x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Duel cu FMI

Duel cu FMI

de Petru Calapodescu    |    04 Mai 2012   •   11:07

O stire proaspata, tocmai de peste Atlantic. Guvernul Argentinei - tara care-si revine cu greu dupa ce, in 2001, i s-a aplicat tratamentul de soc marca FMI, criza econmomica fiind combatuta doar prin severa austeritate, nu concomitent si prin masuri eficace, de repornire a mecanismului economic - a anuntat nationalizarea unei mari companii petroliere, care fusese privatizata catre Repsol-ul spaniol. Explicatia? Cumparatorul nu si-a indeplinit obligatiile privind investitiile si s-a multumit doar sa obtina consideabile profituri pe seama respectivelor resurse.

Populatia a iesit in strada, salutand interventia hotarata a Guvernului si tendinta sa de a stabili si pune independent in opera politica tarii. Vi se pare ca am putea gasi oarece similitudini cu situatii de pe la noi? Nu va inselati.

Greul, in aceste zile, se afla pe umerii ministrului desemnat al finantelor, Florin Georgescu, care are de dus tratative extrem de dure cu Delegatia FMI. Sigur, prin Programul de guvernare remis spre aprobare Parlamentului, Cabinetul Ponta se angajeaza sa continue acordurile cu FMI si ceilalti creditori externi. Dar nu orbeste si cu supusenie bleaga, asa cum s-a facut pana acum, ci tinand seama, in nici un caz in ultimul rand, de interesele nationale.

Nu ma opresc acum asupra semnificatiei prezentei in Program, fiind deci vorba de un angajament clar, a restituirii sumelor furate pensionarilor si a reintregirii salariilor, a altor masuri cu impact social pozitiv. Desi e tot mai clar ca fostele guvernari girate de Cotroceni au lasat seiful gol. Aceste prevederi vor incinge desigur dialogul lui Florin Georgescu cu Jeffrey Franks. Delegatia FMI, insa, a lansat o soparla cu fuga iute si inselatoare. Mr. Franks a gasit de cuviinta, cu toate ca n-a putut nega ca de pe urma ultimelor privatizari statul roman s-a ales cu mai nimic, sa "incurajeze" (cand FMI "incurajeaza" inseamna ca vrea sa impuna) continuarea acestui proces, indeosebi in domeniul energeticii si al resurselor subsolului, catre care anumiti investitori "strategici" isi fac telescop ochii pofticiosi.

Tocmai de aceea includerea in Progamul noului Guvern a moratoriului imediat privind exploatarea de catre Chevron a gazelor de sist este de salutat, dupa cum hotararea de a privatiza mari active si companii numai dupa evaluarea lor corecta si in conditii in care beneficiile statului sa fie insemnate si certe e mai mult decat benefica. Iar nu in cele din urma, majorarea redeventelor, si nu doar cu 3-4 procente, in cazul vechilor concesiuni, ar fi si ea de natura sa alimenteze substantial Bugetul.

Sunt acestea teme care, probabil, au facut si fac sa iasa scantei in confruntarea dintre Florin Georgescu si Delegatia FMI. De pe margine nu putem decat sa credem ca ministrul roman, care e nu doar un finantist experimentat, ci si un negociator pe care-l stiam ca avand sira spinarii, nu va repeta, ca predecesorii sai portocalii, numai "Yes, Sir", ci va rosti ferm si "No, Jeffrey". Apropo, n-as vrea sa cred ca, asa cum se aude, Scrisoarea de intentie a Guvernului roman catre FMI va fi intocmita de... destinatar. Adica de FMI?! E timpul ca aceasta institutie sa priceapa ca Romania e un stat suveran. Ca, da, imprumuturile vor fi fost necesare (ramane ca fostele guverne sa faca si decontul), dar obligatia esentiala a Romaniei e sa restituie banii. Aplicand politici economice si sociale decise la Bucuresti, nu la sediul de la Washington al FMI.

×
Subiecte în articol: editorial