x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dragoste... înainte de masă

Dragoste... înainte de masă

de Maria Timuc    |    13 Dec 2010   •   21:16

Pe la începutul verii trecute am pri­mit invitaţia unei prietene, care are o căsuţă la ţară. „Vino să-ţi arăt ce­va”, m-a îmbiat gazda la un moment dat. Ţinea în mâini o cratiţă mare, cu mâncare pentru câinele cio­bă­nesc (Rex), care locuieşte acolo şi în absenţa stăpânilor. Câinele nu are vreun regim special; ca toţi câinii de la ţară, stă în lanţ ziua şi se bucură de libertate în fiecare noapte. Gazda aşezase cratiţa în faţa câinelui, dar el o mirosise puţin, apoi se îndrepta­se către piciorul femeii şi începuse să se împingă uşor, cu ajutorul capului, într-un gest de mângâiere.

Se ur­case, apoi, cu labele din faţă pe pi­cioarele femeii, lipindu-se de ea tot mai provocator şi mai tandru. „Ai să vezi că nu mănâncă până ce nu-l mângâi şi-l iubesc”, îmi spuse gazda zâmbind. Femeia întinsese apoi mâinile către blana lui Rex şi-l mân­gâiase copios, îl alintase cu vor­be frumoase, iar ochii negri ai câi­ne­lui aruncau sclipiri candide, îm­pău­nate cu un iz de tandreţe „uma­nă”. După ce stăpâna se îndepărtă de Rex, el se îndreptă tacticos şi fără nici o grabă către cratiţă şi începu să mănânce ca un câine „educat”! În ziua aceea am putut revedea scenariul „dragostei înainte de masă”, a cărui frumuseţe întrece până şi frumuseţea dragostei dintre oameni.

În ziua următoare experienţei fantastice cu Rex, am fost invitată la o altă familie, tot la ţară. Şi familia cu pricina avea un câine de dimensiuni opuse ciobănescului Rex; poa­te unul dintre cei mai mici căţei po­si­bili; din nefericire, nu-mi amintesc rasa lui. Am observat cu mirare că acest micuţ căţeluş, cu plete creţe, se ducea într-un colţ, se aşeza cu la­bele în sus şi rămânea aşa, ne­miş­cat, minute întregi. Mă întrebam în sinea mea dacă n-o fi murit bietul căţel. Probabil că stăpâna casei mi-a observat nedumerirea tăcută, căci şi ea, ca şi stăpâna lui Rex, mi-a spus: „Hai să-ţi arăt ceva!”. şi-l stri-ga­se pe micuţ, care ieşise brusc din starea de nemişcare şi se înfiinţase la picioarele noastre, mişcându-şi co­diţa neîncetat.

Stăpâna îi dăduse ce­­va de mâncare de pe masă, iar că­ţe­luşul mâncase fără vlagă, ca un om căruia nu-i place, dar „ce să fa­că?”. „Să-ţi arăt ce face când îi dau ce­va ce-i place”, spuse stăpâna bu­cu­roasă. Şi-i aruncase pe jos o bu­cată grozavă de friptură. Micuţul că­ţeluş o mirosi întâi, apoi începu să se balanseze pe dreapta şi pe stânga, în ritm de dans. Dansa căţelul, pur şi simplu. Nu mai văzusem una ca asta niciodată, dar acest micuţ ple­tos dansa cu adevărat. „Aşteaptă, mai urmează ceva”, adăugase stă­pâ­na. Şi căţeluşul se opri din dans, mân­că rapid friptura, apoi alergă gră­bit în colţul în care-l văzusem şi eu, se aşeză cu picioarele în sus şi ră-ma­se nemişcat vreme de câteva mi­nute. „Acum e-n extaz”, îmi spuse stăpâna..

De atunci am privit cu mai multă atenţie animăluţele şi-am observat că s-au cizelat până şi maidanezii. Ei nu mai traversează strada prin lo­curile nepermise, ci privesc în stân­ga şi-n drepta, la trecerile de pietoni sau aşteaptă liniştiţi cu­loarea verde la semafor. Dacă un câi­ne nu mănâncă până ce nu este iu­bit şi mângâiat, iar altul îşi ex­primă plăcerea prin dans şi apoi prin extaz, mai putem vorbi noi des­pre lipsa de inteligenţă a anima­le­lor? Putem vorbi despre afecţiune şi chiar despre discernământ animal, putem vorbi despre puterea lor de învăţare şi chiar despre o anume inteligenţă emoţională?

Ne putem gândi la o creşterea a nivelului de conştiinţă în lumea animalelor, ceea ce presupune automat că şi noi trebuie să ne modificăm atitudinile şi per­cepţia în relaţia cu aceste vie­ţui­toare. Aţi văzut vreodată un om care nu mânăncă fără să fie mân­gâiat mai întâi? Ei, bine, se pare că prin­tre oameni găsim mai greu exem­ple de acest fel, dar iată că anima­lele ne arată uneori că frumu­seţea sufletului şi bucuria lui poate fi pusă înainte de plăcere. Mai întâi dra­gostea şi apoi plăcerea şi su­pra­vie­ţuirea fizică. Minunată lecţie de conştienţă, mi­nunată lecţie de iubire şi minunată lecţie despre „întâie­ta­tea sufletului”. Şi-i lecţie de la un câine!

×
Subiecte în articol: editorial