Domnule manager general, subsemnatul...

Ca nu e om sa nu-si pus macar o data-n viata sa intrebarea: "Cine-i la putere? Valuta sau leul?".

Multi au aceasta dilema atat de des, incat intra intr-un soi de obsesie financiara si devin neincrezatori in orice forma de tezaurizare, economisire sau investitie - ciorapul sau plapuma fiind invingatoare. E si firesc! Toata lumea vrea sa castige de pe urma fluctuatiilor paritatii intre moneda noastra nationala si celelalte doua valute de referinta: traditionalul dolar si favorita sezonului - euro.

Si, daca o forma de castig nu e, macar sa nu fie pierdere, asa ca goana dupa conservare devine un sport national. Si mai presanta devine problema cand chiar salariul - banii pentru care transpira la propriu sau la figurat tot romanul - poate fi negociat in lei sau valute. Iata, asadar, un scurt istoric al pataniilor leului, pentru a ne fi invatatura de minte:

La sfarsitul anilor ’90, cine isi negocia salariul in lei era privit cu o mila nemascata, pentru ca inflatia in 1997 a fost de peste 250%. Dar lucrurile tind sa se schimbe. E de-ajuns sa ne uitam la chinurile prin care au trecut cei care primeau leafa in dolari in ultimii doi ani si jumatate, cand cursul de schimb a batut pasul pe loc. Astfel, din ianuarie 2002, dolarul a castigat mai putin de 2.000 de lei, ceea ce inseamna 6%, iar inflatia a depasit, curajos, 30 de procente in aceeasi perioada.

Pe scurt, cine n-a obtinut o crestere salariala care sa acopere diferenta are toate motivele sa urasca deficitul comercial urias din SUA - ca principal vinovat de slabiciunea dolarului fata de euro. Cine insa a negociat in euro s-a scos mult mai bine. Moneda unica a castigat 40% in aceeasi perioada, adica 12.000 lei. Cei indragostiti de euro se pare ca nu vor mai avea motiv de satisfactie multa vreme. Iata argumentele: aderarea la euro implica o strategie de crestere graduala a veniturilor populatiei, iar leul se va aprecia constant in termeni reali, raportat la inflatie, fata de cosul euro-dolar. Prin urmare, la o inflatie de 9% in 2004, Banca Nationala se asteapta ca deprecierea leului fata de cos sa nu depaseasca 5-7 procente.

Apoi, cursul leu-euro este mult mai stabil acum. Ponderea euro a crescut la 75% in cosul valutar, iar moneda europeana ar putea deveni valuta de referinta in anii urmatori. In acest caz, posibila revenire a dolarului pe pietele valutare internationale nu se va reflecta asupra cursului leu-euro, pentru ca euro va ramane stabil fata de leu, in schimb dolarul va creste. Totusi, a ne da cu totul de partea dolarului e destul de riscant, mai ales daca e vorba de discutarea propriului salariu. Se stie - piata este foarte volatila - asa ca raportul euro-dolar sufera modificari importante, fapt ce se reflecta in echivalentul in lei al unui salariu lunar. In plus, multi specialisti, desi accepta posibilitatea ca dolarul sa-si revina pe termen scurt, o data cu cresterea dobanzilor de referinta in Statele Unite, estimeaza ca deficitul comercial va fi din ce in ce mai greu de controlat de americani, iar dolarul este plasat pe un trend de scadere fata de euro, pe termen lung.

Care ar fi iesirea din impas, pentru a obtine un venit stabil si care sa nu fie afectat de rivalitatea euro-dolar? De necrezut, dar raspunsul e evident: un salariu in lei, ajustat trimestrial sau semestrial, in functie de inflatie, si nu raportat la evolutiile cursului de schimb, precum in cazul salariului in valuta!

Nu e simplu, dar nici complicat. Si-acum, ce ne mai ramane de facut e sa le demonstram sefilor ca si noi - salariatii - vrem sa ne protejam veniturile. Sa-ncep printr-un exemplu personal: maine ma duc in audienta la manager sa-mi renegociez salariul. Oare ma amana dupa vacanta?