora le e destul că se pot alinta în taină cu minciuna pentru care au plătit. Doctoratele nu le slujesc la nimic, însă nu strică să ai vreo două.

O carte care s-a vândut bine se che­ma „999 de tablouri pe care tre­buie să le cunoşti ca să faci im­pre­sie”. Unii îşi cumpără doctora­tul de la universităţile de trei ra­haţi doar ca să facă impresie asu­pra lor înşişi. Mi-am permis, într-una din redacţiile unde am lu­crat după 1990, să-l ironizez pe un coleg care împărţea cărţi de vi­zi­tă în noua sa condiţie de doctor în teoria literaturii, ca după ace­ea un alt coleg să mă pună la curent cu starea doctoratelor din re­dacţie: erau foarte multe. Cum­pă­ra­te la Chişinău şi „la particular”, în provincie. M-am întrebat, cu voce tare, dacă nu cumva eram sin­gurul fără doctorat şi colegul mi-a răspuns da, cu aerul că ar fi tre­buit să-mi confirme mai demult te­merile, dar îi fusese milă.

Este adevărat că în lumea ştiin­ţelor exacte şi a cercetării la ni­vel înalt nu ai acces niciunde în lu­me fără câteva atestări academice. Dar de ce s-or fi repezit po­li­ticienii noştri cu licenţele ob­ţi­nu­te la seral, la fără frecvenţă sau în ce­le­lalte forme de învăţământ la dis­t­anţă să aibă şi doctorate e greu de înţeles. România este şi în această privinţă o premieră euro­pea­nă: cel mai mare număr de doc­torate la mia de locuitori, la cel mai mare număr de analfabeţi. Câteodată, o glumă explică mai bine situaţia decât un studiu so­ci­o­­logic. Mirându-mă de doctora­te­le unui deputat cu mari îm­pie­di­cări la minte, un deputat din alt par­tid m-a lămurit cum şi le-a luat acesta. A profitat de faptul că toa­tă comisia era în pauza de cafea şi a ciordit tot ce se găsea pe masă: pixuri, laptopuri şi nişte doctorate.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de