Dragostea florilor... pentru un om

Oameni care iubesc florile vedem cu toţii. Poate că fiecare dintre noi iubeşte florile, dar este cumva excepţional să vezi, să înţelegi şi să recunoşti în experienţă că şi florile iubesc oamenii. Este neobişnuit şi tulburător să înţelegi că ar putea exista o legătură atât de strânsă între om şi flori, încât florile să refuze să trăiască fără „omul iubit”. Am auzit despre câini care au murit după moartea stăpânului lor. Legătura emoţională dintre om şi câine a intrat în obişnuit. Dar despre flori care nu vor să trăiască fără omul care le-a iubit... n-am auzit până când am aflat povestea unui medic pediatru.

Întâmplarea face că l-am cunoscut şi eu pe acest doctor. Îmi amintesc nişte ochi blânzi, pătrunzători, din lucirea cărora curgea un soi de bunătate firească. Iubea copiii şi florile. În biroul său de la spital avea flori, pe care le răsfăţa în fiecare zi. Ca un răspuns la dragostea lui sinceră, florile se întinseseră în timp pe birou şi se îndreptaseră spre locul în care stătea el. Obişnuia să spună cu uimire: „Uite şi tu, florile astea vin după mine. Se întind pe zi ce trece, de parcă ar vrea să mă atingă şi să-mi stea mai aproape”. N-am ştiut cum murise, până când fratele său mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că „el a murit udând florile”. A făcut accident vascular cerebral lângă... flori.

De îndată ce el a dispărut, secretara – care-i cunoştea dragostea profundă pentru flori – a continuat să le ude, aşa cum făcea şi doctorul. Biroul a rămas încuiat, nu intra nimeni acolo, exceptând-o pe femeia care avea grijă cu sfinţenie de flori. Curios lucru, însă, florile se stingeau pe zi ce trecea. În două luni, până când a venit înlocuitorul doctorului pediatru la spital şi a preluat biroul lui, toate florile au murit. Secretara care le udase cu dragoste, pentru că simţea în ele însuşi sufletul doctorului, a remarcat acest comportament uluitor al florilor. „N-au mai vrut să trăiască fără el, altfel nu-mi pot explica, le udam la fel, aveam grijă de ele zi de zi”, s-a plâns femeia.

Să fie asta doar o întâmplare, doar o coincidenţă oarecare, să fie în povestea de dragoste a doctorului şi a florilor un strop din imaginaţia noastră, dornică să găsească o explicaţie sau un sâmbure de frumuseţe prin hăţişurile vieţii? Să fie o realitate dragostea florilor pentru un om? Şi dacă spunem că ar putea fi o realitate, avem argumente pentru a susţine că florile au percepţia iubirii şi, mai mult, nu doar reacţionează la sentimentele umane, dar au şi ele sentimente, aşa cum reiese din povestea noastră? Ştiinţa a demonstrat de mult timp că plantele au o sensibilitate.

Diferite aparate au înregistrat o reacţie spontană de stres a plantelor în momentul în care cercetătorul se apropia de ele cu o foarfecă. Îmi amintesc că am vizitat cândva o micuţă grădină, special amenajată pentru experimente. Acolo era o plantă, care răspundea la gândurile frumoase sau la cele neprietenoase ale oamenilor, iar răspunsul era înre­gistrat cu aparate speciale. În aceste condiţii, nu este greu de presupus că se poate ca florile medicului pediatru să fi perceput absenţa lui, dacă într-adevăr secretara şi-a dat întreaga silinţă să le ţină în viaţă. Dacă florile au iubit omul atât de mult încât s-au întins pe birou, ca să ajungă mai aproape de el şi au putut să moară în absenţa lui, nu sunt ele, oare, un exemplu viu al comuniunii şi al comunicării nevăzute dintre om şi natură? Nu ne dau florile un exemplu mistuitor despre ceea ce înseamnă puterea dragostei şi a conştiinţei tainice, care leagă omul de flori şi florile de om?

Apoi, ce dragoste ar putea fi mai frumoasă, mai puţin împovărată de aşteptări, de îngrijorări, de temeri şi de pretenţii decât dragostea unor flori? Noi pri­vim florile, animalele, râurile, copacii, natura care ne înconjoară şi vedem în ele statornicia, materialitatea, soli­ditatea. Dar în umbra acestei aparente nemişcări a naturii, iubirea pulsează, uneori într-un fel care ne-ar putea face să privim ruşinaţi către capacităţile noastre de conştientizare, de gândire şi de înţelegere, căci ele ar putea fi superioare, dar nu atât de superioare încât să înţeleagă limbajul iubirii unei flori. Doctorul nostru l-a înţeles atunci când a spus că florile se întind pe birou, ca să-i fie mai aproape. Poate acesta este şi mesajul care confirmă faptul că florile l-au iubit atât de mult, încât... au preferat să-i fie mai aproape, nu doar la birou, ci şi în eternitate...