x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dosarul generalisimului Stănculescu

Dosarul generalisimului Stănculescu

de Ion Petrescu    |    12 Sep 2009   •   00:00

Victor Atanasie Stănculescu pare programat să devină, din raţiuni electorale, un paria al societăţii. Nu contează că a avut curajul, în 1989, să îl priveze pe Ceauşescu de atribuţiile preşedintelui ţării. Apoi a condus România,  timp de câteva ore, fiind recunoscut de militari drept comandantul lor. Asta şi ca urmare a lucidităţii cu care a emis  ordinul de retragere a trupelor în cazărmi. În aceeaşi zi, la 22 decembrie, l-a sunat pe Ion Iliescu. Prin informarea care i-a făcut-o asupra situaţiei reale din ţară, generalisimul i-a legitimat acestuia succesiunea la şefia statului român, deşi putea păstra liniştit puterea până la organizarea de alegeri cu adevărat libere.   

Anterior, conduita sa de la Timişoara, de neimplicare în actul de comandă a trupelor din această garnizoană, a fost una normală. Doar acolo se afla şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, mandatat legal să dea ordine adecvate situaţiei de criză apărută în oraş.

Unul dintre ofiţerii care au discutat cu el atunci, locotenentul de grăniceri  Andraş, l-a întâlnit în anticamera biroului unde se afla Ion Coman. Stănculescu era tăcut. Cu mâna dreaptă nu făcea altceva decât să şteargă praful imaginar de pe masa din faţa sa. Gest de autocontrol bine exersat. Andraş a raportat că soldaţii săi, scoşi în stradă, pe Calea Lipovei sunt flămânzi şi au nevoie de hrană. A fost privit cu tristeţe şi invitat să se adreseze lui Coman, singurul în măsură să decidă în această privinţă.

Ulterior, Stănculescu s-a deplasat la Spitalul Militar, unde l-a chemat pe colonelul aflat la comandă şi i-a ordonat să îi facă o injecţie de adormire, iar dacă va fi căutat telefonic, de Ion Coman, să raporteze că este sub tratament intensiv. Aceste delimitări succesive indică faptul că era conştient cât de inutile deveneau măsurile "manu militari" la Timişoara.

Revenit la Bucureşti, Victor Atanasie Stănculescu a sesizat deruta conducerii politice, la nivelul căreia doar din lipsă de informaţii reale cei care rămăseseră în apropierea lui Ceauşescu îi mai declarau credinţă. Nici structura militară nu era scutită de convulsii. Generalul Vasile Milea refuzase propunerea temerară a lui Iulian Vlad de a prelua puterea în stat. Apoi a fost găsit împuşcat în propriul birou. Oare de ce tocmai el, "sinucigaşul", s-a rugat, în lift, de brancardieri: "Mai repede, băieţi..."? Perseverent, Iulian Vlad i-a sugerat şi lui Ştefan Guşă acelaşi lucru. Dar acesta venise puternic marcat de ce văzuse la Timişoara, unde a fost evidentă implicarea forţelor speciale sovietice, care şi acolo, dar şi în Bucureşti au tras în români fără nici o remuşcare. Morţii pecetluind soarta lui Ceauşescu. Mai trăiesc ofiţerii care au avut curajul să spună adevărul despre trăgătorii străini. Motiv pentru care li s-a reamintit, de către procurori, că mai au familii... Instinctiv, Ceauşescu l-a numit pe Stănculescu la conducerea armatei. A fost ultima sa decizie. Chiar înainte de a-l conduce la elicopterul chemat pentru detensionarea situaţiei, generalisimul demantelase, prin ordine precise, tot dispozitivul creat pentru apărarea locului unde se găseau preşedintele şi soţia sa. Dosarul-bombă al lui Victor Atanasie Stănculescu? Ei bine, nu este cel pe baza căruia a fost condamnat în doi timpi şi trei mişcări, numai pentru a da satisfacţie unei părţi a societăţii civile, inteligent dezinformată şi azi. Ci acela de care se tem mulţi protagonişti ai vieţii politice postdecembriste! Aceştia, pe măsură ce apăreau la Televiziunea aparent Liberă, erau identificaţi de contraspionajul militar, care raporta ministrului Apărării cărei reţele străine de intelligence aparţinea fiecare "nou venit".

Se doreşte aflarea adevărului integral despre tragicele evenimente din decembrie 1989? Atunci de ce nu s-a rostit măcar un cuvânt la Cotroceni, în discuţiile dintre şeful statului şi iluzioniştii Revoluţiei, despre numeroşii militari împuşcaţi în cap? Evident, nu de revoluţionari. Ci de killeri profesionişti. Nu graţierea, ci acordarea protecţiei pe viaţă generalisimului Stănculescu ar putea duce la mărturisiri şocante! Aşa s-ar rescrie istoria loviturii de stat din '89. Doreşte asta vreun prezidenţiabil? Nicidecum.

×
Subiecte în articol: editorial