x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Drumul drept în viaţă

0
Autor: Tudor Octavian 02 Oct 2011 - 21:00

Se poate si asa, sa n-ai un tel si sa ajungi totusi la un liman. Viata sa-ti fie numai impliniri, recuzand, ignorand sau ocolind telurile recomandate sau impuse de altii. Sa existi separat in multime. Sa fii mai apreciat doar pentru niste virtuti de anonim harnic, iar cu acoperirea acestora sa-ti modelezi unicitatea. Sa nu angajezi cariere foarte onorante precum acelea de medic sau de arhitect, din care foarte greu mai dai inapoi, preferandu-le ocupatii temporare care dau liber la optiuni. Fiindca ce-i libertatea creatorului daca nu sansa de a schimba de a o lua de la capat pana in ultima zi a vietii?

Toate astea insa n-au nici un inteles daca nu esti urmarit de noroc. De regula, norocul nu ti se infatiseaza ca atare, intreg si spre stiinta. Adesea realizezi ce noroc ai avut dupa multi, dupa foarte multi ani. In multe cazuri, tot ce pe moment sau intr-o perioada e un necaz sau ca un esec poate sa fie, in timp, o chestiune de noroc. Poti sa fii – sa zicem – singurul viorist cu Conservatorul, in cea mai frecventata carciuma din cartier, dar sa nu rezisti luptelor pentru intaietate la scripcari si sa te resemnezi cu un angajament pe termen lung in Filarmonica din Berlin.

Se poate si asa, sa ajungi la locul cel bun ce ti-e sortit, ocolind bezmetic pamantul in sens invers. Sa traiesti cu un alt imperativ al disciplinei, decat acelea ale slujbelor pe care tocmai le-ai abandonat sau in care tocmai te-ai angajat.

Am scris o carte, care se chema 'Banda lui Möbius', castigat pentru totdeauna de un paradox al geometriei. In carte nu e vorba de o banda criminala, ci de metafora panglicii, ale carei capete, daca sunt lipite rasucit, trimit in imposibil: fiecare punct de pe banda se gaseste in acelasi timp si in exterior, si in interior. E ca si cum curbura unei oglinzi poate fi deopotriva si concava si convexa. Ideea ar fi ca un om poate sa existe in acelasi timp intr-un fel si totodata altfel. Te poti defini pozitiv si printr-un nesfarsit sir de nestatornicii. Mi-am zis in mai multe randuri: gata, opreste-te, asaza-te, trage-ti sufletul! si de fiecare data am fost controlat de intrebarea: Cum? Mai bine zis: Cum si unde sa ma opresc?

Cea mai nedreapta povata, pe care am primit-o in copilarie a fost aceea privitoare la alegerea drumului in viata: sa fie drept. Drumurile pe care orbecaiau invatatorii mei – dragii de ei, bietii de ei! – erau toate niste poteci intortocheate, care, intocmai bandei lui Möbius, nu duceau nicaieri, pentru ca nu incepeau de undeva si tot ce era la un moment dat fata era in acelasi timp si revers.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de