Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Percheziţionarea biroului şefului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor de către procurorii DNA deschide seiful în care se găsesc cele mai straşnice secrete ale acestui serviciu.
Din centrul de comandă situat în biroul directorului general al DGIPI se coordona, în primul rând, adevărata zestre a serviciului, reţeaua informativă, împânzită în orice ungher de ţară. Aici este cheia urcuşului treptelor în afaceri, politică şi administraţie a multora, după regula "creştem o dată cu ţara", atât de dragă structurilor informative. După răsfoirea comorii ferecate în biroul şefului DGIPI se poate înţelege de ce unele dosare ajung în justiţie la anul şi la mulţi ani, iar pacea eternă se aşterne peste anchete derulate greoi.
Reţeaua informativă a "doi ş'un sfert" a adunat, deopotrivă, foştii informatori ai Miliţiei, de care vocile justiţiare ale societăţii civile ce mestecă problema Securităţii nu scot o vorbă de 20 de ani, apoi foşti politruci şi fosta reţea a Securităţii Municipiului Bucureşti, pe scheletul căreia s-a format unitatea în timpul vâlvătaiei din 1989. Astăzi, bande extrem de bine organizate de infractori români şi ţigani au sugrumat Europa Occidentală şi, probabil, autorităţile acestor ţări nu-şi explică o aşa dezvoltare a criminalităţii organizate cu originea în România fără o implicare serioasă şi, de-acum, de tradiţie a unor ofiţeri din serviciul secret al Internelor. Dacă, potrivit unei mentalităţi tipice războiului rece, a exporta infractori reprezenta o lovitură de graţie dată ţărilor adverse şi o izbăvire a cetăţenilor români care scăpau acasă de aproape toată "fauna" aceasta, într-o Europă unită asemenea practici nu sunt de acceptat pentru că problemele sociale pe care le creezi aliaţilor se acutizează. Totodată, s-ar putea ca entităţi infracţionale aflate iniţial sub control românesc să fi fost închiriate sau chiar preluate cu totul de structuri mult mai puternice, interesate de destabilizarea Europei şi ruperea legăturilor transatlantice. De aici şi pericolul ca însăşi structura de comandă să fie "virusată" şi prin inducţie să acţioneze pe post de măr stricat.
Ca să ajungă în funcţia aceasta atât de înaltă, lui Cornel Şerban îi trebuia certificat de acces la informaţii clasificate naţionale şi NATO. În cazul Internelor, verificările de securitate sunt făcute de DGIPI, chiar din zona de protecţie pe care a condus-o Cornel Şerban înainte să fie numit la conducerea serviciului. În acelaşi timp, o dată cu preluarea şefiei DGIPI, lui Cornel Şerban i-a crescut nivelul de acces la secrete, după principiul "nevoii de a şti". Cum funcţia de director general al DGIPI este asimilată celei de secretar de stat, CSAT avea un cuvânt de spus la numire. În atribuţiile CSAT se precizează că acest consiliu avizează numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora. Or, funcţia de director general al DGIPI se încadrează acestei prevederi.
După ce ai la îndemână documentele din biroul şefului DGIPI, într-o perioadă de aşa mare agitaţie, lucrurile devin clare. Nu-ţi rămâne decât să observi ce ofiţeri intră în panică, ce transmit şi cum transmit reţelei informative, cum se activează legăturile din lumea politicii, avocaţilor, justiţiei, ONG-urilor şi presei, care sunt canalele cele mai propice pentru lobby în lumea politică şi în administraţie, ce oameni şterg urmele, ce indivizi spală putina, ce trasee financiare apar şi se intensifică, ce diplomaţi intră în alertă, cum reacţionează infractorii din străinătate, ce oameni de afaceri se agită, cine cere şi cui ajutor, cine se răzbună şi pe cine etc. O minunăţie, un serviciu secret scuturat în eprubetă.
