x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Duckadam: „Cea mai mare avere a mea e numele”

Duckadam: „Cea mai mare avere a mea e numele”

de Florin Condurateanu    |    03 Apr 2019   •   07:47
Duckadam: „Cea mai mare avere a mea e numele”

Helmuth Duckadam a împlinit 60 de ani, a mulţumit că înaintea derbiului FCSB - Craiova a rulat pe Arena Naţională filmul cu isprava sa mondială de a apăra toate penaltiurile finalei în urma căreia Steaua a devenit Campioana Europei. Oftează, cum e soarta, dacă i s-ar fi testat inima înaintea finalei, s-ar fi descoperit anevrismul pe aortă şi i s-ar fi interzis intrarea în meci. Istoriseşte fascinanta poveste a loviturilor de la 11 metri, decisive pentru titlul european. Eroul de la Sevilla, imposibil de egalat, a apărat toate loviturile de la 11 metri, şi nu într-un meci oarecare, ci în finala titlului suprem al Europei. „Eu mă retrăsesem în lumea mea, nici nu mă uitam la execuţiile coechipierilor mei, stăteam cu gândurile mele în colţul permis al careului. Ştiam rezultatul execuţiilor după reacţiile tribunei. Majearu a tras cu latul, la semiînălţime, cum îi place portarului, şi a ratat. Alesanco se afla aproape de minge şi a tras tare, dar tot la semiînălţime, am parat. Boloni a tras cel mai slab, el care nu ierta, la semiînălţime, i-a permis portarului Barcei să apere. Pedraza a tras tot în dreapta, am ghicit, deşi de obicei se schimbă colţul, am sărit pe minge şi am parat. Lăcătuş a tras tare, n-a rupt plasa, dar portarul spaniol nu a evitat golul. Pichi Alonso s-a gândit că după două şuturi în dreapta, voi sări în stânga, dar din intuiţie am plonjat tot în partea dreaptă, s-a văzut cum pornisem, spaniolul a tras rău, a sărit şi din gazon. Şi a sosit momentul celui de al patrulea penalti, mă gândeam cum să-l păcălesc pe Marcos, am schiţat mişcări fine, dreapta, stânga, am sărit tot în dreapta şi am apărat. Mă bucuram că am respins şi al patrulea penalti, nu realizasem că suntem campionii Europei, a strigat la mine Radu II: «Helmuth, am luat Cupa!»”, povesteşte eroul de la Sevilla.

Duckadam îşi aminteşte că Valentin Ceauşescu le prezisese în cantonament că vor câştiga Cupa Campionilor Europeni. Credeam că e dus cu pluta. Cu două săptămâni înainte de finala de la Sevilla, a avut loc accidentul de la Cernobîl, fizicienii au măsurat radiaţiile pe terenul de antrenament, erau de 200 de ori mai mari”. Nicolae Ceauşescu le-a suplimentat recompensa cu Aro şi cu 1.600 de lei, Aro era miză de preţ, „l-am vândut imediat”. Alesanco, căruia Helmuth i-a parat primul penalti, a antrenat la Craiova, dar nu au vorbit. Duckadam s-a întâlnit cu portarul Barcelonei, Urruti, la „Surprize, surprize”, emisiunea Andreei Marin. Eroul din poarta Stelei a dat o pereche de mănuşi unui copil. Au discutat cei doi portari ai finalei, erau prezenţi la emisiune şi Lăcătuş, şi Balint, care-l învinseseră pe Urruti. Peste două săptămâni, Urruti a avut acel accident fatal.

 

×
Subiecte în articol: Helmuth Duckadam