x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Dreptul de a huidui”, ca exerciţiu democratic!

0
Autor: Serban Cionoff 26 Mar 2008 - 00:00

La anul 1787, americanii îşi adoptau Constituţia, care cuprindea o declaraţie a drepturilor omului. Peste numai patru ani, în 1791, tot americanii adoptă Carta libertăţilor publice.

La anul 1787, americanii îşi adoptau Constituţia, care cuprindea o declaraţie a drepturilor omului. Peste numai patru ani, în 1791, tot americanii adoptă Carta libertăţilor publice. La rândul lor, francezii, fraţii noştri întru latinitate, dădeau Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, care proclamă egalitatea dintre toate fiinţele umane, libertatea religiei şi de exprimare, precum şi dreptul de a lua parte la guvernare. În 1948, Adunarea Generală a ONU adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – primul instrument juridic internaţional care a statuat normele pentru promovarea drepturilor civice, politice, economice, sociale şi culturale. Numai că, dincolo de virtuţile lor larg şi deplin recunoscute, aceste documente fundamentale prezentau – vorba ctitorului neîncoronat al României moderne, Ion Luca Caragiale – “o lacună”. Nu prevedeau dreptul de a huidui! Este meritul istoric nepieritor al unui strălucit exponent şi promotor al dialogului social,  acela de a fi purces încă din primele luni ale lui 1990 la repararea acestei teribile lacune. Lacună de pe urma căreia alinierea ţărişoarei noastre la standardele democratice moderne se afla într-o mare suferinţă. Şi iată că Dreptul de a Huidui a împlinit 18 ani. Vârsta majoratului, carevasăzică. Bravos, felicitări şi la mai mare!

 

Care sunt  avantajele, curat constituţionale, ale Dreptului de a Huidui aproape că nici nu mai este nevoie să le spunem. Revin totuşi pentru a spulbera definitiv îndoielile unor spirite înguste, îmbătrânite în  prejudecăţi. În primul rând, exercitarea sa, liberă şi neîngrădită, te eliberează de povara şabloanelor limbii de lemn. E mai expresiv, mai şic să spui “huideooo!!!” pe diverse tonalităţi şi intensităţi decât să te pierzi în hăţişul argumentelor şi al demonstraţiilor. Economiseşti timp şi câştigi audienţă. Spui clar, direct  şi expresiv ce ai de spus: “Huideooo!!!”.

Pe de altă parte, folosind formulele bătătorite ale confruntării de idei, există riscul, deloc de neglijat, ca interlocutorul să aibă, şi el, argumente, dreptatea lui. Care, la o adică, ar putea să te pună în încurcătură. Ce te faci atunci? Pierzi vremea să cauţi, şi tu, alte argumente, să  brodezi raţionamente? Asta ca să nu mai luăm în calcul şi posibilitatea ca adversarul să aibă şi niscai susţinători. Care, la rândul lor, să aducă argumente, să brodeze demonstraţii. Pierdere de vreme! Pe când aşa, cu un “huideooo!!!” bine plasat direct în faţa preopinentului, partida e ca şi câştigată. Să îţi replice, dacă poate. La o adică, tu ai prioritate. Prioritate de “huideooo!!!”, vreau să spun.

 

Unde mai pui că un “huideooo!!!” dibaci ţintit şi bine plasat îi face pe atâţia concetăţeni, pentru care nu buchia cărţii este prietenul cel mai apropiat, să te simtă cu adevărat de-al lor. Un om popular! Unul cu picioarele pe pământ şi cu mâinile  libere. Pumni care, la o adică, pot fi folosiţi ca argumente forte în orice dialog social care începe, continuă şi se încheie  tot pe bază de “huideooo!!!”.

Fireşte,  între “huideooo!!!” de acum 18 ani şi cel de azi există nişte deosebiri majore. “Huideooo!!!” din zilele noastre e mai bogat, mai suculent. El poate lua forme de exprimare mai plastice, mai seducătoare, apetisante, de genul “huideooo!!!, măi mogulule de presă!”. Sau “huideooo!!!, măi coruptule!”. Dar de “huideooo!!!, măi cercule de interes!” ce părere aveţi? Nu sună super? Nu e trendy? Ba bine că nu! Mai nou şi mai nou avem “huideooo!!!, măi tonomatule de presă, plătit în euro!”. Iar lista rămâne deschisă, având în vedere faptul că imaginaţia “huideoooo!!!”-istului  nostru suprem este pe cât de nesecată, pe atât de imprevizibilă.

Iar acesta este doar începutul. Campania electorală se apropie cu paşi repezi, iar săbiile pentru un dialog civic şi civilizat pe bază de “huideooo!!!” au şi început să zăngăne ameninţător. Spuneţi şi dumneavoastră, se face ca primul an de vot uninominal să ne prindă pe picior greşit?  Cu “huideooo!!!”-urile nepregătite?

Un singur lucru nu îi place amatorului de “huideooo!!!”: să fie el însuşi tratat cu un alt “huideooo!!!”. Poate mai tunător şi mai expresiv decât “huideooo!!!”-ul lui. Atunci face ciocu’ mic şi îşi trimite “huideooo!!!”-iştii din dotare să meargă la talk-show-uri sau să scrie la gazetă. Despre ce? Fireşte, despre brutalele, scandaloasele şi inadmisibilele încălcări ale “Dreptului de a Huidui”.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   huideooo

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de