x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dorinţa din spatele oricărui ţel

0
Autor: Daniela Dumitriu 07 Feb 2010 - 00:00
Dorinţa din spatele oricărui ţel


Pentru mine, scopul vieţii nu este unul material, relaţional, sau de altă natură care să exprime ataşamentul meu faţă de o anume situaţie, obiect sau persoană. Pentru mine, scopul vieţii este acela de a te bucura. Cred cu adevărat că Dumnezeu şi-a dorit pentru fiecare om, mai presus de orice, bucuria de a trăi, experimentată în toate formele ei: când lucrezi, când iubeşti, când mănânci sau chiar când părăseşti această viaţă. Pentru că fiecare moment e unic şi are frumuseţea lui.

Îmi vin în minte multe exemple ca să ilus­trez ce vreau să spun, dar printre ele mi se pare interesant să vă povestesc des­pre un om premiat de multe organizaţii, o perso­nalitate remarcabilă, care a trăit în Afr­ica, creând o fundaţie, ajutându-i pe co­piii şi bolnavii de acolo să îşi vindece rănile fizice şi sufleteşti şi care, întrebat de un re­porter cum a fost posibil să realizeze cu dă­ruire şi altruism atâtea lucruri minunate pentru poporul african, a răspuns senin: „Dar eu am făcut toate astea pentru mine, nu pentru ei!... Eu m-am simţit minunat aici făcând asta, iar ce s-a întâmplat mai de­parte, faptul că ei au beneficiat de ceea ce am făcut eu, a fost doar un efect, nu cau­za!"...

Asta, cred eu, e bucuria de a lucra; bucuria de a te simţi bine făcând acea muncă, în acel loc, pentru că tu te simţi bine, nu pentru că vrei să câştigi faimă, mai mulţi bani sau vrei să îi ajuţi pe alţii. Căci noi, oamenii, avem idei greşite despre fericire: suntem tentaţi să credem că mai înainte de a fi fericiţi trebuie să muncim din greu, să ne orientăm spre acel loc în care obţinem cele mai multe avantaje şi în care avem cele mai mari oportunităţi. Realitatea e însă că, dacă îţi urmezi fericirea (cum frumos spunea cineva parcă în filmul „Secretul"), abundenţa vine pe urmele tale imediat. Bucuria ta devine bucuria celorlalţi. Creaţia ta devine Creaţia Dumnezeiască, pentru că eşti în aliniament cu esenţa Ta.

La fel e şi în relaţii şi în orice domeniu din viaţă. Căutăm deseori fericirea în omul de lângă noi, în obiectele pe care visăm să le avem (o casă, o maşină etc.), într-un copil pe care ni-l dorim, într-o călătorie pe care visăm să o facem cândva şi, între timp, uităm să ne bucurăm de momentele care se scurg până la împlinirea dorinţei.

În bucurie constă de fapt diferenţa ma­jo­ră între un optimist şi un pesimist, între doi oameni care încep aceeaşi afacere, dar câştigă diferit, între un produs de succes şi unul comercial... Diferenţa constă în dra­gostea pe care o pui tu acolo, nu pentru că ceilalţi au nevoie de acel lucru, nu pentru că tu nu poţi altfel decât să îi ajuţi, nu pen­tru că vrei să faci o afacere bună şi să câş­tigi bani din asta şi nici pentru că eşti foarte bun în ceea ce faci.

Dragostea şi bu­cu­­ria cu care tu creezi acel lucru fac ca el să vi­­breze asemeni unei melodii magice, pe care ceilalţi o ascultă fermecaţi. Când tu cânţi pentru că îţi face plăcere, ceilalţi te as­cul­tă vrăjiţi. Plăcerea ta e urmată de plă­cerea lor.

În viaţa obişnuită însă, am fost învăţaţi că plăcerea urmează muncii, compromi­surilor, responsabilităţii faţă de ceilalţi, în scopul uitării de sine. Nu poţi ajunge să fii fericit însă dacă urmăreşti să obţii un efect fără o cauză, dacă vrei să culegi roadele fără să sădeşti sămânţă, dacă pui căruţa înaintea calului, cum se spune.

Şi singura vinovată de această decizie absurdă am putea spune că e doar raţiunea. Ea te împiedică să faci ce simţi, ca, de exemplu, să părăseşti o slujbă ce nu îţi mai place pentru a-ţi urma visul sau o situaţie în care nu mai poţi rămâne nici o clipă în plus, fiindcă inima ta nu mai e acolo. Raţiunea te face să nu auzi vocea sufletului, intuiţia, care te sfătuieşte ce e mai bine pentru tine şi care ştii că, dacă ai urma-o, ai fi fericit, indiferent ce vei face, cu cine vei fi sau unde vei trăi.

Raţiunea e aceea care te determină să rămâi în situaţii fără ieşire, în suferinţă, pentru că ea îţi spune că nu poţi obţine fericirea decât urmând anumiţi paşi. Pentru că asta a învăţat ea din experienţa ta de viaţă. Pentru că se uită în jur şi vede asta şi la alţi oameni.

Adevărul este însă că mintea nu ştie nimic, decât ceea ce s-a petrecut în trecut. Singurele sale informaţii provin din amintiri, personale sau ale altora, nu din situaţia curentă. Practic, de fiecare dată când iei o decizie raţională, trăieşti în trecut, fiindcă nu te bazezi pe ceea ce vezi în clipa de faţă, ci pe ceea ce ai văzut în situaţii similare anterioare. Şi în acest fel pierzi contactul cu prezentul.

Iar Prezenţa e Dumnezeu, între altele; e starea divină de „A FI". De „a fi" fericit, mai degrabă. Dar cum avem dreptul, prin liberul arbitru, de a alege în fiecare clipă pe ce cale să o luăm, să trăim în trecut sau în viitor, fugim de prezent, fugim de intuiţie, fugim de ade­văr, fugim de experienţa contactului direct cu ceea ce se află chiar în faţa noastră. Ale­gem să vedem acea persoană, acea situaţie, prin perceptia clipelor trecute, prin prisma învăţămintelor şi amintirilor arhivate cu de­dicaţie de mintea noastră.

Şi pentru ce? Ca să emitem aceleaşi judecăţi greşite, uneori? Şi uităm astfel că fiecare moment e unic şi că îl putem crea după dorinţă. Nu do­rinţa trecutului, nu dorinţa viitorului, ci aceea a intuiţiei şi sufletului din momentul ACUM. Nu ceea ce credem noi că ne face fe­riciţi, ci acele lucruri care ne fac sufletele să tresalte, să simtă bucuria de a trăi. Adică bu­cu­ria noastră să devină bucuria lui Dumnezeu.
Citeşte mai multe despre:   ceva de suflet

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de