x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dumnezeu te ajută doar dacă asta vrei şi tu

0
Autor: Daniela Dumitriu 07 Mar 2010 - 00:00
Dumnezeu te ajută doar dacă asta vrei şi tu


Majoritatea oamenilor au învăţat ca, atunci când au o problemă, să se roage la Dumnezeu pentru a primi ajutor, deşi acest moment vine în viaţa multora abia când au trecut printr-o lecţie dureroasă. De ce unii primesc ajutorul divin şi alţii nu?



În primul rând, oamenii îl văd pe Dumnezeu se­parat de ei, în afara lor, ca şi cum spiritul lor nu ar fi parte din întregul acestei imense forţe creatoare. Rugându-se unei puteri pe care o consideră numai exterioară, niciodată ca făcând parte din fiinţa lor, nu numai că se detaşează de binele divin, nu îl pot accepta complet, dar nici nu sunt conştienţi de puterea extraordinară dinăuntru şi de capacitatea de a-şi schimba vieţile participând activ la întregul proces.

Din cauza asta, cei care se roagă pentru a fi ajutaţi nu ştiu că Dumnezeu îi iubeşte atât de mult încât le împlineşte toate dorinţele, fie negative, fie pozitive, indiferent de calea pe care ei o aleg, conştient sau nu, deşi, trebuie spus, Dumnezeu este neutru, adică pentru el nu există cale negativă sau pozitivă, ca pentru noi.

El iubeşte toate căile noastre, ne împlineşte toate dorinţele. De aceea trebuie să ştim că suntem responsabili pentru felul în care alegem să trăim. Suntem responsabili pentru viaţa noastră, relaţiile, sănătatea, banii şi, în general, tot ce avem (sau nu avem), pentru că... noi le atragem cu ajutorul lui Dumnezeu. El le atrage prin noi, prin ceea ce gândim. Iar, când înţelegem, asta se cheamă că începem să devenim conştienţi de puterea divină cu care am fost dăruiţi.

În acelaşi timp, când noi cerem ceva divinităţii, cum această miraculoasă, inteligentă şi iubitoare forţă se află în tot ce există înăuntru şi în afara noastră, comandăm întregului univers, tuturor energiilor, astfel încât ele se rearanjează cu dragoste tocmai pentru ca dorinţele să ni împlinească. Că aceste dorinţe sunt cele conştiente sau nu, pozitive sau nu, că ele sunt cele pe care le aşteptam sau nu, asta depinde de gândurile cele mai puternice pe care le-am emis în cea mai mare parte a timpului şi de emoţiile asociate lor, care cu cât sunt mai covârşitoare cu atât mai multă pu­tere de schimbare conţin.

De aceea, când cineva afirmă că numai Dumnezeu îl poate salva, în timp ce îşi menţine credinţele negative, e o afirmaţie fără sens. Am văzut oameni care se roagă nonstop pentru bani, şi nu au deloc, oameni care îşi doresc să aibă un partener alături, şi rămân singuri toată viaţa, cum am văzut şi oameni care îşi doresc să se vindece de o boală gravă, dar în final mor. Dumnezeu ne poate salva dacă şi noi o dorim din toată fiinţa şi nu alegem altă cale.

O povestire zen spune că un maestru a fost vizitat de un student care dorea să afle tainele iluminării. De fiecare dată când se întâlneau, maestrul nu spunea nimic, nu îi oferea studentului nici un sfat, nici o recomandare. Timpul a trecut, iar studentul, după ce şi-a pierdut răbdarea, l-a întrebat într-o zi pe maestru de ce nu îl învaţă cum să atingă acest stadiu înalt spiritual. Aflaţi în apropierea unui râu, maestrul îl apucă de grumaz, îl bagă cu capul sub apă şi îl ţine secunde în şir, în timp ce studentul se zbate inutil.

Într-un târziu, după ce îl eliberează, îi spune acestuia: „Când îţi vei dori iluminarea atât de mult pe cât ţi-ai dorit aerul acum, atunci să mă cauţi". Cam aşa e şi cu dorinţa noastră de a fi una cu Dumnezeu şi de a fi ajutaţi de el. Cu cât suntem mai dornici să alegem calea armoniei, cu atât mai bine lucrează el prin noi, înfăptuind miracole.

Şi, fiindcă Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat, orice am alege pentru noi, el împlineşte. Nu el e vinovatul, aşadar, dacă ne îmbolnăvim („de ce mi-a dat Dumnezeu boala astaĂ", cum greşit acuzăm uneori), suferim din dragoste sau nu avem bani. El ne-ar da orice. Şi chiar asta face clipă de clipă. Noi suntem cei care nu primim binele şi, mai degrabă, nu îl alegem. Noi suntem cei care ne dorim altceva, inconştient. Noi suntem cei care nu ne putem da la o parte din calea miracolelor.

Până în momentul în care devenim conştienţi şi responsabili, ştiind că Dumnezeu lucrează prin noi, cu noi, alături de noi, în toate felurile posibile, dar manifestând numai ceea ce noi dorim. Iar modul în care alege el să facă asta e limbajul universului, sincronicitatea, coincidenţele.

Când însă îl lăsăm pe Dumnezeu să preia controlul, renunţăm la ego (adică la teamă, vinovăţie, tristeţe, mânie, ură etc.), ne apropiem de suflet şi miracolele încep să curgă. Se cheamă că „predăm controlul în mâinile lui Dumnezeu". Coincidenţe stranii şi perfecte, de o iubire magică, ne traversează atunci viaţa, împlinindu-ne în cel mai frumos mod cu putinţă, spre binele nostru ştiut doar de sufletul nostru, niciodată de ego. Abia atunci ne salvăm şi suntem salvaţi. Abia atunci ştim că Dumnezeu ne-a dăruit cu această putere nu aiurea, ci pentru a fi creatori, împreună cu el.
Nu împotriva noastră înşine, ci una cu el, spre binele nostru.

Noi nu putem şti cu mintea şi egoul nostru care este binele real; mintea umană nu poate cuprinde, nu poate concepe decât prin logică (aspect care nu are întâietate în univers) şi prin prisma experienţelor trecute memorate. Noi putem crede că ştim ce ne trebuie, dar asta ar fi doar ceea ce egoul e de părere că e bine pentru noi.

Abia atunci când nu mai cerem ajutor în afară, pentru că ştim că forţa care ne-a salvat e înăuntru, ştim că, orice s-ar întâmpla, Dumnezeu ne iubeşte în mod egal, indiferent ce am alege, indiferent cine am fi. Abia atunci acţionăm responsabil, nu vinovat. Abia atunci ştim că nu mai putem acuza pe altcineva pentru nereuşitele noastre.

Abia atunci revenim ACASĂ, acolo unde am fost aşteptaţi mereu cu braţele deschise, şi simţim că suntem iubiţi cum nu am mai fost vreodată în forma fizică, umană.

Abia atunci ştim cine suntem. Sau, cum spunea Iisus, „Voi nu ştiţi că sunteţi Dumnezei?".
Citeşte mai multe despre:   ceva de suflet

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de