x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dragostea

0
Autor: Tudor Octavian 23 Mai 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cum să iubeşti o femeie care te respinge, care îţi spune c-o dezguşti? Oare ce-i în sufletul unui bărbat care, insistînd şi tot insistînd, se căsătoreşte pînă la urmă cu femeia? Iar ea nu face nici un secret din faptul că nu-l iubeşte? Înţeleg multe, dar asta n-o s-o înţeleg niciodată.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cum să iubeşti o femeie care te respinge, care îţi spune c-o dezguşti? Oare ce-i în sufletul unui bărbat care, insistînd şi tot insistînd, se căsătoreşte pînă la urmă cu femeia? Iar ea nu face nici un secret din faptul că nu-l iubeşte? Înţeleg multe, dar asta n-o s-o înţeleg niciodată.

Nu-i vorba numai de demnitate, ci şi de compatibilitate. Într-un cuplu, relaţiile se pot armoniza. Cuplul dezvoltă obişnuinţe, care pot compensa, în mare parte, frustrările din primii ani. Dar cum să uiţi, dacă eşti bărbat şi nu o cîrpă, umilinţa unor luni sau chiar ani de refuz? Cunosc o doamnă în etate care, cînd are ocazia, povesteşte – uneori de faţă cu împricinatul – cum îi arunca ea ligheanul cu zoaie în cap, în timp ce el tînjea zile şi nopţi la rînd în preajma ferestrei ei.

Dar ce nu i-am făcut, spune doamna, privindu-l cu uimire, şi la 70 de ani, pe soţ ca pe o ciudăţenie a naturii, ca pe una din acele creaturi fatale pe care e mai bine să le îngădui, dacă nu poţi să le omori. L-am făcut de rîs în faţa prietenelor mele, i-am zis că are nas de răţoi şi că precis e impotent, i-am spus, de faţă cu maică-sa, că, decît să mă atingă, mai bine mă omor. Şi uite-l, e tot cu mine. M-a învins! Încă mă iubeşte! Ce porcărie mai e şi iubirea, dacă strică nişte vieţi?  Am vrut să-l înşel, însă mi-am dat seama că n-are rost. Îl înşeli pe un om ca să te răzbuni, să-l faci să sufere. Sau pentru că te îndrăgosteşti, în sfîrşit, de cineva. Motanul ăsta al meu m-ar fi iubit şi dacă fugeam de 100 de ori de acasă.

Am întrebat-o pe doamna în etate cum reacţionează soţul cînd o aude vorbind astfel? Rîde, a zis, rîde şi acum ca prostul. I se pare că glumesc. Cu timpul, mi-a spus el, o să mă iubeşti şi tu. Şi uite că am îmbătrînit împreună, iar sufletul mi-e gol. E ca o odaie, prin care n-a călcat niciodată picior de om.

În tot acest timp, bărbatul ne asculta, de parcă nu despre el ar fi fost vorba, ci despre un străin, care a vrut cîndva să-i ia femeia iubită şi a trebuit să cedeze, să se recunoască învins. Nu el era persoana de care povestea soţia. Omul acela dispăruse de mult din vieţile lor. Mi-a confirmat-o şi doamna, în jumătatea de ceas în care l-a trimis după cumpărături, înmuindu-şi mult tonul: Iubiţel, mămica vrea nişte portocale din alea zemoase. Ia dă fuguţa pînă la piaţă şi cumpără cîteva, că te pricepi!

În lipsa bărbatului, mi-am permis să remarc schimbarea: I-aţi vorbit, totuşi, cu prietenie. Pentru mine – am adăugat –, asta e dragostea, să-mi vorbească soţia, şi cînd vom împlini 70 de ani, dulce şi iertător.
Da, domnule, a zis ea, criminalul mi-a mîncat zilele. Cum să nu ştie, ştie că-l iubesc. Uneori, iubeşti fiindcă n-ai încotro. Nu pot trăi fără el, sînt dependentă de el.

Totuşi, nu pierdeţi nici un prilej să îl pedepsiţi cu amintirile. Nu-l pedepsesc eu, femeia de acum. Îi vorbeşte, aşa cum i-am vorbit, femeia din mine de atunci. Dacă el moare, mor şi eu. Dar dacă aş fi iarăşi tînără, m-aş ascunde în altă ţară, unde să nu mă găsească niciodată.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de