x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doi moşnegi şi o tranşee

0
Autor: Florin Condurateanu 26 Ian 2017 - 07:30
Doi moşnegi şi o tranşee


Uşa compartimentului se deschide leneşă în mâna unui moşneag mai degrabă aplecat de ani mulţi şi reumatisme decât de braţul unui bărbat zdravăn. Mic de stat, dar simpatic, moşneagul cu clop, bocanci scâlciaţi şi doi desagi maramureşeni începe să vorbească. Imediat după ce s-a aşezat pe bancheta din faţa mea cu un geamăt scurt şi niscaiva masări pe genunchi. “Nepoate, sunt înţepenite încheieturile, le-a atins apa din tranşee şi burniţa care cădea peste noi. Ne-am luptat mult să aducem acasă pământurile româneşti răpite, uneori rămâneam fără gloanţe de atâta foc”.

Brusc, îi apare un surâs pe faţa “arată“ de cute, purcede la o istorisire: “Către mijlocul zilei se mai domolise focul şi am plecat printr-un crâng, spre un izvor. Deodată se aude un foşnet din tufiş şi apare capul cu păr blond al unui soldat rus. Ivan se opreşte zărind trei inamici, pe noi, nu ştie ce să facă şi apoi întreabă: «voda, gde?». Noi nu înţelegem şi, încurcat, el clatină bidonul soldăţesc. Dacă l-am fi lămurit în română, nu ieşea nimic, aşa că i-am turnat niţică apă rămasă în plosca unuia dintre noi. Au început să latre mitralierele şi am fugit şi noi, şi el spre tranşee. Cătane, ce să-i faci!”. Trenul se opreşte într-o gară, moşneagul cu clop şi genunchi chinuiţi coboară, se pierde în mulţime şi locomotiva se mişcă spre alt colţ de Ardeal.

Mă ardeau tălpile, păşeam pe dealurile ce alcătuiau triunghiul morţii, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. Surprinşi de  obuzele nemţeşti în timp ce se spălau într-un pârâu, soldaţii noştri au trecut la atac în izmene, respingând tunurile scumpe ale lui Mackensen, uimit că a fost dat înapoi cu baionetele. Se aud nişte tălăngi şi se ivesc şase mioare, urmate de un moş cu pas tărăgănat. Lângă el, un câine la fel de bătrân ca uncheşul, cu blană jerpelită.

“Vezi adânciturile astea, aproape le-a astupat vântul şi vremea. Erau tranşeele unde se adăposteau oştenii noştri şi ţâşneau la atac. Pe-aici nu se trece, chiar aşa a fost. Când se înnopta, simţeam mâna bunicului, mă trezea din somn şi ne târam de-abuşilea cu lopeţile în mână să-i îngropăm pe-ai noştri omorâţi de gloanţe”. Moşneagul cu păr vâlvoi scoate o ţigară mototolită, aprinde mahoarca şi porneşte la vale în cântul tălăngilor de la gâtul mioarelor şi hămăitul rar şi răguşit al dulăului cu coadă moale ca amintirile nopţilor de front. Moşneagul se topeşte încet, încet într-o pagină de istorie.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de