x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dragul meu Ralu,

0
Autor: Marian Nazat 22 Mai 2013 - 20:21
Oamenii care te-au cunoscut şi iubit te pomenesc şi azi. Deşi s-au scurs şase ani de când te-ai hotărât să ne laşi cu singurătăţile noastre nevindecate în efemeritatea lor. O nimica toată, şase ani, o respiraţie niţel mai lungă, ce mare scofală! Dar în timpul ăsta să ştii că primăverile au rămas la fel. Ghioceii n-au obosit să tot răsară primii şi să ne împrospăteze sufletele mucezite, mereu şi mereu. Caişii, cireşii şi gutuii s-au mai semeţit iarăşi cu rodul lor floral, şi nu o dată, ci de şase ori!

Îţi dai seama, şase recolte de flori albe şi rozalii, de miresme şi vise...
Acum doar iasomia mai ţine isonu primăverii, neamurile sale de prinţese vegetale s-au scuturat toate. E un miros de veştejeală în aşteptarea verii. Ca şi în viaţa ta de atunci, clipele astea ale naturii curg aşijderea, nimic nu le-a stricat rostogolirea. Oamenii însă, bunul meu prieten, au luat-o razna, ca să nu mai zic de vremuri. Îţi aduci aminte, mă sfătuiai să intru în politică, fiindcă, aşa gândeai tu, doar astfel generaţia noastră poate să aducă un suflu nou, de primenire a clasei ce acaparase statul.

Ţi-am zâmbit superior şi am dat a lehamite din mână, în semn de refuz categoric. fii astăzi aş face aidoma, cu atât mai mult astăzi. Generaţia noastră, de care eram atât de mândri odinioară, s-a învechit şi a pierdut şansa de a schimba ceva. N-am reuşit nimic în zbaterea inutilă de a ne transforma, în primul rând, pe noi înşine. Căci în noi erau piedicile cele mari, le purtam fără să le conştientizăm pe de-a-ntregul. Ni le sădiseră sistemul de valori clădit pe egalitarismul social şi prejudecăţile imposibil de înlăturat. Deocamdată bâjbâim printr-un prezent aproape de neînţeles, mutilat de ticăloşia corporatistă şi de interese egoiste.

Ne-am pierdut orice urmă de mândrie naţională şi de aceea ne făloşim cu cel mai mare steag croit vreodată de lumea monitorizată a Guiness Book-ului. În loc de sentimente, statistici, cifre, nu emoţie. Ce bine că n-ai apucat bezmeticeala în care ne zbatem de-a valma. fii aş fi vrut să-ţi scriu altceva, să-ţi spun o poveste frumoasă, despre o ţară curată şi demnă, nu mizerii de zi cu zi. La colţ, o salcie despletită şi-a deschis bobocii şi a parfumat aerul. Încă mai e primăvară, dragă Ralu, ţi-o dăruiesc cu miroasele-i îmbătătoare şi eterne. Da, o meriţi din plin, măcar ea va dăinui vecinic şi ne va plimba încolo şi-ncoace pe vreun norişor, să-i salutăm pe cei rămaşi pe aici.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de