Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De câteva zile primesc pe Facebook o provocare: sunt invitată să spun zece titluri de cărți care mi-au schimbat viața. Am primit cel puțin zece invitații, dar ceva din mine m-a oprit să scriu din politețe zece titluri de cărți, eventual să scriu acolo vreo câteva care mi-au plăcut. Introspecția care a urmat acestor invitații mi-a dezvăluit că am o relație de iubire cu cărțile. Nu mă gândisem aproape deloc la iubirea aceasta; îmi părea așa de naturală încât o simțisem din copilărie, n-o abandonasem niciodată și o manifestasem permanent, cumpărând cărți, citind aproape zilnic și chiar susprinzându-mă zgârcită când venea vorba să le împrumut. Când iubesc o carte, simt că am o anume intimitate cu ea, o vreau aproape, o vreau ”a mea” pentru ca, într-un moment anume, să pot întinde mâna, să o deschid și să intru pe lungimea ei de undă. Nu-mi place să iau cărți cu împrumut, fiindcă în privința cărților mă definește ideea de ”proprietate”, și nu în sensul de a poseda cu vanitate, ci de a avea ceea ce iubești. Iubesc cărțile; iată ce i-a dezvăluit conștienței mele această aparent nesemnificativă ”leapșă de pe Facebook”. Apoi, aceste cărți - care mi-au schimbat viața - nu sunt doar simple titluri, ci un fel de halucinante lumini, parcă venite din cer, care mi-au atins mintea și sufletul, care mi-au restructurat ființa. Trei cărți mi-au oglindit ființa atât de profund încât...mi-au schimbat efectiv întreaga viață, ajutându-mă să descopăr cine sunt, ce caut, ce vreau și care este sensul vieții mele. Aceste trei cărți sunt pentru mine ”mari maeștri spirituali”, iar dragostea mea pentru ele e deplină, e absolută. Universul meu interior ar fi suferit fără ele și n-ar fi cunoscut niciodată sentimentul de ”a te simți întreg”. Viața mea până la ele a fost...un fel în care am bâjbâit prin întuneric, în căutarea sursei de lumină pe care ele mi-au dăruit-o.
Poezii – Mihai Eminescu; o carte pe care am furat-o din bojdeuca unor veri de-ai mei când aveam doar șapte ani. Era singura carte din bojdeucă, dar atingând-o, sufletul meu de copil a fost fermect. Săream într-un picior, desculță, pe drumul de pământ din satul meu și citeam, citeam cu inima versurile lui Mihai Eminescu. N-am avut obiceiul să fur, dar pe Eminescu l-am furat din bojdeucă pentru ca, numai câțiva ani mai târziu, să simt că poezia și scrisul sunt...natura mea, eu însămi, ceea ce am rămas în adâncurile ființei mele și astăzi. La 24 de ani, într-o seară am redeschis Biblia și am citit câteva pasaje din Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel! O lumină se revărsa atunci de undeva, de sus, curgea pe capul meu și, în același timp cu ea, un alt ochi s-a deschis în conștiință, pentru a-mi revela înțelesuri pe care nu le accesasem citind. Revelația e însoțită de o lumină nepământească, ce se face cunoscută ființei noastre când vine ”vremea”. Fără această deschidere, cărțile sunt foi scrise, idei care hrănesc intelectul, Egoul, părți diferite ale minții noastre sau plăcerea estetică. Din acel moment Biblia(Noul Testament, în mod special și viața lui Iisus Hristos) a devenit cartea ”vieții mele”. La vârsta de 36 de ani o carte părea că revarsă o eșarfă de lumină din ea, din raftul în care era așezată. Mă aflam la trei-patru metri distanță de ea și simțeam cum eșarfa de lumină îmi atinge mâna și mă trage după ea. M-am trezit mergând după lumină până la raft, până la carte. Am deschis-o, am citit o propoziție, am cumpărat-o: ”Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde – David R Hawkins”! O experiență de iluminare a autorului cărții, o explicație a ceea ce este conștiința, lumea, viața aceasta, o carte în care m-am recunoscut , m-am redefinit și mi-am înțeles existența. Cred că acestea au fost pentru mine ”cărțile – maeștri”, cărțile care mi-au dăruit iubirea pentru cărți și m-au ajutat să înțeleg că ”scrisul nu e o meserie”, ci Har. Duhul Sfânt, prezent într-o carte, devine viu în relația cu cititorul, îl restructurează și-l conduce prin viață către destinul său. Lumina unei cărți nu poate fi înlocuită cu nici un artificiu, cu nici o tehnică; Harul e prezent sau nu și aceasta face diferența între cărțile care ne plac, între cărțile bune și cărțile care ne schimbă viețile. Oricum ar fi, cartea e ”vie”, cartea e o nevoie a minții și a sufletului și, dacă nu o descoperim, dacă nu o întâlnim, dacă nu-i înțelegem esența și existența, suntem mai săraci. Lumina cărților e – poate – vraciul sufletului omenesc, acela ce, fără bistruriu și fără durere, operează direct în suflet, în străfundul ființei, dezvăluindu-ne pe noi nouă înșine. Mă aplec astăzi în fața Harului ce mi-a arătat lumina cărții și-n fața ființelor care i-au urmat chemarea de a scrie (toți marii scriitori ai lumii) pentru ca în scrisul lor să mă întâlnesc pe mine însămi!
