x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dreapta judecată a timpului

0
Autor: Adrian Vasilescu 22 Mar 2010 - 00:00
Sfârşit de martie 2010. Calculul hârtiei arată că în acest an ar urma să ieşim din recesiune. Va şti societatea noastră ce să facă şi cum să acţioneze pentru ca România să nu rateze creşterea economică pozitivă? Răspunsul îl va da timpul. Judecătorul cel mai drept.

Adevărul este că ţara se află în faţa unei provocări uriaşe. Nu mai e vreme pentru nimic altceva. Mai ales, nu mai e vre­me pentru mărunte şi meschine frecuşuri ce nu fac decât să umbrească aceste momente de confruntare decisivă cu timpul. România nu poate să aibă acum decât un singur orizont: să facă valoare adăugată cu semnul plus. Valoare adău­gată sănătoasă. E cert că nu avem cum să recuperăm într-un singur an amânările din atâţia ani de tranziţie. Şi nici pe cele de după 1 ia­nuarie 2007, de când am aderat la Uniunea Europeană. Dar important este să dovedim în acest an că ştim ce avem de făcut şi că începem să facem. Fără amânări.

Este societatea noastră pregătită pentru o cursă atât de grea? Nu, din nefericire. Timp de o jumătate de secol, înainte de decembrie '89, colectivismul ne-a indus iluzia satisfacerii cerinţelor minimale... prin absorbirea proprietăţii in­di­vidua­le în proprietatea de stat şi prin expansiune industrială. A murit însă din cauza unei organizări economice perimate. A murit, dar stafia lui încă nu ne dă pace. Colectivismul ne-a dat iluzia egalitarismului. Iluzie ce mai face victime. Motiv pentru care ne obişnuim greu cu economia de piaţă. Şi nici nu avem - încă! - viteză de reacţie. Acum însă o schimbare de concepţie nu mai poate întârzia. Viaţa în vreme de criză presupune, pentru societatea românească, noi exigenţe calitative, noi constrângeri. Plus obligaţia de a ne dezbăra de multe dintre relele noastre deprinderi.

Trecem însă prin momente grele. Bunăstarea, atât de mult aşteptată până în 2008, a întârziat să devină rea­litate. Aşa că visul s-a spulberat. A venit criza şi locul speranţei l-a luat de­za­măgirea. Mulţi oameni şi-au pierdut elanul. Viitorul pare că nu-i mai interesează. Un fals pragmatism îi determină să se agaţe cu dinţii de prezent, într-o disperată preocupare de a-şi asigura "imediat" un minim necesar pentru supravie­ţuire.

Populaţia este într-adevăr dezamăgită. Dar companiile? Ce stare de spirit au companiile? Necazul este că multe dintre companiile româneşti au un comportament ciudat. Criza, în loc să le întărească, le-a moleşit.

De mai bine de un an, lovite de recesiune, cheltuiesc mai puţin, consumă mai puţin, iar cifrele lor de afaceri sunt mai mici. Din această combinaţie, ce altceva ar fi putut să rezulte decât o valoare adăugată nesemnificativă?!

De fapt, negativă. În consecinţă, n-au de unde să vină mai mulţi bani nici pentru investiţii, nici pentru deschideri de noi afaceri, nici pentru buget.

Soluţia tot mai mult vehiculată, în aceste condiţii, pare simplă: să investească statul! Ceea ce a şi făcut în 2009, dar nu cât a fost nevoie. Va investi mai mult în 2010? Statul acumn-are de unde să ia bani în plus atât timp cât la buget nu intră mai mulţi bani. Şi atunci, unde să căutăm o şansă? Desigur, la acei întreprinzători privaţi care au învăţat să se bată ca să-şi construiască avantaje competitive. Şi la capitalul străin. Cu convingerea că numai încurajarea investiţiilor ne va aduce noi disponibilităţi băneşti. Bani liberi, aşadar, neangajaţi în datorii sau în blocaje financiare. Bani ce ar putea întreţine focul altor investiţii.

Ca să ieşim însă din criză, după ieşirea din recesiune, nu va putea fi evitată atacarea de urgenţă a restructurării: etapa cea mai dură şi cea mai grea. Întâi şi întâi pentru reducerea drastică a costurilor de fabricaţie. Un pas ce va cere mai mul­tă muncă, mai multă competenţă şi concurenţă la sânge. Sau, în caz contrar, restrângeri de activitate, închideri de fabrici. După care va urma adevărul eficienţei. Prin elimi­na­rea muncii în doru' lelii, a incompetenţei, a risipei. Şi prin triumful competitivi­tăţii. În fine, adevărul rentabilităţii va pune semnul egal nu pur şi simplu între salarii şi muncă, raport adeseori nesemnificativ, ci între salarii şi re­cunoaş­te­rea muncii de către piaţă. Dacă, bineînţeles, clasa politică va accepta să-şi joace "popularitatea" la ruleta reformei.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de