x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dreptul de a încălca drepturile

0
Autor: Victor Ciutacu 06 Oct 2010 - 00:00
Duminica trecută, undeva după ora obişnuită a prânzului, două calorifere de dimensiuni apreciabile de la parterul blocului unde mă încăpăţânez să locuiesc (dotat cu interfon care necesită folosirea cartelei inclusiv pentru ieşire şi din balcoanele căruia se vede clar Palatul Parlamentului), unul dintre ele aflat pe un perete exterior de apartament, au fost demontate şi scoase din incintă. Fără ca vreunul dintre locatarii aflaţi acasă - destui, dacă stau să mă raportez la câţi am găsit în scară după aceea privind consternaţi la ţevile care se terminau brusc şi hâd în aer - să observe, să iasă din apartament, să strige, să intervină, să reclame la sectorist, să orice. Marţi, spre seară, un prieten a descoperit, coborând pe scară (liftul nu mergea, încă nu l-au furat), dispariţia încă unui calorifer, cel de la primul etaj. Evident că poliţia dă din umeri a neputinţă, evident că nimeni din bloc nu ştie nimic, evident că vieţuitoarele din apartamentul deposedat de prezumtiva căldură exterioară, nici una dintre ele ocupat cu munca în timpul zilei, n-au auzit cum le-a şurubărit cineva la uşă. Bine că nu le-a luat contorul de gaze de pe ţeava de deasupra uşii, că săream dracu-n aer şi făceam o frumuseţe de rating televiziunilor de ştiri.

Strict în context, îmi închipui că adunătura de beton unde (cu excepţia nopţii) aproape nu mai reuşesc să ajung nu-i unicul bloc al Capitalei deposedat (organizat, pe baza complicităţii mute a locatarilor) de excesul de metal cu aparenţă nefolositoare de pe scări. Nici nu mi-a luat Dumnezeu minţile să cred că l-a pus Băsescu pe Coldea să trimită nişte băieţi să mă facă la nervii capului. Deci trec mai departe, poate-oi ajunge unde mi-am propus. Înainte să continui, fiindcă nu vreau să-mi închipui că vă frecaţi la ochi uluiţi că m-a apucat amocul şi-mi plâng nostalgic caloriferele de scară, dispensabile şi înlocuibile la nevoie, ajunse probabil la REMAT, simt nevoia unui disclaimer pentru ocazionalii imbecili portocalii în sânge: acesta nu e un text despre fostele calorifere de pe scara tonomatului, ci despre un fenomen.

Apelez la încă un exemplu. Luni seară, la Sinteza zilei, am făcut un soi de pariu retoric, dacă-i pot spune aşa. Am pronosticat în gura mare că mitingul de protest al profesorilor (vreo 300.000 în sistemul educaţional de stat, oficial) - nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25% şi, în general, de crunta degradare a nivelului lor de trai - nu va strânge în Bucureşti nici măcar cât a reuşit Ozzy Osbourne să aducă la Zone Arena (peste 12.000 plătitori) la o medie de preţ care a depăşit binişor 50 euro biletul. Fără nici o satisfacţie, remarc că am avut dreptate. La ora la care scriu aceste rânduri, televizinuile toacă, pe bună dreptate, în regim de ediţii speciale, decizia Curţii Constituţionale de a da verde Legii pensiilor. Echivalată cu validarea morală a furtului mişelesc al cuplului de trişti Anastase - Voinescu minus Cotoi. Hotărârea pronunţată, cu sensibilă majoritate, de judecătorii politici care dorm pe-un munte de bani în ctitoria lui Nicolae Ceauşescu (şi se trezesc doar la comandă sau cînd îşi apără propriile privilegii) nu va scoate, îndrăznesc să cred, râuri de oameni în stradă. Fiindcă pensionarii sunt prea bătrâni, uzaţi şi resemnaţi pentru a se mai lua de gulere, pe frigul ăsta, cu statul poliţienesc. Şi pentru că tinerii sunt total dezinteresaţi de viaţa socio-politică, iar aceia care mai au, deocamdată, locuri de muncă sunt incapabuli să gândească pe termen lung, se tem pentru poziţiile lor oricum şubrede într-o piaţă a muncii din ce în ce mai depopulată şi speră, dacă au timp şi capacitate să raţioneze, că până or ieşi ei la pensie s-o găsi cineva să schimbe samavolnicia asta de lege.

Deşi li se înalcă drepturi legitime pe bandă rulantă, deşi abuzul a devenit regulă, iar normalitatea şi legalitatea sunt excepţii, oamenii nu mai ies să-şi apere drepturile. E o atmosferă extrem de apăsătoare, combinată cu o nonbeligeranţă iresponsabilă, de tipul "oricum nu rezolvăm nimic" sau, după caz, "să rezolve cineva problema". Chestie care nu-ţi păzeşte nici caloriferul, nici libertatea, nici leafa, nici pensia...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de