x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

După 20 de ani (7)

0
Autor: Adrian Vasilescu 14 Dec 2009 - 00:00
Un adevăr esenţial, pe care l-am învăţat în aceşti 20 de ani de după decembrie '89, este acela că trăim într-o lume grăbită şi că nu ne-a mai rămas prea mult timp pentru a schimba această realitate. Se impun acţiuni rapide. Tabloul global al lumii noastre se schimbă uluitor de repede. Un detaliu ce i se potrivea tabloului de ieri nu i se mai potriveşte celui de astăzi. Ieri, pe pieţele internaţionale, cele mai multe economii naţionale îşi mai contabilizau încă "avantajele comparative": industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forţă de muncă ieftină. Dar asta era ieri. Vedem astăzi cum aceste criterii trec în planul doi. Trenul nostru, în Uniunea Europeană în care am urcat la 1 ianuarie 2007 are nevoie de un alt combustibil: avantajul competitiv, pe care ţi-l dă ceea ce numim în prezent surplusul informaţional.

Privindu-ne însă în oglinda unui continent obsedat de creştere şi de prosperitate - proces întrerupt pentru un timp de criza globală - înţelegem că im­por­tant pentru noi este să ne potrivim paşii cu rit­mu­rile Uniu­nii Europene. Suntem însă prea puţin obişnuiţi cu economia performantă şi nici nu avem -în­că! - viteză de reacţie. Cursa noastră după avantaje competitive se menţine încă într-o evoluţie relativ lentă.

Pentru noi, românii, provocarea pe care ne-o produce noua noastră stare, de ţară membră a Uni­unii Europene, este însoţită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esenţială: "Cum vrem să trăim şi ce facem pentru a ieşi din zona lanternei ro­şii a nivelului de trai?"... O întrebare ce n-o putem des­­­părţi, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual. Dar nici de adevărul că, din nefericire, suntem încă legaţi de vechi reflexe dobândite în anii de după cel de-al doilea război mondial. Aşa că merge prea încet ridicarea edificiilor noilor instituţii pe temeliile deja turnate.

Avem o singură şansă: un sistem integrat de pieţe libere, care să funcţioneze ca un ceasornic. Numai un astfel de sistem va fi capabil să transmită întregii economii semnale de avertizare privind consu­mu­ri­le, personalul, folosirea resurselor, preţurile. Plus competiţia economică. Problemă greu de soluţionat atât timp cât noi mergem înainte cu o economie divizată, o parte supusă regulilor pieţei libere şi alta în restrângere, într-adevăr - cocoloşită sub mantaua uzată a statului.

Uniunea Europeană, chiar dacă nu fără rezerve, vede în România nu numai un factor de stabilitate geopolitică, ci şi un furnizor de prosperitate. Nu azi-mâine, desigur, dar în viitorul apropiat. Până atunci, e cazul ca societatea românească să înveţe să-şi folosească eficient banii, atâţia câţi are. Şi, mai ales, să înveţe cum să atragă alocaţiile de la Uniunea Europeană şi să le gospodărească bine. Nu doar pentru a ajunge mai repede la bunăstarea visată, ci şi pentru a grăbi dezvoltarea.

Dar au înţeles românii ce înseamnă dezvoltarea şi bunăstarea într-o societate modernă? Aici confu­ziile abundă. Unii ştiu că nu-i de-ajuns ca preţurile să crească mai încet pentru a li se schimba standardul de viaţă. Căci un nivel de viaţă decent implică cel puţin hrana, îmbrăcămintea, condiţiile de locuit, starea spitalelor, a şcolilor, calitatea serviciilor în general şi calitatea petrecerii timpului liber. Alţii reduc bunăstarea la ce au în cămară. Prea puţini însă au înţeles că bunăstarea nu poate fi - şi nu va fi niciodată - una pentru toţi. Oricum va evalua economia românească în Uniunea Europeană, oricum va înainta societatea noastră, unii vor avea mult şi alţii puţin. Important este, însă, ca partea celor care au puţin să fie rezonabilă: o bunăstare decentă. Iată ţinta ce trebuie lovită.

Am putea avea şi bunăstare, şi dezvoltare? Bineînţeles. Dar nu avem pentru că munca nu e încă bine organizată. Pentru că productivitatea e încă modestă. Şi, mai ales, pentru că produsele româneşti nu au ajuns la nivelul cerinţelor lumii de astăzi.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de