x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dor de România

0
Autor: Florin Condurateanu 19 Mar 2019 - 07:30
Dor de România


Îmi povesteau doi ingineri o întâmplare petrecută înainte de 1989. Se aflau specialiştii noştri în delegaţie în Elveţia şi, mergând prin oraş, au observat un bărbat ţinându-se după ei, la câţiva paşi. Au bănuit că e o coadă pusă de securitate sau un fugit din ţară, legionar vechi, care voia să intre în vorbă, cum se bârfea în România. Inginerii români s-au oprit şi l-au întrebat în englezeşte cu ce-i pot fi de folos. Bărbatul a surâs trist. „Vorbiţi româneşte, mergeam după voi să mă bucur auzind limba noastră. Sunt plecat de mult şi, după zbucium, am obţinut nişte ore ca lector la conservatorul din Zurich. Dimineaţa îmi tot bat la uşă elveţieni să pună o pilă unui fiu, unui nepot, la examenul cu mine. Dar de Sărbători, telefonul meu nu sună, ca mai în fiece după amiază, nimeni nu mă invită la el acasă, rămân străinul!”. Eminentul Grigore Vieru spunea: „În limba ta ţi-e dor de mamă şi vinul e mai vin şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta poţi râde singur şi doar în limba ta te poţi opri din plâns. Iar când nu poţi nici plânge şi nici râde, când nu poţi mângâia şi nici cânta, cu-al tău pământ, cu cerul tău în faţă, tu taci atuncea tot în limba ta”. Tot înainte de 1989, un marinar mi-a istorisit o scenă de viaţă tulburătoare. Vaporul lor a suferit o stricăciune şi abia s-au târât până în portul New York, unde a intrat în reparaţii. Într-o zi a tras la dană o limuzină lucitoare, a coborât un domn distins, cu păr alb şi a urcat pe punte. L-au întrebat marinarii români în americăneşte cum îl puteau ajuta. A răspuns într-o românească frumoasă, era ardelean; moda anilor ’20, plecau în străinătate, făceau bani şi reveneau acasă. El a agonisit bani serioşi, avea două firme prospere şi ne-a rugat să-l lăsăm să locuiască în cea mai modestă cabină, cât reparăm vasul. A oftat, medicii îi spuseseră că nu mai are decât câteva săptămâni de trăit, îl măcinase cancerul, nu mai avea cum să revină în Ţară. Dorea măcar să moară pe o bucată de fier românesc!

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de