x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Drumul în viaţă.

0
Autor: Tudor Octavian 26 Mai 2011 - 21:00
Am fost un elev mai degraba istet decat silitor, fapt care mi-a asigurat un parcurs scolar comod si cu note bune. Firul s-a rupt insa cand am ajuns la calculul integral si diferential. Eram desteptul clasei si dintr-odata, eram prostul clasei. Pur si simplu nu m-a mai dus capul. In liceu, pe urma intr-o scoala tehnica de aviatie si in final la arhitectura, calculul integral si cel diferential mi s-au asezat din nou de-a curmezisul dandu-mi de stire ca mai departe nu mai e de mine, ca trebuie sa ma apuc de altceva. Drumurile in viata se decid si prin eliminare. Nu e unul, nu e altul si, nemaiavand de ales, ce a mai ramas inseamna ca e drumul tau. Am cunoscut parinti, care si-au indrumat copiii spre o profesie eliminand din discutie profesiile catre care acestia nu vadeau nici cea mai mica chemare. Nu aveau ei cine stie ce chemare pentru ultima meserie de pe lista, dar macar nu simteau lehamite.

In cele trei situatii, in care mintea mea si-a dovedit rezistenta la calculul integral si dife­rential, m-am intrebat: Oare cati ani trebuie sa mai irosesc, bajbaind pe vrerea altora, a familiei si a peda­go­gilor de toata mana cu care aveam de a face, ca sa ajung la profesia potrivita cu firea si cu mintea mea? Iar cand, la varsta de doua­zeci si sapte de ani, am luat-o de la capat, ca student la zi la filologie, m-am intrebat: de ce se incepe studiul pianului la cinci-sase ani ori chiar mai devreme, nu si studiu scrisului literar?

Raspunsul ar fi ca, pentru ca­ri­e­ra de literat, conteaza mult ex­pe­rienta de viata. Numai ca nu-i singurul raspuns lamuritor. Multe inclinatii profesionale se vadesc de la varste fragede. La fel ca si unele blocaje profesio­nale. Cati copii nu urasc scoala din cauza matematicii? Cand m-am decis, ca o ultima batalie cu soarta, pentru arhitectura, am facut-o cu speranta ca va avea loc un miracol, ca se va ivi cumva o posibilitate de a merge mai departe in pofida calculului integral si diferential. Se apropia examenul, stiam ca sunt pierdut, ca totul se duce din nou dracului, mai ales ca renuntasem la lupta, ca lipsisem de la toate cursurile, motivat de faptul ca nu pricepeam o iota din ele, si miracolul s-a produs! Profesorul de re­zis­tenta materialelor s-a indurat si mi-a dat o nota de trecere. Nu pentru ca ar fi fost un om bun. I-am marturisit odi­seea mea cu matematicile superioare, iar dan­sul, marele specialist in betoane si grinzi de otel, mi-a zis ca ma in­te­lege fiindca nici lui nu i-au placut toate cursurile de la facultatea de constructii. Iti dau un sase, a zis el, ca sa termini cumva scoa­la asta, daca tot ai inceput-o, dar mai cau­ta si altceva. Nu-i vina matale ca nu iubesti matematica. De fapt, ma­tematica e aceea care nu te iubeste.

Ce sa cauti pe un bulevard sau pe o autostrada, cand esti iubit de o ulita? Au si profesiile dreptul lor de a-si selecta practicantii. Aceasta e esenta democratiei, nu doar sa cauti, ci sa fii si cautat de un drum in viata.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de