x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Drumuri, sageti, trenuri

0
Autor: Marius Tucă 26 Feb 2007 - 00:00

Drumurile n-au amintiri. Sau cel putin asa am putea crede. In schimb, drumurile din noi sunt amintiri. Au lumina lor, sunetul lor, pana si mirosurile lor. Undeva, risipite prin mine, am drumuri cu tot cu namolul lor, cu bucuriile lor, cu suferintele lor, ceas cu ceas.

Drumurile n-au amintiri. Sau cel putin asa am putea crede. In schimb, drumurile din noi sunt amintiri. Au lumina lor, sunetul lor, pana si mirosurile lor. Undeva, risipite prin mine, am drumuri cu tot cu namolul lor, cu bucuriile lor, cu suferintele lor, ceas cu ceas. Le descopar uneori si mi-e greu sa merg pe ele de teama sa nu stric ceva, sa nu le schimb directia si sensurile. Sau, alteori, in vis, descopar ca nu mai sunt ceea ce stiam ca sunt. Si atunci se insinueaza in mine indoiala ca ele n-au fost niciodata ceea ce am crezut eu ca sunt. Mi-e teama de amintirea lor tocmai pentru ca mi-e teama de mine. Am trenuri lungi care imi strabat amintirile, care ma strabat de la inceput pana la sfarsit. Ma strabat in fiecare zi si fac din mine o halta de luare aminte. Sunt trenuri reci si goale, in care am mers cu genunchii la gura, sunt trenuri pline cu geamurile coborate, oprite in gari mici cu muscate rosii pe la ferestre, sunt trenuri fara nas cu mine veghind la somnul unui azil de semnale de alarma, sunt trenuri trase pe linii moarte, vara, trenuri topindu-se pe sine. Astfel incat sageata-albastra mi se pare a fi un afront la adresa intunericului trenurilor din mine, un barbarism limfatic impotriva sangelui din osiile trenurilor care mi-au strabatut venele pana la incheietura mainii si, inapoi, pana la tample, un sacrilegiu adus trenurilor personale care m-au traversat de la un capat la celalalt fara oprire, o declaratie de razboi la adresa tuturor trenurilor care au trecut prin mine jefuite si cucerite de lumina...

Citeşte mai multe despre:   editorial,   trenuri

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de